Moldova
Situația operativă din țară. Intervențiile salvatorilor
Potrivit ultimelor informații operative ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI, în contextul condițiilor meteo de afară, echipele de salvatori și pompieri din țară au intervenit în această dimineață, la operațiunile de deblocare a mijloacelor de transport, în două cazuri, în orașul Vulcănești și raionul Căușeni, acolo unde au fost deblocate 4 mașini și un camion, în care se aflau mai multe persoane.

Acestea sînt în afara oricărui pericol. Alte operațiuni ale salvatorilor și pompierilor din țară nu au fost înregistrate, dar echipele sînt pregătite în continuare pentru acordarea ajutorului cetățenilor care vor fi în pericol. Mai mult, potrivit informației Serviciului Vamal, temporar a fost sistată activitatea postul vamal ”Vulcănești”. Restricții de circulație sunt consemnate, începând de astăzi dimineață și prin postul vamal de tip debarcader ”Cosăuți”, după ce ieri a fost sistată activitatea postului ”Soroca”, din cauza podurilor de gheață care nu permit deplasarea bacului peste rîul Nistru. Către ora 12:00, potrivit informației Administraţiei de Stat a Drumurilor,în republică toate traseele naționale cât și accesul spre localități sunt practicabile. Tot în această perioadă de timp, localități deconectate de la energia electrică nu au fost înregistrate. Situația va fi monitorizată în continuare, iar cetățenii sînt îndemnați să peleze pentru ajutor, serviciile de urgență, dar și să fie prudenți și să respecte normele de securitate.
Moldova
Operațiuni de deminare: proiectil și bombă, dezamorsate la Rezina și Fălești.
Operațiuni de deminare în două raioane ale țării. Geniștii Brigăzii Infanterie Motorizată „Moldova” au dezamorsat un proiectil de artilerie și o bombă cu aruncător, ce datau din perioada celui de-al Doilea Război Mondial.

Primul caz a fost înregistrat în satul Țareuca din raionul Rezina. Acolo, în timpul unor lucrări agricole, câțiva localnici au descoperit un proiectil de artilerie. Oamenii au alertat forțele de ordine, astfel că la fața locului au intervenit de urgență geniștii pentru misiunea de deminare. Tot în timpul lucrărilor agricole a fost descoperită și o bombă cu aruncător, în satul Ciolacul Nou din raionul Fălești. Și în acest caz echipa de geniști a intervenit pentru operațiunea de dezamorsare. Cele două obiecte au fost neutralizate în condiții de maximă securitate.
Moldova
Droguri descoperite în fiecare zi. De la începutul anului au fost pornite sute de dosare penale.
Statistică alarmantă în Republica Moldova: în doar trei luni, au fost pornite 337 de cauze penale pentru infracțiuni legate de consumul și circulația substanțelor interzise — o creștere de peste 31% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Cu toate acestea, doar 154 dintre dosare au fost transmise în instanțele de judecată, adică mai puțin de jumătate. Cel puțin asta denotă cele mai recente date prezentate de IGP. Potrivit autorităților, de la începutul anului au fost înregistrate și 14 cazuri de contrabandă cu droguri, dintre care șase identificate de structurile poliției.
Pe de altă parte, s-au redus cazurile de procurare, consum ori deținere a drogurilor în cantități mici, fiind întocmite 1200 de procese-verbale, cu 13 la sută mai puțin decât anul trecut.
În raportul poliției se mai arată că substanțele cel mai des întâlnite rămân aceleași: marihuana, PVP, cannabis, hașiș, MDMA, cocaină, heroină și amestecuri pe bază de mephedronă — droguri periculoase, tot mai accesibile în rândul tinerilor. În context, autoritățile anunță că vor intensifica controalele și vor continua investigațiile în colaborare cu structuri internaționale.
Moldova
/VIDEO/ Flăcări și panică, la Bălți. Un incendiu a izbucnit pe acoperișul unui centru comercial.
Fum, flăcări și panică în municipiul Bălți, după ce un incendiu a izbucnit pe acoperișul unui centru comercial din oraș. Cazul s-a produs în data de 30 aprilie, la un mall situat pe strada Academicianul Nicolae Fillipp, iar în imaginile surprinse de presa locală se poate vedea că mai mulți pompieri și salvatori au intervenit la fața locului.

Contactată pentru o reacție, ofițerul de presă al IGSU, Liliana Pușcașu, a declarat că flăcările au cuprins inițial o scară de pe acoperișul centrului comercial, apoi s-a răspândit pe perete. Din fericire, incendiul a fost observat rapid, astfel că nu a reușit să se extindă.
Pentru a stinge vâlvătaia, la fața locului au intervenit trei echipaje de pompieri și salvatori. Pe lângă aceștia, au fost mobilizați polițiștii, o echipă medicală, dar și Serviciul Intervenție Gaze.
Flăcările au fost localizate și lichidate cu repeziciune și nu au provocat victime sau daune materiale considerabile.
La moment, specialiștii investighează cazul pentru a stabili cauza exactă a izbucnirii incendiului.
-
Moldova2 zile în urmă
/ÎN CĂUTARE/ Alertă de căutare în întreaga țară. Un deținut de 26 de ani a evadat din Penitenciarul nr.1 Taraclia.
-
Moldova6 zile în urmă
/VIDEO/ Alexei Cotorobai este învinuit pentru omor, viol și răpire. Acesta a fost trimis în judecată.
-
Moldova2 zile în urmă
O șoferiță s-a răsturnat cu mașina pe un câmp din Sîngerei. O pasageră- la spital.
-
Moldova23 de ore în urmă
/VIDEO/ Incident revoltător, la Telenești. O echipă de asistență medicală urgentă a fost huiduită, iar felcerul s-a ales cu un pumn în față.
-
Moldova2 zile în urmă
Grav accident, provocat de un șofer băut, la Briceni. Un mort și doi răniți
-
Moldova6 zile în urmă
Un bărbat din Fălești a fost trimis după gratii. Acesta ar fi bătut până la moarte un consătean, care i-a jefuit mama.
-
Diaspora2 zile în urmă
Un moldovean, medic cardiolog în Italia, ucis de o mașină, în timp ce circula pe bicicletă
-
Diasporao zi în urmă
Rețineri după o explozie în Rusia: Un moldovean suspectat că transporta componente pentru bombă