Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Aluminiu și cupru, ascunse în vagoane de tren și vândute ilegal de cei de la Calea Ferată

La data de 23 iulie 2019, în urma unor verificări efectuate de către securitatea internă, la punctul feroviar din Bender au fost depistate metale scumpe ascunse în câteva vagoane.

Publicat

În cadrul unor declarații de presă, referitoare la mai multe încălcări făcute la Căile Ferate, deputatul Lilian Carp, a spus că „este vorba despre aluminiu și cupru, care erau vândute ilegal de către unii angajați ai Căii Ferate.” Deputatul ar fi primit informația respectivă de la alți angajați, în funcții de conducere, ai CFM.

Carp a prezentat și secvențe video în care are loc procesul de desigilare a mai multor containere, în care, conform actelor, nu era nimic, dar de fapt în ele se aflau metalele. Angajații CFM i-au adus deputatului informația în limba rusă, cu toate detaliile, numerele containerelor în care se aflau aluminiul și cuprul.

Lilian Carp susține că, comisariatul de Poliție Bender-Varnița a deschis, cel puțin, un dosar de urmărire penală, să vadă cine protejează această afacere. Deputatul a spus că „angajații CFM, care i-au prezentat informația, au teamă că acest dosar ar putea fi ascuns, ca să nu se cunoască schema prin care se desfășura acțiunea respectivă”.


Moldova

/VIDEO/ Descinderi antidrog la Strășeni: Trei bărbați, documentați pentru consum și trafic de narcotice.

Polițiștii din Strășeni au intensificat acțiunile de combatere a traficului și consumului de droguri, fiind documentată activitatea ilegală a trei bărbați cu vârste cuprinse între 25 și 50 de ani. Descinderile au avut loc în localitățile Strășeni, Lozova și Lupa-Recea.

Publicat

Potrivit oamenilor legii, unul dintre suspecți a fost surprins în flagrant în timp ce ridica o cantitate de marijuana, comandată prin intermediul aplicației Telegram, metodă tot mai des utilizată în distribuirea substanțelor narcotice.

În urma perchezițiilor efectuate la domiciliile acestora, polițiștii au depistat și ridicat mai multe substanțe suspecte, dar și obiecte utilizate pentru consumul de droguri. Toate probele au fost transmise pentru expertiză, în vederea stabilirii exacte a tipului și cantității de substanțe interzise.

Persoanele vizate sunt cercetate în conformitate cu legislația în vigoare, iar polițiștii continuă acțiunile de investigație pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea altor persoane implicate în această activitate ilegală.



Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ „Tentația” din vitrină: Un tânăr și o minoră, suspectați că ar fi furat din magazine de tehnică.

„Tentația din vitrină i-ar putea trimite după gratii” – este cazul unui tânăr de 21 de ani și al unei minore de 15 ani, ambii din Chișinău, suspectați de comiterea a cel puțin trei furturi din magazine de tehnică.

Publicat

Potrivit poliției, cei doi ar fi profitat de neatenția angajaților pentru a sustrage telefoane mobile și accesorii, prejudiciul fiind estimat la peste 92 de mii de lei.

Suspecții au fost identificați rapid, iar anchetatorii au stabilit că bunurile furate au fost ulterior vândute.

Tânărul a fost reținut pentru 72 de ore, în timp ce minora este cercetată în stare de libertate, conform prevederilor legale. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă până la 4 ani de închisoare.


Poliția continuă investigațiile pentru recuperarea bunurilor sustrase.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Droguri depistate în nordul țării: Doi bărbați, prinși cu PVP într-un taxi la Soroca, iar alți doi – reținuți la Bălți.

Două cazuri de trafic și deținere de droguri au fost descoperite de oamenii legii în nordul țării, în baza informațiilor operative, în urma unor acțiuni desfășurate la Soroca și Bălți.

Publicat

În primul caz, polițiștii au oprit pe traseul din apropierea satului Volovița un automobil care activa în regim de taxi. În calitate de pasageri se aflau doi bărbați, de 30 și 35 de ani. În urma verificărilor, asupra acestora a fost depistată o substanță solidă de culoare albă, suspectată a fi drog de tip PVP, cunoscut și ca „sare”. Substanța a fost ridicată și urmează a fi supusă expertizei.

În cel de-al doilea caz, polițiștii și procurorii din Bălți, cu suportul mascaților de la „Scorpion”, au desfășurat percheziții în municipiu și în raioanele din apropiere, într-un dosar ce vizează circulația ilegală a drogurilor. La domiciliile suspecților au fost depistate droguri sintetice de tip PVP, telefoane mobile și carduri bancare, folosite în activitatea infracțională.

Totodată, oamenii legii au identificat mai multe locații improvizate, utilizate pentru consumul de droguri.


Doi bărbați, de 25 și 39 de ani, au fost reținuți pentru 72 de ore. În ambele cazuri, investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea tuturor persoanelor implicate.


Citește mai departe

topul săptămânii