Rețele de socializare

Moldova

Cercetat penal pentru furtul unui automobil

Ofiţerii de investigaţii ai sectorului Râșcani din cadrul Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău au reţinut un tânăr în vârstă de 20 ani, originar din raionul Orhei, bănuit că ar fi implicat în furtul unui automobil de model ,, Volkswagen T4’’.

Publicat

Incidentul a fost denunţat la poliţie de către proprietar, după ce a depistat lipsa autoturismului din ograda casei, din sectorul Râșcani al capitalei. Paguba materială a fost estimată de către victimă la suma de 114 000 lei.

În cadrul investigaţiilor și de urmărire penală forțele de ordine au stabilit că  tânărul anterior cercetat penal, a pătruns în automobil prin acces liber, după care a pornit motorul de la firele electrice de sub volan. Ulterior automobilul a fost depistat în raionul Râșcani.  În cadrul audierilor individul și-a recunoscut vinovăția.

Conform legislaţiei în vigoare a fost iniţiată o cauză penală pentru furt, care prevede o pedeapsă cu închisoare de până la 4 ani.


POLITIACAPITALEI.MD


Moldova

Mașină scăpată de sub control, proiectată în gard la intrarea în Vrănești

Un accident rutier s-a produs miercuri, 17 decembrie, la intrarea în localitatea Vrănești, raionul Sîngerei, după ce șoferul unui automobil a pierdut controlul volanului din cauza condițiilor meteo.

Publicat

Mașina a ajuns în gardul unei gospodării, care s-a prăbușit în urma impactului, iar autoturismul a fost serios avariat.

Din fericire, nimeni nu a avut de suferit.


Polițiștii investighează circumstanțele în care s-a produs accidentul.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Tractor răsturnat după un carambol pe M-3, la Congaz: mai multe persoane rănite

Un accident în lanț, cu implicarea unui tractor și a două automobile, s-a produs miercuri seara pe traseul M-3, între Congaz și Alexeevca, din UTA Găgăuzia.

Publicat

Un Volkswagen Sharan a lovit remorca tractorului, care s-a răsturnat, iar autoturismul a fost proiectat pe contrasens, unde s-a izbit de un Volvo, , potrivit PulsMedia.MD.

În urma impactului, trei persoane au fost rănite și transportate la spitalul din Comrat.


Circumstanțele accidentului sunt investigate de poliție.


Citește mai departe

Moldova

Goană nebună la intrarea în Ialoveni: depășiri pe contrasens și pe acostament, surprinse pe video

O întrecere periculoasă între doi șoferi a avut loc la intrarea în orașul Ialoveni, punând în pericol alți participanți la trafic.

Publicat

Potrivit imaginilor apărute pe rețelele sociale, cei doi s-au angajat într-o cursă de viteză, ignorând regulile de circulație. Ajunși în fața unui semafor unde se formase o coloană de mașini, unul dintre șoferi a ales să circule pe contrasens, iar celălalt a mers pe acostament, pentru a-și continua goana.

Scenele au fost filmate de un alt participant la trafic și au stârnit reacții dure în mediul online. Internauții cer intervenția Poliției și sancționarea celor doi șoferi, pe care îi califică drept iresponsabili.


Citește mai departe

topul săptămânii