Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Haos la punctele de trecere a frontierei. Trafic blocat pe ambele sensuri.

„Haos la vama Tudora. Trafic blocat pe ambele sensuri.” Asta a scris un călător, care se află de mai mult timp în trafic, la postul vamal Tudora.

Publicat

Totodată, Poliția de Frontieră, anunță că la ora actuală în trei puncte de trecere se semnalează trafic intensiv.

În această dimineață, de la ora 05:30  au început să crească timpii de așteptare în punctul de trecere comun Palanca și să se majoreze numărul de mașini, peste 70 de autovehicule. Către ora 07:40 numărul de mijloace de transport după barieră a fost redus la 30 de autovehicule. În aceste condiții, cele patru autorități de frontieră și vamale din R.Moldova și Ucraina au dispus toate măsurile necesare pentru fluidizarea traficului, printre care deschiderea spre circulație a tuturor pistelor de control, inclusiv o parte din flux a fost direcționat pe câteva benzi de pe sensul de intrare în țară. Estimativ acest trafic intensiv se va menține cel mult o oră.

Totodată, pe traseul tranzit ce leagă cele două puncte de trecere Tudora și Starokazacie s-a format o coloană de mașini, care sunt în așteptare la intrarea în Ucraina. Rândul format se finisează pe teritoriul R. Moldova, după barieră fiind circa 50 de mașini. Astfel, propunem călătorilor să aleagă din start, pentru ieșirea din țară,punctul de trecere comun Palanca.


Circulație îngreunată este și în punctul de trecere Criva, la ieșirea din țară sunt circa 40 de mașini. În acest sens, recomandăm călătorilor la traversarea frontierei în regiunea în cauză să opteze pentru cel mai apropiat punct de trecere Larga-Kelmențî, care activează în regim normal.

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere fluxul de persoane a constituit 83 793 traversări, dintre care un număr mai mare de treceri – 45 943 a fost înregistrat pe sensul de ieșire din Republica Moldova. La fel, din totalul de traversări persoane un număr mai mare a fost consemnat al trecerilor cetățenilor moldoveni – 47 625 traversări. Valorile traficului de mijloace de transport a prezentat 18 042  traversări, cu un număr mai mare înregistrat al mijloacelor de transport înmatriculate în RM – 9 033 traversări autovehicule.

Cele mai tranzitate puncte de trecere au fost:
PTF Leușeni – 12 815 traversări persoane;
PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 12 419 traversări persoane;
PTF Cahul – 7 070 traversări persoane;
PTF Otaci – 7 059 traversări persoane;
PTF Giurgiulești-Galați – 6 481 traversări persoane;
PTF Sculeni – 6 139 traversări persoane;
PTF comun Palanca – 5 958 traversări persoane;
PTF Tudora – 5 913 traversări persoane.


Moldova

/VIDEO/ I-a lăsat fără milioane de lei: Un chișinăuian este bănuit de escrocherie de proporții legate de așa zise investiții.

O schemă amplă de escrocherie, cu un prejudiciu estimat la peste 10 milioane de lei, a fost destructurată de polițiștii și procurorii din sectorul Botanica al capitalei. Operațiunea a fost desfășurată cu sprijinul mascaților din cadrul brigăzii cu destinație specială „Fulger”, în urma unor investigații de durată.

Publicat

Potrivit anchetatorilor, principalul suspect este un bărbat de 33 de ani, domiciliat în Chișinău, care ar fi pus în aplicare schema infracțională în perioada anilor 2024–2025.

Acesta este bănuit că ar fi convins mai mulți agenți economici să investească sume considerabile de bani în activități comerciale aparent profitabile. Ulterior însă, bărbatul nu și-ar fi respectat obligațiile asumate, însușindu-și atât mijloacele financiare, cât și bunurile obținute de la victime.

În urma acțiunilor procesual-penale și a măsurilor speciale de investigație, oamenii legii au reușit să documenteze activitatea suspectului.


În cadrul perchezițiilor efectuate la domiciliul acestuia, au fost depistate și ridicate ciorne, documente și alte materiale considerate relevante pentru cauza penală.

În prezent, bărbatul este cercetat penal, iar dacă va fi găsit vinovat, riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 15 ani.

Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului, identificarea eventualilor complici, dar și pentru recuperarea prejudiciului cauzat victimelor.


Citește mai departe

Moldova

Impact matinal în capitală: O șoferiță a ajuns la spital, după ce a intrat în coliziune cu un alt automobil.

Accident rutier soldat cu rănirea unei persoane în capitală. Totul s-a întâmplat în dimineața de 20 martie în cartierul Telecentru.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, impactul a avut loc în jurul orei 09:20, pe strada Miorița.

Din primele date, un bărbat de 40 de ani, aflat la volanul unui automobil, s-ar fi tamponat cu un alt autoturism, condus de o tânără în vârstă de 24 de ani. Circumstanțele exacte în care s-a produs coliziunea nu sunt deocamdată cunoscute.

În urma impactului, conducătoarea auto a suferit traumatisme și a fost preluată de echipajul medical, fiind transportată la spital pentru investigații suplimentare.


La fața locului au intervenit polițiștii, care au securizat perimetrul și au demarat cercetările.

Oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ „Ploaie” de droguri, la Ialoveni: PVP, marijuana și cartușe, găsite în locuințele a trei bărbați.

Trei persoane din raionul Ialoveni sunt cercetate pentru trafic de droguri, după ce în gospodăriile acestora au fost descoperite substanțe interzise și echipamente folosite pentru comercializare.

Publicat

Este vorba despre doi bărbați de 28 și 42 de ani din Costești și un tânăr de 20 de ani din Hansca. În urma perchezițiilor, oamenii legii au ridicat droguri de tip PVP, cunoscut ca „sare”, dar și marijuana.

În locuințele suspecților au mai fost găsite cântare electronice de precizie, pachețele pentru ambalare, telefoane mobile cu informații relevante pentru anchetă, dar și obiecte utilizate pentru consumul de droguri. Totodată, au fost depistate și cartușe deținute ilegal.

Cei trei au fost testați, iar rezultatele au arătat că au consumat marijuana.


Valoarea drogurilor scoase din circuit este estimată la peste 110.000 de lei, potrivit anchetatorilor.

La solicitarea procurorilor, suspecții au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile. Între timp, investigațiile continuă pentru a stabili dacă în schemă sunt implicate și alte persoane.


Citește mai departe

topul săptămânii