Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Un pilot armean angajat de o companie aeriană din Moldova, eroul care a reuşit să prevină o catastrofă aviatică

Un pilot armean angajat de o companie aeriană din Moldova este eroul care a reuşit să prevină o catastrofă aviatică acum o lună.

Publicat

Vardan Sargsyan a dat dovadă de curaj atunci când au apărut probleme tehnice la unul dintre motoarele aeronavei de pe cursa Moscova-Chişinău, la scurt timp după decolare.

„În data de 16 iulie, a fost pentru prima oară în 41 de ani de experienţă când a cedat motorul”, a spus VARDAN SARGSYAN, pilot.

Căpitanul a coordonat eficient întregul echipaj, iar avionul a revenit în siguranţă pe aeroportul Domodedovo. Cei 171 de pasageri s-au ales doar cu o sperietură zdravănă.


„În astfel de cazuri este cel mai important să nu existe panică. Sunt foarte recunoscător pasagerilor acestui zbor, care au fost înţelegători, nu s-au panicat, au așteptat calm când vom ateriza”, a spus VARDAN SARGSYAN, pilot.

Nu este primul caz extrem în experienţa pilotului. În 1983, acesta, împreună cu un coleg de-al său, a împiedicat comiterea unui atac terorist la bordul unui avion care efectua un zbor local în Armenia.

„Eram în aer deja 65 de minute. Zburam de pe un aeroport mic din Erevan spre un aeroport mare în vestul ţării. El a spus că va arunca în aer avionul, dacă va vedea drapeluri cu steluţe. Am reuşit să-l convingem să aterizăm în Turcia”, a spus VARDAN SARGSYAN, pilot.


Pilotul locuiește la Chișinău de patru ani, iar periodic îşi vizitează familia din Erevan. În cei 41 de ani de experienţă, Vardan a acumulat aproximativ 22 de mii de ore de zbor.

publika.md


Moldova

Șapte persoane, inclusiv șeful Direcției Generale Locativ-Comunale Chișinău, reținute într-un dosar de corupție la achizițiile publice

Patru funcționari publici cu statut de conducători printre care și șeful Direcției Generale Locativ-Comunale și Amenajare a Primăriei municipiului Chișinău, precum și trei agenți economici au fost reținuți de Centrul Național Anticorupție pentru fapte de corupție. Reținerile au avut loc în această dimineață fiind precedate de perchezițiile desfășurate de ofițerii CNA, în comun cu procurorii Procuraturii municipiului Bălți și care au vizat mai mulți șefi de direcții și servicii din cadrul Direcției Generale Locativ-Comunale și Amenajare a Consiliului Municipal Chișinău, precum și reprezentanți ai unor agenți economici.

Publicat

Potrivit probelor administrate, persoanele publice vizate în dosar sunt bănuite că, începând cu anul 2024 și până în prezent, ar fi pus în aplicare o schemă infracțională de pretindere, acceptare și primire ilegală, sistemică, de comisioane din valoarea licitațiilor adjudecate. În schimbul acestor remunerații ilicite, funcționarii ar fi favorizat anumiți operatori economici în procesul de atribuire a contractelor publice. În urma descinderilor de astăzi, au fost ridicate mai multe obiecte și documente ce probează activitatea infracțională, inclusiv mijloace financiare, în diferite valute, în sumă totală de peste 3 milioane de lei.

Șapte persoane au fost reținute pentru 72 de ore și urmează a fi plasate în izolatorul CNA. Urmărirea penală este în desfășurare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, a persoanelor implicate și prejudiciului cauzat bugetului municipal urmare activității infracționale.


Amintim că orice persoană se prezumă nevinovată până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive. Cercetările în acest caz continuă.


Citește mai departe

Moldova

Angajat IGSU, lovit de un șofer beat și drogat pe un traseu din raionul Rîșcani

Un angajat al IGSU a fost lovit de o mașină pe marginea drumului, în timp ce se afla lângă propriul automobil, parcat cu avariile pornite.

Publicat

Accidentul s-a produs aseară, în jurul orei 19:40, pe traseul R-7, în satul Petrușeni, la intersecția cu Duruitoarea Veche, potrivit informațiilor oferite de ofițerul de presă al IP Rîșcani, Lilia Harea.

Șoferul unui Toyota Auris, un bărbat de 30 de ani, ar fi pierdut controlul volanului, a lovit pietonul de 40 de ani, angajat IGSU, aflat în afara orelor de serviciu, după care s-a izbit într-un pilon electric. Atât victima, cât și șoferul au fost transportați la Spitalul Municipal Bălți.

Testările au arătat că șoferul era în stare avansată de ebrietate, cu 0,68 mg/l alcool în aerul expirat, iar testul antidrog a ieșit pozitiv la consum de marijuana.


Pe caz a fost inițiat un proces penal, iar conducătorul auto a fost reținut pentru 72 de ore. Ancheta continuă.

 


echipa.md

Citește mai departe

Moldova

Tâlhărie într-un parc din Chișinău: Doi tineri și un minor ar fi atacat un bărbat, deposedându-l de bunuri și bani.

Tâlhărie într-un parc din Chișinău: Doi tineri de 19 și 23 de ani și un minor de 15 ani, au fost reținuți pentru 72 de ore, după ce ar fi atacat un bărbat în sectorul Centru.

Publicat

Potrivit poliției, aproape de miezul nopții, într-un parc din zonă, suspecții ar fi atacat bărbatul de 44 de ani, lovindu-l și deposedându-l de geantă, telefon mobil, un ceas inteligent, bani și alte bunuri personale. Prejudiciul cauzat victimei este estimat la aproximativ 5.000 de lei.

În urma acțiunilor procesual-penale desfășurate de polițiștii Inspectoratului Centru, împreună cu Direcția de Poliție Chișinău, cei trei au fost identificați și reținuți. Asupra unuia dintre suspecți a fost găsit și ridicat ceasul sustras în timpul atacului.

Toți trei sunt acum cercetați penal. Dacă vinovăția le va fi demonstrată, ei riscă o pedeapsă de până la 10 ani de închisoare. Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor faptei, identificarea altor eventuale episoade și recuperarea integrală a prejudiciului.



Citește mai departe

topul săptămânii