Rețele de socializare

Moldova

Mai multe puncte de trecere a frontierei, aglomerate

Poliția de Frontieră vă informează că în perioada estivală, în unele puncte de trecere a frontierei de stat se înregistrează un flux majorat al unităților de transport, fapt ce condiționează o circulație mai anevoioasă și o creștere a mediei timpului de așteptare.

Publicat

În punctul de trecere Mirnoe, de la ora 06:00 a început să crească timpul de așteptare la traversarea frontierei pe sensul de ieșire din țară, ajungând la 30 de minute. Estimativ, aceste valori ridicate de trafic se vor menține până la ora 09:00. Trafic îngreunat este înregistrat în punctul de trecere comun Criva, către ora 05:10 după barieră s-a format un rând de 40 de mijloace de transport. La ora actuală se menține un flux majorat pe direcția ieșire din țară, fapt ce recomandăm călătorilor să opteze pentru traversarea frontierei, din timp, cele mai apropiate puncte de trecere  cum ar fi: Larga-Kelmențî sau Briceni-Rossoșanî.

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere fluxul de persoane a constituit 75 108 traversări, dintre care un număr mai mare de treceri – 38 207 a fost înregistrat pe sensul de intrare în Republica Moldova. La fel, din totalul de traversări persoane un număr mai mare a fost consemnat al trecerilor cetățenilor moldoveni – 41 726 traversări. Valorile traficului de mijloace de transport a prezentat un număr de 16 234  traversări, cu un număr mai mare înregistrat al mijloacelor de transport înmatriculat în străinătate – 8 298 traversări autovehicule.

Cele mai tranzitate puncte de trecere au fost:
PTF Leușeni – 14 456 traversări persoane;
PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 11 885 traversări persoane;
PTF Sculeni – 5 753 traversări persoane;
PTF Giurgiulești-Galați – 5 721 traversări persoane;
PTF Otaci – 5 140 traversări persoane;
PTF Cahul – 4 974 traversări persoane;
PTF Tudora – 4 047 traversări persoane.

Măsurile suplimentare de lucru menite să fluidizeze traficul transfrontalier și de neadmitere a creșterii timpilor de așteptare în punctele de trecere:
– mărirea numărului de polițiști de frontieră de primă linie de control;
– folosirea la maxim a infrastructurii punctelor de trecere, prin redirecționarea traficului pe arterele libere și, la necesitate implementarea procedurii de trecere a frontierei ”Revers”;
– menținerea unei comunicări permanente între inspectorii de frontieră și călători, prin informarea corectă despre situația din punctele de trecere și problema care condiționează îngreunarea circulației;
– intervenția cu susținerea necesară în cele mai solicitate puncte de trecere a grupurilor de suport, formate din specialiști din cadrul sediului central al IGPF;
– intensificarea conlucrării și schimbului reciproc de informații cu autorităţile de frontieră ale statelor vecine, pentru remedierea în comun a unor situații imprevizibile semnalate la frontieră.


În scopul susținerii participanților la traficul transfrontalier, Poliția de Frontieră recomandă:
– verificarea, din timp, a valabilității şi statutului documentului de călătorie în baza căruia se traversează frontiera de stat.
– tranzitarea tuturor punctelor de trecere existente la graniţă, pentru a nu suprasolicita doar unele dintre ele și pentru a evita formarea rândurilor.
– îndemnăm agențiile de turism să notifice Poliția de Frontieră, în prealabil cu 24 de ore, despre sosirea grupurilor de turiști în punctele de trecere.
– pe parcursul celor trei luni de vară, motocicliștilor li se permite trecerea tuturor formalităților de frontieră fără a sta în rând cu alte tipuri de mijloace de transport.
– în cazurile în care apar întrebări cu privire la situația în punctele de trecere, călătorii sunt îndemnați să contacteze LINIA VERDE: 022 259 717.
– manifestarea de înțelegere, răbdare și disciplină, ținând cont de regulile de aflare și traversare a frontierei de stat.


Moldova

/VIDEO/ Rețea de proxenetism, dată peste cap la Chișinău: Doi suspecți, încătușați la Aeroportul Internațional.

Rețea de proxenetism, dată peste cap la Chișinău. Doi dintre suspecții care ar fi pus pe roate schema au fost încătușați chiar pe Aeroportul Internațional din capitală. O femeie din Ucraina ar fi coordonat întreaga activitate, iar un cetățean al Germaniei ar fi avut rolul de a strânge banii de la tinerele implicate în schema de prostituție.

Publicat

Potrivit poliției, rețeaua ar fi funcționat după un sistem bine pus la punct, cu roluri împărțite între mai multe persoane. Unele s-ar fi ocupat de organizarea și coordonarea activității, altele de găsirea și contactarea clienților, iar colectorii preluau ulterior banii.

Activitatea ar fi fost desfășurată în municipiul Chișinău. Mai multe tinere, originare din Republica Moldova, Ucraina, Federația Rusă, Brazilia, Kazahstan și Kârgâzstan, ar fi fost cazate în apartamente puse la dispoziție de membrii grupului.

Clienții ar fi fost contactați prin intermediul unor dispeceri, care ar fi stabilit legătura cu tinerele. După întâlniri, o parte din banii obținuți ajungea la organizatori.
Potrivit oamenilor legii, tinerele ar fi transmis între 30 și 50 la sută din veniturile obținute. Banii erau preluați de colectori și, ulterior, transformați în criptomonedă. De aici, sumele ar fi fost transferate persoanelor care ar fi coordonat activitatea.


Ancheta a fost desfășurată de ofițerii Centrului pentru combaterea traficului de persoane al INI, în comun cu polițiștii și procurorii sectorului Botanica. În cadrul acțiunilor procesuale desfășurate pe teritoriul Aeroportului Internațional Chișinău „Eugen Doga”, oamenii legii au reținut două persoane.

Este vorba despre o cetățeancă a Ucrainei, suspectată că ar fi coordonat activitatea grupului, și un cetățean al Germaniei, suspectat că ar fi avut rolul de colector al banilor.
Cei doi au fost reținuți pentru 72 de ore.


Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, dar și pentru identificarea altor persoane care ar fi fost implicate în această schemă.
Cei doi sunt cercetați pentru proxenetism săvârșit de un grup criminal organizat. Dacă vinovăția le va fi demonstrată în instanță, aceștia riscă între 5 și 10 ani de închisoare.

Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Încerca să-și ia tălpășița: Un bărbat suspectat de o escrocherie de peste 2,7 milioane de lei, reținut la graniță.

Încerca să-și ia tălpășița imediat ce a pus mâna pe bani străini. Un bărbat de 26 de ani din municipiul Chișinău a fost reținut la frontieră, fiind suspectat de o escrocherie în valoare de peste 2,7 milioane de lei. Polițiștii și procurorii spun că acesta ar fi obținut dreptul de proprietate asupra unei case din Bubuieci, după ce ar fi promis că va achita ulterior banii pentru imobil.

Publicat

Potrivit anchetei, în 2025, suspectul ar fi indus în eroare un bărbat de 52 de ani și l-ar fi determinat să-i transmită dreptul de proprietate asupra casei, evaluată la peste 2,7 milioane de lei. După ce imobilul ar fi fost înregistrat pe numele său, bărbatul l-ar fi vândut unei alte persoane, fără să-și onoreze obligațiile față de victimă.

Pe 16 septembrie 2026, suspectul a fost reținut de ofițerii INI în timp ce încerca să părăsească Republica Moldova prin punctul de trecere Leova–Bumbăta.


În urma perchezițiilor au fost ridicate documente relevante pentru anchetă, dispozitive de stocare a informației, bani în numerar, dar și un automobil de lux.

La solicitarea procurorilor PCCOCS, bărbatul a fost plasat în arest pentru 30 de zile. Totodată, anchetatorii verifică implicarea acestuia și în alte cazuri similare, iar prejudiciul total estimat în aceste dosare depășește 5,5 milioane de lei.


Citește mai departe

Moldova

Accident cu semne de întrebare: O mașină a Armatei Naționale s-a tamponat într-un stâlp la Otaci. Șoferul era beat.

Un autoturism de serviciu din dotarea Armatei Naționale a fost implicat într-un accident rutier, în noaptea de 21 septembrie, la Otaci, raionul Ocnița. La volan se afla un tânăr de 24 de ani, care, potrivit poliției, era în stare de ebrietate.

Publicat

Accidentul s-a produs în jurul orei trei dimineața. Din informațiile preliminare, șoferul ar fi pierdut controlul asupra vehiculului, care a ieșit de pe partea carosabilă și s-a izbit de un pilon de telecomunicații.

În urma impactului, autoturismul a fost avariat, însă militarii care se aflau în mașină nu au suferit leziuni.

După accident, șoferul a fost supus testării alcoolscopice. Aparatul a indicat o concentrație de 0,99 mg/l alcool în aerul expirat.


Potrivit ofițerului de presă al inspectoratului de poliție Ocnița, Svetlana Talpă, oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs accidentul și să decidă măsurile care se impun în privința șoferului.

Cazul este investigat și de Ministerul Apărării. Instituția a anunțat că a fost creată o comisie internă care urmează să stabilească circumstanțele și cauzele producerii accidentului.
Ancheta continuă.


Citește mai departe

topul săptămânii