Moldova
/VIDEO/ Tânăr de 23 de ani, prins în timp ce consuma droguri în stradă
În dimineața zilei de 31 iulie, echipajul mobil al Batalionului de Patrulare și Reacţionare Operativă din cadrul Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău, în timpul patrulării străzilor din sect. Botanica al capitalei, pe bd. Dacia, au observat un tânăr care avea un comportament suspect și neadecvat fiind suspectat în consum de substanțe stupefiante.
Acesta s-a dovedit a fi în vârstă de 23 de ani locuitor a capitalei, anterior cercetat penal pentru circulaţia ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogii acestora.
La fața locului a fost solicitată grupa operativă a Inspectoratului de Poliție Botanica, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor. În cadrul procesului de documentare, poliţiştii au depistat asupra lui o sacoşă, în care se aflau 5 pachete cu masa vegetală fărâmițată și cu miros specific. Tânărul a fost escortat la inspectorat pentru audieri și stabilirea tuturor circumstanțelor.
Fiind audiat acesta a recunoscut că este consumator de substanţe narcotice, iar pachetele depistate cu masă vegetală nu a putut comunica de unde le are. În acet context sacoşa a fost sigilată şi expediată la Centrul tehnico-criminalistic şi expertize judiciare al Inspectoratului General al Poliţiei, pentru efectuarea expertizelor. În dependenţă de rezultatele acestora, individul riscă să fie cercetaţi penal pentru circulaţia ilegală de droguri.
Totodată ofițerii de investigație întreprind acțiuni suplimentare în stabilirea circumstanțelor și implicarea altor persoane în consumul și comercializarea drogurilor
Este de menţionat că, Poliţia capitalei a sporit activităţile de patrulare a străzilor şi în special locurile unde pot fi săvârşite infracţiuni sau contravenţii, iar cetăţenii sunt îndemnaţi să informeze imediat serviciul unic 112 în caz de urgenţă.
Moldova
ANSA avertizează: sezonul ciupercilor a început, iar odată cu acesta cresc și riscurile pentru sănătate.
A început sezonul ciupercilor, iar odată cu el crește semnificativ și riscul de intoxicațiilor. Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor recomandă populației să evite culesul individual și să nu cumpere ciuperci de la persoane neautorizate.

Pentru presă reprezentanții ANSA au precizat că există multe ciuperci toxice sau care seamănă foarte mult cu cele comestibile și că nici persoanele experimentate nu sunt ferite de greșeli.
Specialiștii atrag atenția că metodele tradiționale de verificare a comestibilității ciupercilor, precum testul cu lapte sau cu ceapă, nu mai sunt sigure.
De asemenea, aceștia recomandă să fie evitate ciupercile moi sau cu urme de viermi și, dacă sunt cumpărate din comerț, să fie păstrate în ambalajul original până la preparare.
Potrivit Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, anul trecut au fost raportate circa 250 de cazuri de toxiinfecții cu ciuperci, afectând aproape 400 de persoane, dintre care 41 de copii. Autoritățile reamintesc că prevenția și atenția sunt esențiale pentru evitarea intoxicărilor.
Moldova
/VIDEO/ Contrabandă cu iz de tutun: Peste 50.000 de țigarete, depistate de oamenii legii pe malul Prutului.
Contrabandist cu iz de tutun. Un bărbat a fost reținut de polițiștii de frontieră chiar la locul faptei. Potrivit forțelor de ordine, în urma unor măsuri speciale de investigație întreprinse recent de polițiștii de frontieră, sub coordonarea Procuraturii Hîncești – Oficiul Leova, au dejucat o tentativă de contrabandă pe malul râului Prut la frontiera de stat cu România.

În cadrul operațiunii au fost depistate peste 50.000 de țigarete cu timbru de acciz al Republicii Moldova, în valoare estimativă de peste 100.000 de lei, două autoturisme, iar un conațional, suspectat de implicare în activitatea infracțională, a fost reținut.
Ulterior reținerii, toate probere depistaete și ridicate au fost plasate pe teritoriul Sectorului Poliției de Frontieră Leova. Acum, cercetările continuă sub toate aspectele legale pentru identificarea altor persoane implicate în schema de contrabandă cu produse de tutungerie și destructurarea rețelei infracționale.
De menționat că persoana reținută beneficiază de prezumția de nevinovăție, iar acțiunile de urmărire penală continuă în vederea documentării complete a cazului și identificării altor persoane implicate.
În speță, Poliția de Frontieră îndeamnă cetățenii să contribuie activ la menținerea securității statului, semnalând orice activitate suspectă observată în zona de frontieră.
Moldova
A murit în chinuri groaznice: O femeie a decedat, după ce ar fi fost bătută cu bestialitate de propiul soț.
O femeie de 41 de ani din satul Tîrnova, raionul Dondușeni, și-a pierdut viața în chinuri groaznice, după ce ar fi fost bătută cu bestialitate de soțul ei. Cazul tragic s-a produs în seara zilei de 22 septembrie, în jurul orei 21:00.

Victima a fost găsită pe o stradă din localitate, în stare de inconștiență. Potrivit poliției, femeia ar fi fost maltratată de soțul său, un bărbat de 47 de ani. Ea a fost transportată de urgență la Spitalul Raional Dondușeni, însă medicii nu i-au mai putut salva viața. În urma traumelor suferite, femeia a decedat la scurt timp.
Pe caz a fost inițiată o cauză penală pentru violență în familie soldată cu deces. Suspectul a fost reținut pentru 72 de ore, iar poliția continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele acestei tragedii.