Diaspora
FRANȚA: Doi moldoveni ar fi încercat să agreseze sexual două MINORE, la un bazin. Moldovenii au fost bătuți crunt, apoi predați poliției.
Doi moldoveni, suspectați că ar fi încercat să agreseze două minore, la o bază de odihnă au fost bătuți crunt de alți bărbați care se odihneau în acea zonă, apoi au fost luați de poliție.

S-a întâmplat în data de 21 iulie, în centrul de odihnă Port-aux-Cherises, în orașul Dravee din Franța.
Două fete de 12 și 15 ani înotau, iar la un moment dat, de ele s-au apropiat doi bărbați, ambii de 30 de ani din Republica Moldova. Aceștia le-ar fi supus unor propuneri și gesturi indecente, încercând să le agreseze sexual. Una dintre minore a început să strige, iar țipetele ei au fost auzite de alți bărbați, care înotau în preajmă. Aceștia le-ar fi sărit fetelor în ajutor.
Prin urmare, moldovenii au fost bătuți crunt, apoi dați pe mâna poliției. Unul dintre moldoveni s-a ales cu o traumă cranio-cerebrală, dar și cu nasul și o coastă ruptă. După ce au primit îngrijirile medicale necesare, cei doi moldoveni au fost plasați în arest preventiv, transite zdg.md.
Pe cazul dat, poliția din Franța a pornit un dosar penal, iar primarul orașului a declarat că va închide baza de odihnă, pentru a preveni astfel de incidente.
Diaspora
Rețineri după o explozie în Rusia: Un moldovean suspectat că transporta componente pentru bombă
Un cetățean din Republica Moldova a fost reținut în Rusia, fiind bănuit că transporta piese pentru un exploziv.

Recent, au mai fost reținuți și un cetățean din Belarus și unul din Ucraina, care ar fi lucrat la fabricarea explozibilului ce a explodat din greșeală într-un oraș din Rusia, pe 12 aprilie.
Despre moldovean nu se cunosc deocamdată detalii. Presa rusă a publicat imagini video cu explozia.
Diaspora
Un moldovean, medic cardiolog în Italia, ucis de o mașină, în timp ce circula pe bicicletă
Eugeniu Dabija, un medic cardiolog de 65 de ani, originar din R. Moldova și rezident în provincia Grossetto din regiunea italiană Toscana, și-a pierdut viața pe șoseaua Senese, după ce a fost lovit de un autoturism în jurul orei 13:50, pe 26 aprilie.

Tragedia a avut loc în apropierea unei piste pentru biciclete, pe partea dreaptă a carosabilului la intrarea în oraș, informează ziarul Il Tirreno.
Fiica bărbatului moldovean, vizibil devastată, l-a confruntat pe șoferul implicat, strigând printre lacrimi: „Este vina ta că tatăl meu a murit!”
Sprijinită de agenți ai poliției municipale, femeia s-a apropiat de grupul adunat în jurul bicicletei distruse și a mașinii Volkswagen albe, avariată în partea din față stângă.
Un localnic din zonă, martor la cele întâmplate, a relatat sub protecția anonimatului: „Am văzut un bărbat întins la pământ, pe partea stângă, și un tânăr ieșind șocat de pe locul șoferului, strigând «ajutor».”
Acesta, instruit în tehnici de prim ajutor, a adăugat: „Când m-am apropiat să-l ajut, am văzut că fața era complet desfigurată și am înțeles că nu mai puteam face mare lucru.”
Mai multe persoane, inclusiv șoferul – un bărbat de 33 de ani din Grosseto –, au sunat imediat la numărul de urgență 118. La fața locului au fost trimise ambulanțe de la Asociația Publică de Asistență din Massa Marittima, de la Crucea Roșie și o echipă medicală de la Grosseto, precum și elicopterul medical Pegaso 1.
Din cauza traficului intens, prima și a doua ambulanță au trecut fără să poată opri, intervenția fiind posibilă abia cu a treia ambulanță.
În așteptare, martorul a încercat să ajute: „Am dirijat traficul și am ținut o umbrelă și perfuziile pentru paramedici, deoarece victima era sub soarele arzător.”
Potrivit primei reconstituiri a accidentului, Eugeniu Dabija ar fi ieșit de pe pista de biciclete la nivelul marcajului rutier pentru a intra pe carosabilul din dreapta, moment în care a fost lovit de mașină și a izbit cu violență parbrizul.
Identificarea sa a fost îngreunată, întrucât nu avea documente asupra lui.
Poliția de Stat și Poliția Municipală au intervenit pentru a strânge declarațiile șoferului și ale martorilor.
De asemenea, a fost informată procurorul adjunct Valeria Lazzarini, iar la fața locului a sosit și avocata familiei conducătorului auto.
Locuitorii din zonă au reluat criticile privind siguranța drumului: „Se pare că băiatul mergea încet și s-a trezit cu omul în față, nu a avut cum să evite impactul. Dar aici șoferii «aleargă» și nu opresc.
În trecut am încercat să cerem măsuri pentru îmbunătățirea siguranței pe această stradă, însă ni s-a răspuns mereu că «se ocupă ei»,” au declarat câțiva dintre ei.
Diaspora
Transporta migranți libieni. Barcagiu moldovean, cercetat penal de autoritățile elene.
Un moldovean de 37 de ani este cercetat penal de autoritățile elene după ce a încercat să aducă ilegal în Grecia 30 de cetățeni din Libia. Potrivit presei străine, cazul a avut loc în data de 21 ianuarie curent.

Forțele de ordine elene au anunțat preliminar că, o navă maritimă de patrulare costieră a observat în apropiere de insula Tilos o barcă. Observând nava, barcagiul a încercat să scape de urmărire, însă în scurt timp acesta a fost forțat să acosteze pe o plajă.
Ajunși, oamenii legii au depistat în barcă 31 de persoane, printre care patru femei și șapte copii. Migranții erau cetățeni ai Libiei și încercau să ajungă ilegal pe teritoriul Greciei. Totodată, s-a constatat că barca era condusă de moldovean.
Ca urmare, bărbatul a fost arestat, iar pe numele său a fost pornită o cauză penală.
-
Moldova3 zile în urmă
/ÎN CĂUTARE/ Alertă de căutare în întreaga țară. Un deținut de 26 de ani a evadat din Penitenciarul nr.1 Taraclia.
-
În căutare12 ore în urmă
Un moldovean de 27 de ani, dispărut de cinci zile, în Franța: Era șofer de camion și s-ar fi oprit să facă un popas
-
Moldova4 zile în urmă
O șoferiță s-a răsturnat cu mașina pe un câmp din Sîngerei. O pasageră- la spital.
-
Moldova2 zile în urmă
/VIDEO/ Incident revoltător, la Telenești. O echipă de asistență medicală urgentă a fost huiduită, iar felcerul s-a ales cu un pumn în față.
-
Moldova15 ore în urmă
Accident mortal, la Ialoveni. Un tânăr de 18 ani a tamponat cu BMW-ul un pieton ce traversa neregulamentar
-
Moldova16 ore în urmă
Scandal în plin trafic, la Botanica, după un accident rutier. Momentul impactului surprins de o cameră de bord
-
Moldova4 zile în urmă
Grav accident, provocat de un șofer băut, la Briceni. Un mort și doi răniți
-
Moldova14 ore în urmă
Fost primar, acuzat de escrocherie: Ar fi ajutat un om de afaceri să primească ilegal subvenții de 630.000 de lei de la AIPA