Rețele de socializare

Moldova

UPDATE: Cum s-a produs accidentul în care a fost rănit moldoveanul, adus cu SMURD-ul din România. Bărbatul era băut și fără permis.

Bărbatul transportat în data de 23 iulie cu SMURD-ul de la Brașov la Chișinău a fost implicat într-un grav accident rutier.

Publicat

Totul a avut loc în seara de 3 iulie, pe bulevardul Griviței din orașul Brașov. Potrivit presei din România, moldoveanul ar fi urcat la volan băut și fără permis de conducere.

Polițiștii de peste Prut au constatat că autoturismul la volanul căruia se afla moldoveanul ar fi ieșit pe contrasens și s-ar fi izbit violent într-o mașină care se deplasa regulamentar. Ca urmare a impactului, șoferii celor două mașini au suferit diverse traumatisme și au fost transportați la spitalul Județean Brașov. Moldoveanul  a fost internat în spital mai bine de două săptămâni. Pentru cele săvârșite, conaționalul nostru s-a ales cu un dosar penal deschis pentru șofatul în stare de ebrietate, în lipsa permisului de conducere, dar și pentru vătămare corporală din culpă.

Amintim că un moldovean rănit într-un accident rutier, produs în România la începutul lunii iulie, a fost adus acasă de către un echipaj SMURD de la spitalul din Brașov. Bărbatul în vârstă de 48 de ani, a ajuns la Chișinău în seara de 23 iulie și a fost internat la Spitalul de Urgență din Chișinău.


Pe întreaga durată a drumului, starea pacientului a fost monitorizată de medici și paramedici.

echipa.md

 


Advertisement

Moldova

Clipa dinaintea dezastrului. Imagini filmate din microbuzul implicat în accidentul fatal de la Strășeni

Accidentul tragic produs la Strășeni pe 17 august, în care a decedat tânăra violonistă, a fost surprins chiar din interiorul microbuzului implicat.

Publicat

Imaginile publicate de fratele victimei arată clipele dinaintea impactului, care a curmat viața Marinei Bulancea, scrie Unimedia.INFO.

Fratele victimei, Andrei Bulancea, a declarat, cu lacrimi în ochi, că sora sa nu ar fi putut anticipa ceea ce urma să se întâmple: „Marina nici pe o secundă nu avea cum să-l vadă.”


Amintim că tragicul accident a avut loc pe 17 august, pe traseul Chișinău–Ungheni, în apropierea orașului Strășeni. Potrivit poliției, incidentul s-a produs în timp ce șoferița efectua o manevră de întoarcere într-un loc interzis.

Impactul a fost violent: automobilul a fost distrus, iar microbuzul a derapat și a ajuns într-un câmp la marginea drumului. Tânăra a fost transportată de urgență la spital, însă medicii nu au reușit să-i salveze viața. De asemenea, un pasager de 18 ani din celălalt vehicul a suferit traumatisme și a fost internat în spital.
Șoferul microbuzului a fost testat cu aparatul Drager, rezultatul indicând că nu consumase alcool. Acesta a fost plasat în arest preventiv pe un termen de 30 de zile.


Șoferița decedată era angajată la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență subordonată Ministerului Afacerilor Interne. Aceasta a fost mireasă în luna iulie, potrivit informațiilor din spațiul public. Tânăra de 24 de ani era subofițer în Orchestra „Plai Moldovenesc” a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI. Din 2023, unde activa ca violonistă. În data de 20 august, aceasta a fost petrecută pe ultimul drum în localitatea de baștină Dănuțeni din raionul Ungheni.

Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Ar fi comercializat marijuana: Bărbat reținut pentru trafic de droguri în raionul Ștefan Vodă.

Un bărbat de 33 de ani a fost reținut de polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Est, sub coordonarea Procuraturii Căușeni, fiind suspectat de implicare în comercializarea substanțelor narcotice pe teritoriul raionului Ștefan Vodă. Măsurile au fost luate în urma unor investigații complexe desfășurate de autorități, menite să documenteze întreaga activitate ilegală a suspectului.

Publicat

În cadrul perchezițiilor și măsurilor speciale de investigație, au fost ridicate substanțe narcotice de tip marijuana, dar și o armă pneumatică deținută fără acte legale. În urma acțiunilor poliției de frontieră, acesta a fost reținut pentru 72 de ore, în așteptarea măsurilor procesuale ulterioare.

În prezent, autoritățile continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a desfășurat activitatea infracțională, precum și pentru identificarea altor persoane care ar putea fi implicate.

Polițiștii de frontieră reamintesc că persoana vizată beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive. Totodată, autoritățile recomandă cetățenilor să evite orice implicare în astfel de activități ilegale, să fie atenți la comportamentul adolescenților și să sesizeze autoritățile în cazul observării unor acțiuni suspecte.



Citește mai departe

Moldova

S-au trezit cu mașinile sparte: O serie de jafuri nocturne s-a produs în satul Elizaveta.

O serie de jafuri a avut loc în noaptea de 20 august în satul Elizaveta din municipiul Bălți. Potrivit declarațiilor victimelor și imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, hoții ar fi spart mai multe automobile folosind o șurubelniță. Mai mult, aceștia ar fi acționat cu rapiditate și fără teamă de a fi prinși.

Publicat

Într-unul dintre cazuri, făptașii ar fi spart geamul unei mașini și ar fi furat din interior o geantă cu documente și bani. În total, în doar câteva ore, au fost raportate cel puțin trei incidente similare.

Contactată pentru o reacție, ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Bălți, Lilia Harea, a confirmat că un asemenea caz este înregistrat.

Între timp, oamenii legii desfășoară acțiuni de investigație pentru identificarea și reținerea suspecților. Totodată, poliția recomandă proprietarilor de vehicule să evite lăsarea obiectelor de valoare la vedere și să parcheze, pe cât posibil, în locuri bine iluminate.


Citește mai departe

topul săptămânii