Moldova
Aproape 200 de încălcări, înregistrate de vameși într-o singură săptămână
La capitolul combaterea fraudelor vamale, pe parcursul săptămânii trecute, au fost relevate 194 de încălcări ale legislației vamale, dintre care 141 se referă la depășirea termenului de aflare pe teritoriul RM a autoturismelor cu numere de înmatriculare străine. Totodată, au fost întocmite 99 de procese-verbale și aplicate amenzi în sumă de circa 364 mii de lei.
În perioada de referință, fluxul unităților de transport a înregistrat o creștere constantă, constituind 115.792 de traversări. Cele mai mari valori de trafic au fost semnalate la frontiera moldo-română, iar cele mai tranzitate posturi vamale rămân a fi Leușeni și Sculeni, cu 22.650 și, respectiv, 15.979 de traversări.
În aceste condiții, Serviciul Vamal va continua să întreprindă toate măsurile ce se impun pentru reducerea la maxim a timpului de așteptare în vamă și fluidizarea traficului în perioada estivală.
În cazul în care aveți nevoie de informații privind regulile de traversare a frontierei cu diverse bunuri sau doriți să faceți o reclamație referitoare la eventuale abuzuri comise de către angajații instituției, puteți contacta operatorii Centrului Unic de Apel al Serviciului Vamal, la numărul de telefon: (+373 22) 574 111. În perioada vizată, aceștia au răspuns la 453 de solicitări de informații legate de vamă, numărul fiind într-o continuă creștere.
În perioada 15-21 iulie 2019, veniturile încasate la bugetul de stat de către Serviciul Vamal au constituit 483,7 milioane de lei, fiind perfectate 11.959 de declarații vamale.
Moldova
Caz strigător la cer: Un tânăr din Fălești și-ar fi pus capăt zilelor într-un live pe TikTok.
Caz strigător la cer. Un tânăr de 25 de ani din raionul Fălești a fost găsit fără viață în municipiul Chișinău, după ce și-ar fi pus capăt zilelor în timpul unei transmisiuni live pe TikTok. Vă atenționăm că urmează detalii care vă pot afecta emoțional.
Potrivit informațiilor preliminare, tragedia s-a produs în noaptea de 12 mai, într-o locuință din comuna Cruzești.
Momentul ar fi fost transmis live pe rețeaua de socializare TikTok, iar imaginile ar fi fost urmărite de mai bine de două mii de oameni.
Potrivit poliției, la fața locului au intervenit atât forțele de ordine, cât și medicul legist, care a constatat semne specifice de deces prin strangulare pe corpul tânărului, fără a fi depistate alte leziuni corporale de natură violentă.
La adresa redacției noastre au fost trimise mai multe secvențe video în care se poate vedea cum tânărul plânge și pare disperat.
Pe caz a fost inițiată o anchetă, în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor decesului.
În cazul în care detaliile expuse în acest material vă neliniștesc, aveți nevoie de ajutor emoțional sau vă faceți griji pentru un apropiat, puteți apela după ajutor la Linia Verde Antisuicid, contactând numărul de telefon 060 806 623, sau puteți lăsa un email la adresa ajutor@pentruviata.md.
Moldova
Cauză penală după tragedia de la Cahul: Anchete în mai multe direcții după incidentul din unitatea militară.
O cauză penală a fost pornită după tragedia din unitatea militară din Cahul, unde un adolescent de 16 ani a murit, iar un militar în termen de 18 ani a fost rănit în urma unei împușcături. Procurorii anunță că, pe lângă ancheta penală, au fost inițiate verificări privind acțiunile personalului medical care a acordat primul ajutor, dar și ale responsabililor din unitatea militară.
Potrivit Procuraturii Generale a Republicii Moldova, dosarul a fost deschis pentru încălcarea regulilor de mânuire a armei, faptă care a dus, din imprudență, la decesul unei persoane. Militarul prin contract, în vârstă de 20 de ani, bănuit în acest caz, a fost reținut și riscă până la șapte ani de închisoare dacă va fi găsit vinovat.
Deasemenea, procurorii verifică acum dacă personalul medical a respectat toate procedurile în timpul acordării ajutorului victimei, inclusiv modul în care au fost informate autoritățile despre starea adolescentului. În paralel, sunt investigate și acțiunile responsabililor din unitatea militară, inclusiv respectarea regulilor privind repartizarea, evidența și folosirea armamentului din dotare.
Tragedia s-a produs pe 10 mai, în jurul orei 13:30, într-o unitate militară din Cahul. Preliminar, militarul prin contract ar fi manipulat necorespunzător o armă de tip Glock, în timp ce adolescentul se afla în vizită la un alt militar în termen.
În urma împușcăturii, militarul de 18 ani a fost rănit și transportat la spital, viața acestuia fiind în afara oricărui pericol. Minorul de 16 ani a fost internat în stare extrem de gravă, însă medicii nu au reușit să-l salveze.
Administrația Spitalului Raional Cahul a declarat pentru presă că echipa medicală a efectuat manevre de resuscitare timp de aproximativ o oră și jumătate la fața locului, însă fără succes.
Pe 11 mai, medicul legist care a examinat corpul minorului a comunicat preliminar că adolescentul ar fi fost lovit de același glonț care l-a rănit pe militarul de 18 ani. Asta deși, inițial, medicii au anunțat organele competente că băiatul ar fi intrat în stare de șoc și ar fi decedat, preliminar, din cauza unui stop cardiac.
Și Ministerul Apărării al Republicii Moldova a inițiat o anchetă de serviciu pentru a stabili toate circumstanțele producerii tragediei.
Moldova
„Crimenetwork”, destructurat: Polițiștii moldoveni, dar și din alte câteva state UE au anihilat o grupare care activa pe darknet.
O amplă platformă ilegală de pe darknet, folosită pentru trafic de droguri, vânzarea datelor bancare furate și atacuri cibernetice, a fost destructurată în cadrul unei operațiuni internaționale la care au participat și oamenii legii din Republica Moldova.
Operațiunea a fost desfășurată de ofițerii Centrului pentru combaterea crimelor cibernetice al INI și procurorii PCCOCS, împreună cu autoritățile din Germania, Spania și EUROJUST. Potrivit anchetei, platforma „Crimenetwork” era găzduită pe serverele unei companii din Moldova, iar specialiștii moldoveni au contribuit la documentarea activității infracționale.
Anchetatorii spun că platforma funcționa ca un forum și magazin online ilegal, unde erau vândute droguri, date de carduri bancare, parole, documente false și programe folosite pentru atacuri cibernetice.
Potrivit autorităților germane, platforma avea peste 22 de mii de utilizatori și mai mult de 100 de vânzători activi. Tranzacțiile erau făcute prin criptomonede, iar veniturile obținute ar depăși 3,6 milioane de euro.
În cadrul operațiunii, platforma a fost închisă, iar principalul suspect, un cetățean german de 35 de ani, a fost reținut în Mallorca, Spania. În urma perchezițiilor, oamenii legii au ridicat bunuri estimate la aproape 194 de mii de euro.
Investigațiile continuă, iar autoritățile analizează datele și dispozitivele ridicate în timpul descinderilor.
-
Moldova6 ore în urmăCaz strigător la cer: Un tânăr din Fălești și-ar fi pus capăt zilelor într-un live pe TikTok.
-
Moldovao zi în urmăNoi detalii în cazul tragediei de la Cahul: Adolescentul de 16 ani ar fi fost atins de glonțul care a rănit militarul în termen.
-
Moldovao zi în urmăCaz halucinant în capitală: Un bărbat a atacat două foste colege, apoi a căzut în gol.
-
Moldovao zi în urmă/VIDEO/ Captură impunătoare de marijuana: Doi șoferi de autocar, arestați fiind bănuiți de tentativă de contrabandă cu droguri.
-
Moldovao zi în urmă/VIDEO/ Puneau bani falși în circulație: Un tânăr și o femeie ar fi încercat să achite mai multe bunuri cu bancnote false.
-
Moldovao zi în urmă/VIDEO/ Șarlatanie prin telefon: Doi ucraineni ar fi înșelat o femeie de 81 de ani cu peste 145.000 de lei.
-
Moldovao zi în urmăDescinderi la spitalul raional Florești: Mai mulți angajați ai instituției sunt cercetați pentru corupție și trafic de influență.
-
Moldova7 ore în urmăCauză penală după tragedia de la Cahul: Anchete în mai multe direcții după incidentul din unitatea militară.
