Rețele de socializare

Diaspora

ITALIA: O moldoveancă, atacată în plină stradă în orașul San Remo. Cum a scăpat:

O moldoveancă a fost atacată în plină stradă de un marocan de 28 de ani în orașul italian San Remo. Agresorul a atacat-o în centrul istoric al orașului, în timp ce tânăra se întorcea acasă după o seară petrecută în compania prietenilor.

Publicat

Bărbatul și-a făcut brusc apariția, ieșind dintr-un loc neiluminat al străzii. A apucat moldoveanca de braț. Apoi a încercat să-i smulgă geanta. Pentru că fata a opus rezistență, acesta a trântit-o la pământ.

Presa italiană scrie că agresorul a încercat să o violeze pe tânără.  Aceasta a început să strige, iar locatarii din casele din apropiere au început să se intereseze ce se întâmplă. Doar atunci marocanul a dat bir cu fugiții.

În stare de șoc, tânăra a încercat să se întoarcă acasă cât mai curând posibil, dar la moment dat s-a trezit în fața cu un grup de oameni, printre care era și agresorul. Sperând să găsească sprijinul celor prezenți, ea a indicat spre atacator, spunându-i că l-a recunoscut și că a chemat Poliția. Bărbatul, în loc să fie intimidat, s-a apropiat de ea și a lovit-o din nou, în timp ce ceilalți priveau scena.


Chemați la fața locului, polițiștii au identificat bărbatul, cu ajutorul camerelor de supraveghere din preajmă și s-au pus pe urmele lui. Tot cu ajutorul camerelor video, s-a constatat că marocanul s-a ascuns la cineva din cartierul respectiv.

După 24 ore, bărbatul a fost reținut într-un apartament al unui compatriot de-al său. Au fost depistate și hainele în care se era îmbrăcat bărbatul în momentul agresiunii.

Presa scrie că în momentul rețineri acesta avea și o pungă cu haine, semn că acesta intenționa să dea bir cu fugiții. Bărbatul a fost arestat.


De asemenea, a fost reținut și compatriotul acestui carea știind că bărbatul a comisio infracțiune, l-a adăpostit în apartamentul său.

moldova.org


Diaspora

Un băiat de 17 ani a murit înecat într-un iaz din Franța. Tânărul este din raionul Briceni

Un băiat de 17 ani și-a pierdut viața după ce s-a înecat într-un iaz situat în comuna Bouafles, din departamentul Eure. Tânărul se afla într-o barcă gonflabilă pe iazul Mousseaux, însă la un moment dat a căzut în apă și, în încercarea de a ajunge la mal, s-a înecat.

Publicat

Potrivit pompierilor din Eure, martorii au alertat serviciile de urgență, iar echipele de intervenție au fost mobilizate la ora 10:50, scrie TVN.MD, citând presa franceză.

Ajunși la fața locului, salvatorii au încercat să-l resusciteze prin masaj cardiac, însă, din păcate, decesul adolescentului a fost confirmat.

Băiatul este originar din satul Colicăuți din raionul Briceni, iar în Franța se afla de mai mult timp, împreună cu familia.


Citește mai departe

Diaspora

O femeie din Republica Moldova, cercetată penal în România după ce a forțat mai multe tinere să se prostitueze în Oradea

O femeie de 52 de ani din Republica Moldova este cercetată de DIICOT pentru trafic de persoane şi proxenetism, după ce ar fi racolat mai multe persoane din ţara sa, pe care le-a adăpostit şi apoi le-a forţat să se prostitueze în Oradea.

Publicat

”La data 27 mai 2025, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Oradea, împreună cu poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea au pus în aplicare trei mandate de percheziţie domiciliară în municipiul Oradea, într-o cauză privind săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi proxenetism”, a transmis DIICOT, citat de stirileprotv.ro.

Procurorii precizează că, începând cu anul 2024, o femeie în vârstă de 52 de ani (cetăţean moldovean) a recrutat şi adăpostit mai multe persoane vătămate (tot cetăţeni moldoveni) în scopul obţinerii de beneficii materiale din exploatarea sexuală a acestora.

”Victimele, aflate într-o stare de vădită stare de vulnerabilitate cauzată în principal de situaţia materială precară, au fost determinate şi li s-a înlesnit practicarea prostituţiei, într-o locaţie din municipiul Oradea, în folosul material al inculpatei”, a transmis sursa citată.


Femeia a fost reţinută, urmând să fie sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor cu propunerea de arestare preventivă a inculpatei, pentru o perioadă de 30 de zile.


Citește mai departe

Diaspora

Rețineri după o explozie în Rusia: Un moldovean suspectat că transporta componente pentru bombă

Un cetățean din Republica Moldova a fost reținut în Rusia, fiind bănuit că transporta piese pentru un exploziv.

Publicat

Recent, au mai fost reținuți și un cetățean din Belarus și unul din Ucraina, care ar fi lucrat la fabricarea explozibilului ce a explodat din greșeală într-un oraș din Rusia, pe 12 aprilie.

Despre moldovean nu se cunosc deocamdată detalii. Presa rusă a publicat imagini video cu explozia.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii