Moldova
/VIDEO/ Mucegai şi ţevi sparte: De asta au parte copiii care merg la grădiniţa 151 din sectorul Botanica
Mucegai, ţevi sparte, tencuială care cade şi mobilă veche de peste 30 de ani – de asta au parte copiii care merg la grădiniţa 151 din sectorul Botanica al Capitalei. Părinţii se tem pentru sănătatea micuţilor şi acuză directoarea că nu face nimic pentru a soluţiona problema.
Aceste imagini dezolante au fost expediate pe adresa redacţiei de câţiva părinţi. În imagini se vede cum toţii pereţii dintr-o grupă sunt plini de mucegai, iar țevile de la baie curg.
„Mirosul ăsta de umezeală, copiii veşnic răceau, noi îi duceam o săptămână la grădiniţă, iar două stăteau acasă bolnavi.”
Am mers la directoarea instituţiei să obţinem un răspuns, însă aceasta a fost agresivă cu echipa de filmare şi a negat existența mucegaiului în încăperi.
” – Cum aţi ţinut copiii în mucegai? – Nu am ţinut copiii în mucegai. – Părinţii s-au plâns că această problemă demult. – … „
Am mers într-un tur prin instituţie şi am descoperit şi alte probleme în cel puţin două grupe. Tencuiala de pe un tavan stă să cadă, iar baia arată ca un grajd. Educatoarele care făceau reparaţii în instituţie neagă existenţa mucegaiului.
„Nu a fost acolo mucegai. Aţi intrat, aţi simţit miros de mucegai? – Când s-a făcut reparaţie? – Demult s-a făcut, paznicii au reparat, acum se face încă o dată reparaţie pentru că grupele trebuie să primească copii.”
Părinții care ne-au sesizat, afirmă că în grupă a apărut mucegaiul după inundațiile de toamna trecută, iar reparația a fost făcută de educatori pe banii părinților. Micuții au stat jumătate de an în sala cu pereți mucegăiți. Am cerut o reacție şi de la șefa Direcției Educație, Tineret şi Sport, Rodica Guțu, însă aceasta a refuzat să ne vorbească şi a trimis un subaltern în locul ei. Acesta susține că sala mucegăită a fost de fapt închisă.
” – În acea grupă plină de mucegai nu erau copii? – Nu erau copii, v-am spus că grupa a fost închisă din cauză că nu era educatoare„, a spus inginerul, Direcției de Învățământ Botanica, Serghei Glişovan.
„Dar nu a fost sistată activitatea grupei, asta e minciună.”
Reprezentatul Direcției Educație, Tineret şi Sport afirmă că nu sunt bani pentru renovarea grădiniței 151 şi se fac doar lucrări de întreținere. În acest an 24 de milioane de lei au fost alocate pentru reparația a 159 de grădinițe din Capitală.
Moldova
Impact matinal în capitală: O pasageră, rănită, după ce mașina în care se afla a fost tamponată de un alt vehicul.
Accident periculos în capitală. O femeie a fost rănită și transportată la spital, după ce mașina în care se afla s-a tamponat cu un alt vehicul. Totul s-a întâmplat în dimineața de 10 august, pe strada Calea Orheiului din Chișinău.
Ajunși la fața locului, polițiștii au stabilit că un automobil, condus de un bărbat de 42 de ani, în timpul deplasării ar fi ieșit pe contrasens, în circumstanțe care urmează să fie stabilite.
Ulterior, acesta s-a tamponat frontal cu o altă mașină, condusă de un bărbat de 51 de ani. În urma impactului, ambele vehicule au fost avariate considerabil, iar pasagera de 45 de ani din al doilea vehicul a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Femeia a fost preluată de echipajul medical și transportată la spital pentru investigații și evaluarea stării de sănătate.
Deocamdată, nu au fost oferite alte detalii despre starea victimei sau despre eventualele cauze care ar fi dus la ieșirea automobilului pe contrasens.
Polițiștii continuă documentarea cazului și urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului rutier.
Moldova
Carambol în miez de noapte: Un tânăr băut și cu permisul auto suspendat a bușit două mașini parcate, în capitală.
Carambol în miez de noapte. Un șofer a provocat un accident după ce a lovit un obstacol, iar ulterior două automobile parcate. Cazul a devenit și mai grav după ce polițiștii au stabilit că bărbatul se afla în stare de ebrietate și, mai mult, avea permisul de conducere suspendat.
Coliziunea s-a produs în miezul nopții de 9 august, la intersecția străzilor Mihail Sadoveanu și Petru Zadnipru din sectorul Ciocana din municipiul Chișinău. Potrivit informațiilor preliminare, tânărul de 22 de ani se deplasa cu automobilul când, în circumstanțe care urmează să fie stabilite, a tamponat un obstacol. În urma impactului, mașina a fost proiectată și a lovit alte două automobile care erau parcate în zonă.
Din fericire, în urma accidentului nicio persoană nu a fost traumatizată. Pagubele materiale sunt însă considerabile.
La fața locului s-au deplasat forțele de ordine pentru documentarea cazului.
Polițiștii l-au testat alcoolscopic pe șofer, iar rezultatul a indicat că tânărul se afla în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat.
Mai mult decât atât, verificările au mai arătat că bărbatul avea permisul de conducere suspendat.
În acest caz a fost inițiată o cauză penală, iar șoferul a fost reținut.
Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului și pentru a documenta faptele comise.
Moldova
/VIDEO/ Administrator reținut de procurori: Bărbatul este bănuit de escrocherie și insolvabilitate intenționată.
Aproape 5 milioane de lei, bani pe care două companii din domeniul agricol urmau să-i primească pentru grâu și floarea-soarelui, ar fi fost prejudiciul unei scheme de escrocherie și insolvabilitate intenționată, investigată de procurorii PCCOCS și ofițerii Serviciului Fiscal.
Potrivit oamenilor legii, schema ar fi fost pusă în aplicare pe parcursul anului 2025. O companie din Chișinău ar fi procurat cantități de grâu și floarea-soarelui, însă, după acumularea datoriilor, administratorul acesteia ar fi solicitat inițierea procedurii de insolvabilitate. Scopul urmărit ar fi fost evitarea achitării pentru marfa primită și înstrăinarea fictivă a activelor companiei.
În cadrul investigației, oamenii legii au efectuat șase percheziții la domiciliile, oficiile și automobilele unor persoane cu funcții de răspundere din cadrul companiei vizate.
În urma acțiunilor, administratorul companiei a fost reținut. Totodată, au fost ridicate mijloace bănești, telefoane mobile, calculatoare, documente contabile, contracte și înscrisuri de ciornă. În timpul perchezițiilor, oamenii legii au mai depistat o armă de foc și cartușe deținute ilegal.
Ulterior, PCCOCS i-a formulat administratorului învinuirea pentru escrocherie și insolvabilitate intenționată. Investigațiile continuă pentru identificarea tuturor persoanelor care ar fi implicate în schemă, recuperarea prejudiciului și stabilirea tuturor circumstanțelor.
-
Moldova6 zile în urmăAccident mortal la Orhei: Două persoane au murit după un impact frontal între o mașină și un autocar plin cu pasageri.
-
Moldova5 zile în urmăAccident mortal în Chișinău: Un motociclist de 25 de ani, ucis într-un impact în lanț.
-
Moldova4 zile în urmăMoldovean decedat în Polonia: Bărbatul și-a pierdut viața într-un grav accident de circulație.
-
Moldova4 zile în urmă/ÎN CĂUTARE/ Dispărut de mai bine de o săptămână: Un minor de 15 ani a plecat de acasă. Mama și poliția solicită ajutorul cetățenilor.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Vandalismul la el „acasă”: Două cazuri de distrugere a bunurilor publice din capitală, înregistrate în câteva zile.
-
Moldova6 zile în urmăFost polițist, trimis în judecată: A întocmit un proces-verbal pe numele Ludmilei Vartic, după decesul acesteia.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Rețea care scotea ilegal din țară sute de ucraineni, destructurată pas cu pas. Încă trei persoane au fost reținute, inclusiv doi foști polițiști de frontieră.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Fugar reținut la Rezina: Ucrainean căutat internațional pentru trafic de persoane, prins de IGM.
