Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Spovedania unui fost consumator de droguri din Bălți: „Știți…, în anii ’90 asta era la modă”

e numește Veaceslav Cușnir, este rus, are 41 de ani și locuiește în Bălți. Curiozitatea, dorința de a cunoaște ce sunt drogurile și cum se folosesc, dar și faptul că în anii ’90 narcoticele erau la modă, spune el, l-au făcut să le încerce. Urmările acestui pas nesăbuit avea să-l resimtă câțiva ani mai târziu. Veaceslav a acceptat să vorbească deschis despre drama sa, ca să-i oprească pe alții să nu consume droguri.

Publicat

 „Știți…în principiu, în anii ’90 asta era la modă, ca să-i zic așa, și, din simplă curiozitate, am decis să încerc codeina, niște pastile împotriva tusei și diareei. Asta a fost în luna decembrie a lui 1998”. 

„Te simți ca un om obișnuit, nu ești într-o stare de euforie, nu ești stresat. Totul este bine. Dimineața iei aceste pastile și după asta poți merge la serviciu, totul se desfășoară în ritm normal”. 

Veaceslav spune că pe atunci, aceste pastile costau în jur de 25 de lei. Dar dependența l-a făcut să vrea și altceva, iar heroina nu era deloc ieftină, prețul pentru un gram în 2015- 2016 era de peste 2000 de lei. Prin urmare, el era nevoit să scoată din buzunar zilnic câte 200 de dolari.


„Mie-mi ajungeau bani, dar cu fiecare lună ce trecea, doza se mărea, respectiv, și prețul creștea.  Sincer să vă spun, în 2015- 2016 un gram de heroină costa puțin peste 2000 de lei sau echivalentul a 100 de euro. Iar eu luam de 3- 4 ori pe zi, asta mă costa în jur de 200 de dolari”. 

Veaceslav vorbește deschis despre etapele dependenței, despre cum sunt discriminați consumatorii de droguri de către toți prietenii, de către oamenii care de fapt ar fi trebuit să  le fie alături, să-i ajute. El, spre deosebire, s-a bucurat de susținere din partea familiei, în special, când apăreau diverse conflicte între el și alți consumatori  de droguri și dealeri.

„Până în momentul când nimeni nu știa de obiceiurile mele, totul era bine, dar apoi lumea mă îndepărta. Ceea ce ținea de comunicare se rezuma doar la.. Salut și La revedere, de parcă nici nu m-ar cunoaște. Cel puțin mama, tata și sora au fost lângă mine.” 


„Cu dealerii întotdeauna se creează probleme! Totul e despre bani. Am avut datorii în ce-i privește. La început, aveau încredere în mine și îmi dădeau droguri, fără să le achit atunci. Iar mai apoi, când mergeam la ei cu bani, ca să-mi dea droguri, ei îmi luau acei bani în contul datoriei și deja nu-mi mai primeam doza.” 

Problemele s-au ținut scai de Veaceslav în toată această perioadă, cât a consumat  droguri. A fost judecat de 5 ori pentru păstrare și consum ilegal de droguri. Are trei diagnoze medicale, dintre care două sunt incurabile.

„Îmi amintesc chiar și acum momentul în care m-a oprit poliția pe stradă. Atunci am înțeles că mă vor duce la expertiza medicală ce ține de droguri și am intrat în panică, pentru că știam că va arăta pozitiv și mă vor duce la închisoare. Așa că am decis să-mi tai venele, ca ei mă ducă la spital, iar eu să evadez de acolo”. 


„La moment am trei diagnoze medicale. Sunt bolnav de Hepatita C, care se poate trata, dar celelalte două boli sunt incurabile”. 

Viața lui Veaceslav Cușnir s-a schimbat radical în 2016, când persoanele apropiate  i-au zis să se adreseze la Asociația Tinerii pentru Dreptul la Viață din municipiul Bălți. Datorită oamenilor de acolo, el a reușit să renunțe la droguri. Acum, Veaceslav  activează la această Asociație în calitate de consultant. El îi îndeamnă pe toți cei care sunt tentați de droguri, nici să nu se gândească să le încerce.


„Nu cădeți în plasa drogurilor sub nici o formă!” 

Datele statistice arată că, anual, în țara noastră sunt înregistrate în jur de 50 de decese în rândul consumatorilor de droguri.

tvn.md

Moldova

Libertate pentru 30 de mii de euro: Un bărbat, reținut de CNA după ce ar fi pretins mită pentru a elibera un deținut.

30 de mii de euro pentru a obține eliberarea unui condamnat. Este suma pe care ar fi pretins-o un bărbat, care susținea că poate influența angajați ai unui penitenciar să pregătească actele necesare pentru liberarea unei persoane aflate în detenție. Bănuitul a fost reținut de ofițerii CNA și procurorii anticorupție.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, bărbatul ar fi promis că poate determina funcționarii penitenciarului să întocmească documentele și să adopte deciziile necesare pentru ca, ulterior, în instanță să fie înaintat un demers privind liberarea condamnatului de la executarea pedepsei, pe motiv de boală gravă.

O parte din cei 30 de mii de euro ar fi fost transmisă bănuitului sub controlul ofițerilor CNA. Ulterior, oamenii legii au efectuat percheziții la domiciliul acestuia, de unde au ridicat probe relevante pentru cauza penală.

Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore și plasat în izolatorul CNA. Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, dar și pentru identificarea altor eventuale persoane implicate.


Bărbatul este cercetat pentru trafic de influență, iar, potrivit legii, beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Contrabandă cu un milion de țigări, deconspirată la sud și 600 000 lei – ridicați. Un bărbat este cercetat pe caz.

Contrabanda cu țigări continuă să genereze dosare penale în Republica Moldova. De această dată, oamenii legii au descoperit în sudul țării o cantitate impunătoare de produse din tutun, care ar fi urmat să fie scoase ilegal peste hotare.

Publicat

Potrivit Serviciului Vamal, ofițerii instituției, sub conducerea procurorilor PCCOCS, au desfășurat 3 percheziții în cadrul unei cauze penale ce vizează o schemă de contrabandă cu produse de tutun. În urma descinderilor, au fost depistate și ridicate aproximativ un milion de țigarete de marcă autohtonă, depozitate în 100 de cutii și pregătite pentru transportare ilegală.

În cadrul acțiunilor, oamenii legii au mai ridicat circa 600 de mii de lei, bani despre care există suspiciuni că ar proveni din activitatea infracțională. De asemenea, a fost indisponibilizat un mijloc de transport presupus a fi folosit la comiterea infracțiunii, precum și tehnică de calcul și alte obiecte relevante pentru anchetă.

Potrivit anchetatorilor, schema ar fi fost organizată de un grup de persoane, o parte dintre acestea fiind deja identificate. Alte persoane suspectate de implicare urmează să fie stabilite în cadrul investigațiilor.


În dosar este cercetat în stare de libertate un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 38 de ani.

Oamenii legii continuă acțiunile procesual-penale pentru documentarea completă a cazului, stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea tuturor persoanelor implicate.



Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Misiune de foc în Grecia: Pompierii moldoveni au intervenit în apropiere de orașul Thessaloniki.

Cinci ore de luptă cu flăcările. Pompierii moldoveni detașați în Grecia au intervenit în apropierea orașului Thessaloniki, unde au contribuit la lichidarea unor focare rămase în urma unui incendiu de proporții. Salvatorii au acționat alături de colegii eleni pentru a preveni extinderea și reaprinderea focului.

Publicat

Intervenția a avut loc în apropierea localității Diavata, în zona industrială de la periferia orașului Thessaloniki. La fața locului au ajuns 12 pompieri din cadrul IGSU al Republicii Moldova, cu patru unități de tehnică specializată.

Salvatorii moldoveni au intervenit împreună cu pompierii eleni pentru răcirea zonelor afectate, identificarea și lichidarea focarelor ascunse, dar și pentru prevenirea reaprinderii vegetației. Totodată, echipa din Republica Moldova a asigurat alimentarea cu apă a autospecialelor colegilor eleni.

Misiunea a durat aproximativ cinci ore. După finalizarea intervenției, pompierii moldoveni au revenit la Baza de Operații.


Echipa IGSU continuă să monitorizeze situația din zona de responsabilitate și menține legătura permanentă cu autoritățile elene, fiind pregătită să intervină în cazul apariției unor noi focare.

Cel de-al doilea contingent desalvatori moldoveni participă la misiunea din Grecia în cadrul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene. Pompierii moldoveni acționează alături de echipe internaționale pentru consolidarea capacității de răspuns în fața incendiilor de vegetație și de pădure, în perioada cu risc sporit de producere a acestora.




Citește mai departe

topul săptămânii