Rețele de socializare

Moldova

Comunicat de presă privind infracțiunea de furt din incinta filialei nr.5 a BC Moldova Agroindbank, din mun. Chișinău

În urma investigațiilor efectuate de Inspectoratul General al Poliției, până în prezent s-a stabilit că, în noaptea de 5 spre 6 iulie 2019, din filiala nr.5 a BC MoldovaAgroindbank, amplasată pe str. Ion Creangă nr. 78, mun Chișinău, din camera special amenajată pentru păstrarea casetelor de siguranță, persoane necunoscute au sustras din 84 de casete individuale mijloace financiare, bunuri materiale, bijuterii și acte, după care au părăsit locul faptei.

Publicat

Apelul către poliție s-a efectuat la data de 6 iulie, ora 09.15, la câteva ore de la producerea infracțiunii, comunicându-se despre un furt din bancă. Poliția a stabilit că infractorii au pătruns în bancă prin tăierea gratiilor de la geam și forțarea acesteia, precum și prin deteriorarea lacătului de la camera special amenajată.

Până la moment s-au adresat 31 de persoane care au avut de suferit în acest caz, fiind stabilit un prejudiciu material în sumă totală de 29.431.840 lei.

Faptul că la filială nu au fost luate toate măsurile de securitate necesare în vederea prevenirii unor asemenea fapte, relevă absența totală a unei preocupări din partea entității comerciale, dar și a instituțiilor responsabile pentru implementarea standardelor de siguranță în sistemul financiar-bancar.


În acest sens, ne vom adresa instituțiilor abilitate ale statului în vederea înăspririi urgente a cadrului normativ cu privire la sistemele de securitate utilizate de băncile comerciale din Republica Moldova, inclusiv pentru a evita repetarea unor fapte similare.

Din primele cercetări efectuate rezultă că fapta a fost plănuită cu mult timp înainte de comiterea acesteia.

A fost inițiată o cauză penală în baza prevederilor art. 186 al. 5 Cod Penal al Republicii Moldova „Furt în proporții deosebit de mari“, iar pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și a potențialilor infractori, a fost format un grup de lucru din care fac parte ofițeri ai Inspectoratului Național de Investigație, Direcției de Poliție a mun. Chișinău și polițiști ai Inspectoratului de Poliție ai sectorului Buiucani.


În continuare, organul de urmărire penală investighează cazul și va informa, cu transparență maximă, cu privire la toate circumstanțele cauzei care pot fi aduse la cunoștința opiniei publice, fără a periclita ancheta în desfășurare, cu respectarea strictă a prevederilor legale în acest sens.

Totodată, Ministerul Afacerilor Interne face un apel la toate instituțiile abilitate ale statului, îndeosebi Procuratura Generală și Banca Națională a Moldovei, să sprijine ancheta, cu respectarea principiului cooperării loiale între instituțiile statului.


Moldova

Depășire cu final trist: O șoferiță a ieșit cu mașina pe contrasens, lovind în plin un pieton

Ar fi ieșit la o depășire periculoasă, peste linia continuă, iar în rezultat a lovit un pieton, care se deplasa pe marginea drumului.

Publicat

Accidentul rutier s-a întâmplat în dimineața zilei de 17 mai, pe o stradă din localitatea Goleni, raionul Edineț.

La volanul mașinii se afla o tânără de 28 de ani, originară din raionul Drochia. Aceasta nu ar fi ținut cont de situația rutieră și ar fi ieșit la o depășire, încălcând marcajul rutier. În timpul acestei manevre, șoferița nu ar fi ținut cont de gabaritele mașinii și ar fi lovit cu oglinda retrovizoare o femeie de 47 de ani, care mergea pe marginea drumului.

În urma loviturii puternice, pietonul a căzut doborât la pământ, iar la scurt timp a fost transportat la pământ pentru îngrijiri medicale.


În același timp, în imaginile surprinse la fața locului se poate vedea cum oglinda din partea stângă a mașinii a fost făcută țăndări.

Șoferița a fost supusă testului de alcoolemie, iar rezultatul a demonstrat că aceasta nu era băută în momentul producerii accidentului.

Oamenii legii investighează la moment toate circumstanțele în care s-a produs impactul.


Citește mai departe

Moldova

Caz șocant la Hîncești: Un bărbat de 41 de ani, bătut până la leșin de un grup de tineri la terasa unui local

Caz șocant în raionul Hîncești. Un bărbat a fost bătut crunt de un grup de persoane, la terasa unui local din satul Fîrlădeni.

Publicat

Atacatorii au plecat, lăsând victima fără cunoștință, după care ar fi revenit și și-au făcut necesitățile fiziologice peste acea persoană. Procurorii și polițiștii din Hîncești au reținut 3 suspecți, cu vârstele cuprinse între 21 și 30 de ani.

Potrivit oamenilor legii, totul s-a întâmplat încă la începutul lunii mai. Bănuiții, aflându-se la terasa localului cu pricina, și acționând coordonat, ar fi lovit victima, de 41 de ani, cu sticle goale de la băutură în cap, iar când bărbatul a căzut la pământ,  aceștia au continuat să-l bată cu pumnii și picioarele în regiunea capului, după care au părăsit locul faptei. La scurt timp, s-au întors la acea terasă, iar când au văzut că victima se află fără cunoștință, unul dintre făptuitori s-a apropiat și s-a urinat demonstrativ peste aceasta. Bărbatul agresat a fost dus la spital, în stare gravă. După mai multe căutări, forțele de ordine au identificat și reținut suspecții, după care au percheziționat domiciliile acestora. De la unul din ei au fost ridicate două arme, a căror proveniență urmează a fi stabilită.

În prezent, cei trei bănuiți sunt reținuți pentru 72 de ore, iar procurorii vor cere pentru ei arest preventiv. Dacă vor fi găsiți vinovați, atacatorii riscă până la 7 ani privare de libertate.



Citește mai departe

Moldova

Imagini cu impact emoțional: O tânără a fost bătută cu bestialitate de alte adolescente, la Băcioi

Imagini cu impact emoțional: O tânără a fost bătută cu bestialitate de alte adolescente la Băcioi.

Publicat

După ce o secvență video a fost făcută publică pe rețelele sociale, Inspectoratul de Poliție Botanica s-a autosesizat. Potrivit oamenilor legii, incidentul ar fi avut loc la începutul lunii aprilie, însă până în prezent, nici victima și nici martorii nu au sesizat organele de drept.

În prezent, poliția întreprinde măsuri pentru identificarea persoanelor implicate în conflictul surprins în imagini. Ulterior, acestea urmează să fie audiate conform procedurii legale pentru a determina motivul care a dus la izbucnirea violențelor.

În context, Inspectoratul Botanica face apel la oricine deține informații suplimentare să coopereze cu autoritățile pentru a facilita soluționarea rapidă a acestui incident.



Citește mai departe

topul săptămânii