Moldova
Mașină cu o familie de moldoveni, răsturnată pe câmp, aproape de Vama Albița. Oamenii au văzut moartea cu ochii.
O mașină în care se afla o familie de moldoveni s-a răsturnat la doar câteva sute de metri de Vama Albița. Șoferul a adormit la volan iar autoturismul de teren a intrat pe câmp și a mers scăpat de sub control mai bine de 80 de metri. Ocupanții mașinii, tatăl, mama și un copil de 7 ani au avut norocul să scape cu viață.
Echipajele de urgență le-au preluat pe cele trei victime și le-a transportat la spitalul din Huși. Din fericire însă nu aveau răni grave ci erau doar foarte speriați. Din primele cercetări a rezultat faptul ca șoferul a adormit la volan, fiind obosit după un drum lung.
„Veneau din străinătate și se duceau, săracii, acasă, în Basarabia. El a adormit, mașina a luat-o pe câmp, cam 80 de metri și apoi s-a răsturnat. Puțin, câteva sute de metri, mai aveau până la vamă, dar s-a întâmplat necazul. Au trecut pe lângă moarte. Au avut noroc că mașina a fost bună, rezistentă, altfel nu știu dacă scăpau” , a spus Gelu Pecheanu, administratorul comunei Drânceni.
Un agent de pază de la primărie a primit misiunea să aibă grijă de mașina și lucrurile oamenilor, rămase pe câmp.
Moldova
Poliția oferă detalii în cazul crimelor din Anenii Noi. Un bărbat dispărut, anchetă de omor și indicii despre alte crime
O anchetă începută în septembrie, după dispariția unui bărbat de 61 de ani din localitatea Beriozchi, raionul Anenii Noi, a dus la rețineri și descoperiri cutremurătoare. Principalul suspect este un bărbat de 59 de ani, din aceeași localitate, cunoscut anterior cu antecedente penale, față de care anchetatorii iau în calcul versiunea omorului.
În urma perchezițiilor efectuate la gospodăriile acestuia, oamenii legii au găsit hainele victimei purtate în ziua dispariției, oseminte presupuse a fi umane, obiecte care ar fi fost folosite la comiterea infracțiunii și alte probe esențiale. Toate bunurile au fost ridicate și urmează să fie supuse expertizelor, inclusiv ADN.
Cu sprijinul mascaților BPDS Fulger, au fost reținute trei persoane: suspectul, o femeie de 55 de ani apropiată acestuia și un bărbat de 34 de ani, urmând să fie solicitat arest preventiv. Anchetatorii susțin că există indicii temeinice că bănuitul ar fi implicat și în alte infracțiuni similare, ceea ce a dus la extinderea investigațiilor.
În prezent, poliția desfășoară cercetări ample pe terenurile și la ferma suspectului, cu tehnică specializată, pentru a identifica eventuale alte victime. Ancheta este în plină desfășurare, iar toate persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției până la o decizie definitivă a instanței.
Amintim că potrivit unor surse apropiate anchetei, citate de Stiri.MD, cel puțin trei persoane ar fi fost ucise, iar ulterior cadavrele ar fi fost distruse, fiind oferite drept hrană animalelor din gospodăria suspectului.
Moldova
Percheziții într-un dosar de construcții ilegale în centrul Chișinăului. Este vizat proiectul de pe locul fostului „Gaudeamus”
O companie de construcții din municipiul Chișinău este vizată într-o cauză penală ce ține de încălcarea regulilor de executare a lucrărilor de construcție pentru clădiri cu cinci și mai multe etaje. Dosarul se referă la edificarea unui complex multifuncțional cu peste 15 nivele pe terenul fostului cinematograf „Gaudeamus”, amplasat în centrul capitalei, în apropierea zonelor de protecție a monumentelor istorice și a forului public.
Potrivit anchetatorilor, reprezentanții companiei ar fi obținut de la Primăria municipiului Chișinău actele permisive necesare, inclusiv certificatul de urbanism și autorizația de construire, fără avizul obligatoriu al Ministerului Culturii. Mai mult, lucrările propriu-zise ar fi fost începute în lipsa tuturor avizelor legale și cu nerespectarea distanțelor normative față de zonele de protecție ale monumentelor istorice din perimetru.
În baza probelor acumulate, Centrul Național Anticorupție a inițiat o cauză penală, existând o bănuială rezonabilă privind încălcarea regulilor de executare a construcțiilor. La această oră, ofițerii CNA, în comun cu procurorii din municipiul Chișinău, desfășoară percheziții la administratorii companiei de construcții și în alte locații din capitală, pentru a stabili toate circumstanțele cazului și a identifica persoanele implicate.
Toate persoanele vizate urmează să fie audiate în calitate de bănuiți. Autoritățile subliniază că acestea beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.
Moldova
Cazino online ilegal, scos la iveală după percheziții în mai multe raioane ale țării
Mai multe persoane sunt vizate într-o cauză penală ce vizează organizarea ilegală a jocurilor de noroc online, inclusiv pe platforma 1xBT.
Ancheta arată că acestea ar fi creat și administrat site-uri ilegale, folosite pentru atragerea jucătorilor și obținerea de venituri ilegale.
Astăzi au fost desfășurate percheziții în raioane din sudul și centrul țării, atât la domiciliile suspecților, cât și în automobilele folosite de aceștia. În urma verificărilor, oamenii legii au ridicat telefoane mobile, calculatoare, servere și alte dispozitive electronice care ar putea conține probe relevante.
Cauza este investigată de Inspectoratul Național de Investigații, în comun cu procurorii PCCOCS. Dacă vor fi găsite vinovate, persoanele riscă până la cinci ani de închisoare și amendă, urmând ca toate circumstanțele să fie stabilite în cadrul anchetei.
-
Moldovao zi în urmăCrimă șocantă în raionul Anenii Noi: trei persoane ar fi fost ucise și date hrană porcilor
-
Moldova5 zile în urmăPericol pe șosea între Gura Camencii și Soroca: carosabilul s-a transformat într-un patinoar
-
Moldovao zi în urmăFinal tragic după accidentul din Rîșcani: angajatul IGSU lovit cu mașina de un șofer beat și drogat a decedat după 14 zile în comă
-
Moldova7 ore în urmăPoliția oferă detalii în cazul crimelor din Anenii Noi. Un bărbat dispărut, anchetă de omor și indicii despre alte crime
-
Moldova2 zile în urmăFocuri de armă la IP Centru: Conducerea inspectoratului, eliberată din funcție.
-
Moldova5 zile în urmăIncendiu în capitală: foc în bucătăria unui restaurant de pe strada Trandafirilor
-
Moldovao zi în urmăImpact violent la Drochia. Un șofer, descarcerat din mașină de salvatori după o coliziune frontală
-
Moldova6 zile în urmăTractor răsturnat după un carambol pe M-3, la Congaz: mai multe persoane rănite
