Rețele de socializare

Moldova

Bunuri în valoare de peste 550.000 lei susceptibile a fi contrafăcute, confiscate la P.T.F. Giurgiu

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu au descoperit în calele unor autocare și în portbagajele unor autoturisme, peste 5.000 bunuri inscripţionate cu numele unor firme cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.

Publicat

Şase cetățeni turci, șase cetățeni români și un cetățean moldovean care au încercat să introducă bunurile ilegal în țară sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare” .

În perioada 09-11.02.2018, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu, împreună cu polițiști de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, au desfăşurat acțiuni specifice pe linia combaterii traficului cu produse contrafăcute.

Astfel, au fost selectate pentru control mai multe autocare aparținând unor firme de transport internațional și mai multe autoturisme.


Cu ocazia controlului amănunțit efectuat asupra mijlocelor de transport, polițiștii de frontieră au descoperit, în calele și în portbagaje autovehiculelor, cantitatea totală de 5.036 articole textile, încălţăminte şi parfumuri, bunuri inscripţionate cu numele unor firme cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.

La cercetări, s-a stabilit că posesorii bunurilor sunt șase cetățeni turci, șase cetățeni romăni și un cetățean moldovean, cu vârste cuprinse între 28 şi 67 de ani, şoferi și pasageri ai mijloacelor de transport. Persoanele în cauză, care nu deţineau documente de proveniență sau certificate de calitate pentru acestea, au declarat că le-au cumpărat din diverse bazaruri din Turcia cu scopul de a le comercializa.

Bunurile, a căror valoare dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă se ridică la suma totală de 551.710 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.


În cauză, poliţiştii de frontieră au întocmit lucrări penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 90, alin.1, lit b din Legea 84/1998, modificată.

POLITIADEFRONTIERA.RO


Moldova

/VIDEO/ Jaf în stradă la Chișinău: Un tânăr de 22 de ani, agresat și lăsat fără telefon mobil.

Doi bărbați din Chișinău, de 24 și 45 de ani, au ajuns în vizorul poliției după ce ar fi comis un jaf în plină stradă, atacând un tânăr și lăsându-l fără telefonul mobil, prejudiciul depășind 26 de mii de lei.

Publicat

Potrivit anchetei, incidentul s-a produs după ce suspecții s-au apropiat de victimă, un tânăr de 22 de ani. Fără ezitare, aceștia ar fi recurs la violență, l-au agresat fizic și i-au smuls telefonul, după care au dispărut de la fața locului.

În urma investigațiilor desfășurate de oamenii legii, cei doi au fost identificați, iar firul anchetei a scos la iveală că telefonul furat nu a rămas mult timp întreg. Dispozitivul ar fi fost dezmembrat și vândut ulterior pentru piese, pentru a șterge urmele infracțiunii și a obține bani rapid.

Deși sunt cercetați penal pentru jaf, suspecții se află, deocamdată, în libertate. Între timp, poliția continuă documentarea cazului pentru a stabili toate circumstanțele.


Conform legislației în vigoare, cei doi riscă până la 5 ani de închisoare.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Drifturi nocturne la Calea Orheiului: Locatarii se plâng de zgomot și pericol, iar INSP anunță că a deschis o procedură.

Zgomot infernal și pericol pe timp de noapte, în capitală. Doi șoferi ar transforma, seară de seară, sensul giratoriu de la Calea Orheiului într-o pistă de drift, spre disperarea locatarilor din zonă.

Publicat

Potrivit oamenilor din cartier, mașinile ar face ture repetate pe sensul giratoriu, derapând intenționat și ignorând orice reguli de circulație.

Locatarii blocurilor din apropiere susțin că au sesizat de mai multe ori Inspectoratul Național de Securitate Publică, însă problema nu a fost, deocamdată, stopată.

Contactați pentru o reacție, reprezentanții INSP au declarat că cazul este deja în procedură și că urmează să fie luate măsuri.



Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ A pierdut jumătate de milion de lei: O juristă, păcălită să-și dea banii. Era pe punctul să mai piardă încă 450.000 de lei.

O înșelătorie de proporții, în care o juristă din Chișinău a pierdut peste jumătate de milion de lei, a fost oprită în ultimul moment de oamenii legii, chiar înainte ca escrocii să mai pună mâna pe încă 450.000 de lei.

Publicat

Ofițerii INI și procurorii PCCOCS au intervenit după ce victima, o femeie de 40 de ani, și-a dat seama că a fost păcălită și a depus plângere. În baza acesteia, autoritățile au organizat o intervenție în flagrant, iar o femeie de 31 de ani din Ucraina a fost reținută în timp ce venea să ridice a doua tranșă de bani. Potrivit anchetei, aceasta urma să transporte suma la Odesa, la indicațiile grupului infracțional.

Schema folosită de escroci a fost una bine pusă la punct și desfășurată în mai multe etape, prin apeluri pe Viber, WhatsApp și Telegram, toate în limba rusă. Totul a început cu un pretext aparent banal: un presupus angajat al unei companii energetice a sunat victima pentru a programa o verificare tehnică și i-a cerut un cod primit pe telefon.

La scurt timp, femeia a fost contactată de un fals angajat al Fiscului, care a alarmat-o că cineva încearcă să ia un credit pe numele ei și să-i acceseze conturile bancare. A urmat un al treilea apel, de la un pretins reprezentant al Băncii Naționale, care i-a oferit „soluția”: să-și scoată toți banii din conturi și să-i transfere într-un alt cont „sigur”.


Convinsă că își protejează economiile, jurista a retras din bancă 544.000 de lei. O parte din bani – 60.000 de lei – i-a depus printr-un terminal, iar restul i-a înmânat unui curier care s-a prezentat drept angajat al „băncii”. Ulterior, escrocii au încercat să o convingă să mai ofere încă 450.000 de lei.

De această dată însă, femeia a realizat că este victima unei escrocherii și a apelat la poliție. Intervenția rapidă a oamenilor legii a dus la reținerea curierei și la blocarea celei de-a doua tranșe de bani.

Suspecta este cercetată penal pentru escrocherie, iar procurorii continuă investigațiile pentru a identifica și ceilalți membri ai grupului infracțional.


Autoritățile atrag atenția că astfel de scheme devin tot mai frecvente și îndeamnă cetățenii să nu ofere niciodată date personale sau bancare prin telefon și să verifice orice informație direct la instituțiile vizate.


Citește mai departe

topul săptămânii