Moldova
Decizia CtEDO în cazul profesorilor turci, expulzați din R. Moldova
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a emis astăzi o hotărâre prin care declară că R. Moldova a încălcat drepturilor cetățenilor străini care au fost expulzați de pe teritoriul R. Moldova în septembrie 2018. CtEDO a constatat violarea articolelor 5.1 și 8, din Convenția pentru Drepturile Omului.
Astfel, CtEDO a decis că Guvernul R. Moldova va trebui să achite câte 25 de mii de euro pentru cinci dintre cei șapte cetățenii turci, ale căror drepturi au fost încălcate, și care au depus plângeri în fața Curții.
În fața Curții, reclamanții au declarat că au fost reținuți ilegal în dimineața zilei de 6 septembrie și că au fost predați ilegal autorităților turcești. Guvernul R. Moldova a recunoscut că cetățenii turci au fost reținuți, însă a declarat în fața Curții că acest lucru a fost justificat, iar reclamanții nu s-au opus expulzării în țara lor de origine.
Deși Guvernul de la Chișinău insistă că nu era conștient de temerile reclamanților de a fi expulzați în Turcia, Curtea notează că, în cererile de azil, reclamanții și-au exprimat clar frica de a fi persecutați în Turcia. Totodată, în decizia din 4 septembrie 2018, în legătură cu aceste cereri de azil, Biroul Migrație și Azil a considerat că temerea reclamanților de a fi persecutați politic în Turcia este bine întemeiată.
„În cazul de față se pare că autoritățile din R. Moldova nu numai că nu au acordat reclamanților posibilitatea de a alege țara în care să fie expulzați, dar deliberat, i-au transferat către autoritățile din Turcia. Materialele din dosar mai arată că operațiunea comună a serviciilor moldovenești și turcești a fost pregătită înainte de 6 septembrie 2018. Faptul că reclamanții au fost transportați în Turcia într-un avion special, este unul dintre elementele care susțin acest punct de vedere. Totodată, faptele indică că operațiunea a fost concepută și organizată astfel încât reclamanții să fie luați prin surprindere și să nu aibă posibilitatea de a se apăra”, precizează CtEDO.
Totodată, din moment ce reclamanţii s-au integrat în societatea moldovenească şi au avut relaţii de familie veritabile, Curtea a considerat că expulzarea lor din Moldova a perturbat în mod radical relaţiile lor private şi de familie. Corespunzător a avut loc o ingerinţă în drepturile acestora în această privinţă, notează Juriștii pentru Drepturile Omului.
Curtea a notat că legislaţia moldovenească reglementează expulzarea şi extrădarea. Cu toate acestea, reclamanţii au fost înlăturaţi printr-un transfer ilegal care a omis toate garanţiile legale naţionale şi internaţionale. Din moment ce transferul forţat nu a avut o bază legală suficientă, acesta nu a fost „conform legii” în sensul paragrafului 2 din Articolul 8.
Moldova
Minor tamponat de mașină: Băiatul de 7 ani se deplasa cu bicicleta în momentul în care a fost lovit de un automobil.
Un copil a ajuns la spital, după ce a fost implicat într-un accident rutier produs în satul Cărpineni, raionul Hîncești.
Potrivit informațiilor preliminare, incidentul a avut loc în seara zilei de 4 mai, în jurul orei 17:30, după ce poliția a fost alertată despre producerea accidentului. Ajunși la fața locului, oamenii legii au stabilit că un bărbat de 40 de ani, aflat la volanul unui automobil, ar fi lovit o bicicletă condusă de un minor de 7 ani.
Conform datelor preliminare, copilul se deplasa în aceeași direcție cu vehiculul, pe traseul în direcția satului Negrea, iar impactul s-ar fi produs în circumstanțe care urmează a fi clarificate. Un martor susține că, înainte de coliziune, minorul ar fi întors capul spre mașină și s-ar fi deplasat în direcția acesteia.
În urma impactului, copilul a suferit traumatisme și a fost găsit la pământ, fiind preluat de un echipaj medical și transportat de urgență la Spitalul Raional Hîncești pentru îngrijiri medicale.
Șoferul a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.
Poliția a inițiat o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului, inclusiv modul în care s-a produs impactul și eventualele responsabilități.
Moldova
La un pas de tragedie: Doi minori ar fi pătruns ilegal într-o instalație electrică de înaltă tensiune.
Doi minori au fost la un pas de tragedie, după ce au pătruns ilegal într-o instalație electrică de înaltă tensiune din municipiul Chișinău.
Incidentul s-a produs în după-amiaza zilei de 2 mai, în jurul orei 17:00. Potrivit informațiilor publicate pe o rețea de socializare de către reprezentanții companiei oficiale de distribuție a energiei electrice, aceștia au reușit să intre pe teritoriul îngrădit al unei stații electrice de transformare și chiar s-au urcat pe acoperișul clădirii, expunându-se unor riscuri extreme.
Pătrunderea neautorizată a fost detectată de sistemele de securitate, iar semnalul de alertă a fost transmis imediat serviciului de pază. Intervenția rapidă a agenților de pază privată a făcut posibilă reținerea minorilor înainte ca aceștia să ajungă în contact cu instalațiile electrice, prevenind astfel o posibilă tragedie.
Cazul a fost documentat de poliție, care urmează să stabilească toate circumstanțele producerii incidentului.
Ditribuitorul oficial avertizează că accesul în astfel de zone este strict interzis și extrem de periculos. Instalațiile de înaltă tensiune pot provoca electrocutări, arsuri grave, căderi de la înălțime sau chiar deces, iar pericolul nu este întotdeauna vizibil.
Autoritățile fac apel către părinți, tutori și cadre didactice să discute cu copiii despre riscurile majore și să le explice că aceste obiective nu sunt locuri de joacă sau explorare.
Totodată, cetățenii sunt îndemnați să evite apropierea de instalațiile electrice, să nu încerce să le acceseze și să nu atingă cabluri sau echipamente deteriorate, pentru a preveni incidente grave.

Moldova
/VIDEO/ Băuți sau fără permis: Mai mulți șoferi, documentați, după ce au încălcat grav regulile de circulație.
Mai mulți șoferi au fost documentați de oamenii legii, după ce au încălcat grav regulile de circulație în diferite localități din țară, fiind depistați în stare de ebrietate, fără permis sau implicați în incidente rutiere.
În raionul Strășeni, un bărbat de 40 de ani a fost stopat în localitatea Pănășești, prezentând semne evidente de ebrietate. Acesta a refuzat atât testarea alcoolscopică, cât și prelevarea probelor biologice, fapt pentru care pe numele său a fost inițiată o cauză penală. Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore.

Tot în același raion, în localitatea Rădeni, un alt bărbat de 40 de ani, fără permis de conducere, a urcat la volanul unui ATV și a tamponat un automobil parcat. Testarea a arătat o concentrație de 0,98 mg/l alcool în aerul expirat.


De asemenea, un caz grav a fost înregistrat în localitatea Bardar, raionul Ialoveni. Un tânăr de 26 de ani, originar din raionul Șoldănești, a fost stopat în timp ce conducea neuniform, fără a deține permis de conducere. Testarea a indicat o concentrație de 1,04 mg/l alcool în aerul expirat. Autoturismul a fost ridicat, iar pe numele acestuia a fost inițiat un dosar penal. Conform legislației, acesta riscă până la un an de închisoare, muncă neremunerată în folosul comunității sau amendă de până la 40.000 de lei.


Abateri similare au fost înregistrate și în raionul Orhei, unde polițiștii au depistat mai mulți șoferi în stare de ebrietate. O femeie de 28 de ani conducea cu 1,13 mg/l alcool în aerul expirat, iar un bărbat de 52 de ani avea 1,08 mg/l. Alte două persoane au fost prinse la ghidonul unor motocultoare, cu 0,58 mg/l și 0,33 mg/l alcool.
Totodată, polițiștii au documentat mai multe cazuri de conducere fără permis, inclusiv un bărbat de 33 de ani, un tânăr de 25 de ani pe ATV, un alt tânăr de 23 de ani pe motocicletă fără echipament de protecție, dar și un bărbat de 59 de ani care conducea o motocicletă neînmatriculată.
Grav este faptul că în trafic au fost depistați și minori. În municipiul Orhei, un adolescent de 15 ani a fost prins la ghidonul unei motociclete, iar un alt minor de 17 ani se afla la volanul unui automobil.
Un alt caz a fost înregistrat în municipiul Bălți, pe strada Decebal, unde un echipaj mixt de carabinieri și polițiști a stopat un automobil care se deplasa haotic, punând în pericol traficul. La volan se afla un bărbat în stare de ebrietate, iar testarea a indicat 0,66 mg/l alcool în aerul expirat. Acesta a fost înlăturat de la conducere, iar mașina a fost evacuată la parcarea specială.

În toate cazurile, mijloacele de transport au fost ridicate, iar persoanele vizate sunt cercetate conform legislației. Oamenii legii atrag atenția că astfel de abateri reprezintă un risc major pentru siguranța rutieră și pot avea consecințe grave.
-
Moldova4 zile în urmăMinor tamponat de mașină: Băiatul de 7 ani se deplasa cu bicicleta în momentul în care a fost lovit de un automobil.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Rețea de acte false, destructurată: Un suspect, filmat în timp ce înmânează un act fals unei „cliente”.
-
Moldova4 zile în urmăAr fi „închis ochii” la defrișări ilegale: Șefa inspecției de mediu Ocnița și doi inspectori, reținuți pentru corupție.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Minor vizat într-un dosar de droguri: Narcotice de peste 80.000 de lei au fost scoase din circuit.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Dădeau „lovitura” în locuințe: Cinci tineri, bănuiți de comiterea furturilor din case, la Hîncești.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Băuți sau fără permis: Mai mulți șoferi, documentați, după ce au încălcat grav regulile de circulație.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Limbi străine predate cu încălcări fiscale: Evaziune de circa 4 milioane de lei la un ONG din Chișinău.
-
Moldova5 zile în urmăIncendiu într-un bloc din Chișinău: Focul ar fi pornit după lansarea artificiilor.
