Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Bătaia mortală de la Atrium: Unul dintre principalii suspecți a revenit la antrenamentele de K-1

La un an de la omorul unui tânăr de 28 de ani de lângă Centrul comercial Atrium, unul dintre cei doi luptători K-1, învinuiți de comiterea crimei, Mihai Pîrgaru, se comportă de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. După ce a fost eliberat din arest la domiciliu, acesta a revenit la antrenamente. Mai mult decât atât, fostul deputat PD, Constantin Țuțu, a distribuit o fotografie pe o rețea de socializare în care apare și suspectul.

Publicat

De menționat că prima persoană reținută în acest caz a fost tot Mihai Pîrgaru.

Amintim că bătaia de la Discoteca Edgo a avut loc în noaptea de 18 spre 19 mai 2018. În urma altercației, au fost transportați la Spitalul de Urgență Aurel Ignat, cu o plagă la cap, și Sergiu Bejenari, care a decedat peste șase zile din cauza loviturilor.

Potrivit polițiștilor care au venit atunci la Spitalul de Urgență la solicitarea medicilor, toți participanții la încăierare erau în stare avansată de ebrietate. Ivan Bejenari și fetele care îl însoțeau au declarat că Sergiu ar fi căzut de pe scări. Ulterior, acest caz a avut o mediatizare largă după ce concubina bărbatului decedat, dar și fetele care îl însoțeau la discotecă, l-au învinuit public pe Ignat de comiterea crimei.


Aurel Ignat și Mihai Pârgaru s-au predat benevol după ce presa a anunțat despre decesul lui Bejenari, iar Eugen Deliu, fiul unor afaceriști din Chișinău, a dispărut, fiind dat în urmărire generală. Pârgaru și Ignat au stat 6 și respectiv 7 luni în arest preventiv, apoi transferați în arest la domiciliu.

Procuratura a mai intentat un dosar penal în care Aurel Ignat are statut de parte vătămată, iar Ivan Bejenari, polițistul Sergiu Bradu și un prieten care le-a adus bâta din mașină au statut de învinuit.

unimedia.info


Moldova

Țeapă de 800 de mii de lei: Un bărbat din Bălți a fost reținut pentru o escrocherie de proporții

Un bărbat de 49 de ani din Bălți a fost reținut de polițiști și procurori, fiind suspectat că ar fi înșelat un investitor cu aproape 800 de mii de lei. Suspectul ar fi făcut parte dintr-o rețea care se prezenta ca specialist în piața valutară și investiții în metale prețioase, promițând câștiguri rapide printr-o aplicație fictivă.

Publicat

Totul a început atunci când victima, un bărbat de 42 de ani, a fost sunată de persoane necunoscute, care i-au oferit o „oportunitate unică” de a câștiga bani din investiții online. Ca să le câștige încrederea, escrocii l-au convins să instaleze pe telefon o aplicație de control de la distanță și o platformă falsă de tranzacționare.

Așa a ajuns victima să transfere peste 717 mii de lei în conturile escrocilor. La scurt timp, i s-au cerut alți 157 de mii de lei, moment în care bărbatul a realizat că a fost păcălit și a alertat autoritățile.

În timpul flagrantului, suspectul a fost prins chiar când încasa ultima tranșă de bani. Acum se află în arest preventiv pentru 30 de zile, iar cercetările continuă pentru identificarea tuturor complicilor.


Conform legii, pentru o astfel de escrocherie în proporții deosebit de mari, bărbatul riscă între 7 și 10 ani de închisoare.

Poliția îndeamnă cetățenii să fie vigilenți, să nu se lase atrași de oferte de îmbogățire rapidă și să nu instaleze aplicații de control la distanță, la cererea necunoscuților. În caz de suspiciuni, sunați imediat la 112.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Noi detalii în cazul tentativei de contrabandă cu țigări de la Costești: 15 percheziții și alți 3 bănuiți.

Noi persoane bănuite în dosarul țigărilor de contrabandă depistate la postul vamal Costești. Ofițerii Serviciului Vamal, sub conducerea PCCOCS, anunță identificarea altor trei bănuiți și citarea unei alte persoane pentru audieri. Potrivit autorităților, Cei patru sunt cetățeni ai Moldovei cu vârste cuprinse între 37 și 45 de ani. Pentru acumularea probatoriului în acest dosar penal, au fost efectuate 15 percheziții autorizate în Bălți și alte localități din regiunea de nord a țării, de unde a fost ridicată tehnică de calcul, telefoane mobile și înscrisuri de ciornă, relevante pentru documentarea cazului.

Publicat

Amintim că, la data de 25 marie, a acestui an, un camion burdușit cu sute de mii de țigări de contrabandă a fost depistat de vameșii de la Costești. Potrivit Serviciului Vamal, ar fi vorba despre 870 de mii de țigări, care urmau să ajungă prin contrabandă în capitala României, București. Acestea erau ascunse într-un camion și erau trecute în declarația vamală drept „amestec uscat de ipsos de construcție”. Tentativa de contrabandă a fost descoperită după ce inspectorii vamali au observat neconformități în partea dreaptă a semiremorcii.

În urma celor descoperite, ofițerii Serviciului Vamal și procurorii PCCOCS au efectuat atunci trei percheziții în afara municipiului Chișinău. În urma descinderilor, au fost ridicate telefoane mobile utilizate în organizarea infracțiunii. De asemenea, au fost indisponibilizate și țigările depistate în autocamion și remorca acestuia. Totodată, a fost reținut un bărbat de 36 de ani, cetățean al Republicii Moldova, suspectat de implicare în activitatea ilegală. Acesta este șoferul camionului care s-a dovedit a fi și proprietarul companiei de transport implicate. Ulterior, la solicitarea procurorilor în instanța de apel bărbatul a fost plasat în arest preventiv. Acum, urmează să fie cercetată și implicarea celor patru persoane noi identificate din regiunea de Nord a țării, cu privire la care au fost efectuate cele 15 percheziții. Acțiunile de urmărire penală sunt în desfășurare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea tuturor persoanelor implicate. Potrivit legii, persoanele se prezumă nevinovate până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Captură impresionantă, la Chișinău: Droguri de un milion și jumătate de lei, vândute prin „Telegram”.

Patru tineri, printre care și un minor, au fost reținuți de oamenii legii și sunt suspectați că ar face parte dintr-o rețea de trafic de droguri, care opera chiar Capitală. Membrii acesteia ar fi vândut substanțe narcotice în cantități considerabile, prin intermediul aplicației „Telegram”.

Publicat

Potrivit poliției, suspecții — trei tineri cu vârste între 19 și 24 de ani și un minor de doar 17 ani — ar fi avut rolul de curieri și depozitari. În urma perchezițiilor, polițiștii au descoperit un adevărat depozit de droguri: 2,5 kilograme de marijuana, peste 200 de grame de cocaină, amfetamină, hașiș, pastile „Xanox” și droguri de tip MDMA.

Valoarea totală a drogurilor ridicate este estimată la aproximativ un milion și jumătate de lei.

Trei dintre suspecți au fost reținuți pentru 72 de ore, iar minorul este cercetat în stare de libertate. Pe numele lor a fost deschis un dosar penal pentru „Circulația ilegală a drogurilor în proporții deosebit de mari”. Dacă vor fi găsiți vinovați, riscă între 7 și 15 ani de închisoare.



Citește mai departe

topul săptămânii