Rețele de socializare

Moldova

Droguri, vândute în Moldova pe Telegram, Facebook și Odnoklassniki

Piața online de droguri din Moldova este o afacere înfloritoare, cu un profit și un pericol real pentru tinerii din țară.

Publicat

Reporterii de la Ziarul de Gardă au realizat un reportaj despre cum circulă drogurile în Moldova, dar și ce fac autoritățile.

Eugen (pseudonim) este un tânăr din Bălți care recent a urmat un curs de reabilitare din cauza dependenței de droguri. Tânărul avea 11 ani când a consumat pentru prima dată droguri ușoare. El spune că, de mai mult timp, era tentat să încerce gustul și efectele drogurilor.

Acum doi ani, Eugen a aflat despre aplicația de mesagerie Telegram, care oferea posibilitatea de a lua legătura cu administratorii magazinelor online de vânzare a drogurilor.


Astfel, pentru el, procesul de cumpărare a drogurilor a devenit rapid, comod, fiind evitate discuțiile telefonice sau întâlnirile cu vânzătorii de droguri.

 

Oferta de prețuri și droguri în cadrul unui magazin online de droguri


Pe parcursul anilor, serviciul de mesagerie Telegram s-a confruntat cu cenzură sau interdicții în unele țări, în legătură cu acuzațiile potrivit cărora aplicațiile erau utilizate pentru facilitarea unor activități ilegale. În prezent, Telegram este blocat sau parțial blocat în Rusia, China, Iran și Afganistan.

În cadrul aplicației Telegram, sunt chat-uri sau grupuri cu acces limitat din care fac parte vânzătorii și consumatorii de droguri.

În cadrul acestor rețele sunt afișate prețurile și tipurile de droguri comercializate. Persoana indică localitatea sa, drogul și cantitatea solicitată, după care transferă o sumă de bani pe contul administratorului, pe un cont bancar sau pe contul unui portofel electronic.


Transferurile de bani au loc prin intermediul terminalelor de plată sau a bancomatelor. În calitate de confirmare a plății servește poza de pe ecranul terminalului sau a bonului de plată. După transfer, persoana recepționează o adresă juridică, cu o fotografie anexată – locul numit „ascunziș”, de unde va ridica drogul solicitat. Unii administratori de magazine online trimit coordonatele cu o geolocație exactă, cu o imagine atașată, pentru a preciza adresa amplasării drogului.

În opinia sa, persoanele care ajung să consume droguri, o fac din diverse motive. Fie că au probleme în familie, la școală sau în viața personală. Deseori, astfel de oameni ajung să se considere „deșeuri ale societății – pentru că societatea îi ignoră, îi respinge”, opinează acesta.


Ion Țurcanu, șeful Direcției Antidrog din cadrul Inspectoratului Național de Investigații (INI), spune că, inițial, drogurile se vindeau prin intermediul rețelelor de socializare Odnoklassniki, Instagram sau Facebook, pe o anumită pagină fake (din engleză – falsă) cu o adresă IP ascunsă. Acolo era plasată „oferta”, lista și prețurile. Mesajele se transmiteau persoanelor în cadrul rețelei de socializare, în mod aleatoriu. Mai devreme sau mai târziu, informația ajungea la cei interesați, ulterior, fiind distribuită și altor consumatori de droguri.

Potrivit șefului Direcției Antidrog, într-un timp, în R. Moldova, funcționau patru platforme web, deschise și funcționale. A fost nevoie de timp ca aceste pagini să poată fi identificate și blocate. A fost dificil și din cauza birocrației. În prezent, lucrurile s-au simplificat, blocarea sau eliminarea unei pagini web cu o activitate ilegală are loc în 24 de ore, acest fapt datorându-se modificărilor din legislația R. Moldova.

Citește întregul articol pe zdg.md.

Moldova

Tragedie fără margini, în raionul Ștefan Vodă. O minoră de 15 ani a fost găsită decedată

Tragedie fără margini, în raionul Ștefan Vodă. O minoră de 15 ani a fost găsită decedată.

Publicat

Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă Mariana Didenco, în dimineața zilei de astăzi, poliția din Ștefan Vodă a fost sesizată despre faptul că, într-o anexă a unei locuințe din satul Ermoclia, a fost depistată o minoră fără semne vitale.

La fața locului, oamenii legii au identificat cadavrul unei adolescente de 15 ani. Preliminar, există bănuiala că minora și-ar fi pus capăt zilelor. Pe suprafața corpului nu au fost depistate urme de moarte violentă, cu excepția celor specifice strangulării.

Cadavrul a fost transportat la Centrul de Medicină Legală pentru efectuarea expertizei necropsice, care va stabili cu exactitate cauza decesului.


În prezent, polițiștii au inițiat un proces penal, urmând să fie investigate toate circumstanțele cazului


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Iubiți și complici în același timp: O moldoveancă și un turc – bănuiți de circulația ilegală de cannabis.

Doi concubini, o moldoveancă și un cetățean turc, au ajuns pe mâna oamenilor legii fiind bănuiți de circulația ilegală a drogurilor.

Publicat

Ofițerii Direcției pentru Combaterea Criminalității Organizate a INI, împreună cu procurorii și ofițerii de urmărire penală ai sectorului Ciocana au destructurat activitatea celor doi iubiți, ambii în vârstă de 20 de ani, după o amplă serie de investigații.

Conform oamenilor legii, suspecții procurau droguri de diferite tipuri prin intermediul aplicației mobile „Telegram”, iar ulterior le vindeau consumatorilor finali și diferitor intermediari, prin tranzacții realizate prin rețelele de plăți electronice. Ulterior, banii erau transferați pe alte conturi curente înregistrate în băncile comerciale din Republica Moldova, pe numele persoanelor interpuse.

În timpul percheziției la domiciliul acestora din municipiul Chișinău, forțele de ordine au ridicat 1 kg de cannabis, un cântar de înaltă precizie și telefoane mobile care conțin informații importante pentru anchetă. Valoarea totală a drogurilor ridicate pe piața neagră constituie 400.000 de lei.


Suspecții au fost reținuți pentru 72 de ore, iar conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 7 la 15 ani.

Investigațiile continuă pentru identificarea altor complici, timp în care tinerii beneficiază de prezumția nevinovăției, conform legii.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Curieri de la o vârstă fragedă: Doi tineri au fost prinși cu zeci de pachețele cu hașiș.

Doi tineri au fost reținuți de polițiștii Batalionului de Patrulare și Reacționare Operativă al Direcției de Poliție Chișinău, după ce au fost prinși cu zeci de pachețele cu hașiș pregătite pentru distribuire.

Publicat

Primul caz a avut loc în sectorul Centru al capitalei, unde un minor de 16 ani a fost surprins având asupra lui 12 pachețele ce conțineau substanță vegetală. Audiat de oamenii legii, acesta a recunoscut că acționa în calitate de curier și că rolul său era să ascundă drogurile în diferite locații din oraș.

Cel de-al doilea caz a fost documentat în sectorul Ciocana. Acolo, un tânăr de 22 de ani a fost depistat cu 20 de pachețele similare, iar în timpul verificărilor a declarat că a plasat deja alte 20 de pachețele în ascunzișuri. Toate acestea au fost identificate și ridicate ulterior de polițiști.

Atât minorul, cât și tânărul de 22 de ani sunt cercetați penal, iar investigațiile continuă pentru a documenta întregul lanț infracțional și a stabili cine se află în spatele schemei de distribuție a drogurilor.



Citește mai departe

topul săptămânii