Rețele de socializare

Moldova

Cei doi luptători K-1, suspectați de OMOR, eliberați din arest la domiciliu. Au declarat că vor reveni la antrenamente.

La un an de omorul  în bătaia a unui tânăr de 28 de ani la discoteca Edgo de lângă Centrul comercial  Atrium, cei doi luptători K-1, învinuiți de comiterea crimei, Aurel Ignat și Mihai Pârgaru, au fost eliberați din arest la domiciliu. Instanța a respins solicitarea procurorului pe caz de a-i pune pe cei doi sub control judiciar, cu aplicarea interdicției de a părăsi localitatea. Luptătorii K-1 au declarat că vor reveni la antrenamente.

Publicat

În ultimele trei luni, ședințele de judecată au fost amânate din diferite motive, cum ar fi starea de sănătate a procurorului sau a unora dintre avocați. Dosarul se află încă la etapa de audiere a martorilor acuzării. Mai mulți martori au declarat în instanță, sub jurământ, că Aurel Ignat nu este cel care l-a omorât pe Sergiu Bejenari. Aceștea au arătat că sportivul a fost mai întâi lovit în cap cu o bâtă de către victimă. În replică, Ignat  ar fi încercat să se apere și l-a lovit o dată pe atacator, după care a fugit după Ivan Bejenari, fratele victimei. În acest timp, au venit în ajutor sportivii Mihai Pârgaru și Eugen Deliu. Martori susțin că după lovitura aplicată de Ignat, Bejenari s-a ridicatli a continuat să participe la încăierare.

Bătaia de la Discoteca Edgo a avut loc în noaptea de 18 spre 19 mai 2018. În urma altercației, au fost transportați la Spitalul de Urgență Aurel Ignat, cu o plagă la cap, și Sergiu Bejenari, care a decedat peste șaze zile din cauza loviturilor.

Potrivit polițiștilor care au venit atunci la Spitalul de Urgență la solicitarea medicilor, toți participanții la încăierare erau în stare avansată de ebrietate. Ivan Bejenari și fetele care îl însoțeau au declarat că Sergiu ar fi căzut de pe scări. Ulterior, acest caz a avut o mediatizare largă după ce concubina bărbatului decedat, dar și fetele care îl însoțeau la discotecă, l-au învinuit public pe Ignat de comiterea crimei.


Aurel Ignat și Mihai Pârgaru s-au predat benevol după ce presa a anunțat despre decesul lui Bejenari, iar Eugen Deliu, fiul unor afaceriști din Chișinău, a dispărut, fiind dat în urmărire generală. Pârgaru și Ignat au stat 6 și respectiv 7 luni în arest preventiv, apoi transferați în arest la domiciliu.

Procuratura a mai intentat un dosar penal în care Aurel Ignat are statut de parte vătămată, iar Ivan Bejenari, polițistul Sergiu Bradu și un prieten care le-a adus bâta din mașină  au statut de învinuit.

anticoruptie.md


Moldova

Spulberată pe zebră: O femeie, tamponată de un taxi în timp ce traversa strada regulamentar.

O femeie de 34 de ani a ajuns la spital, după ce a fost lovită de un automobil în timp ce traversa regulamentar strada pe o trecere de pietoni din sectorul Buiucani al capitalei.

Publicat

Accidentul s-a produs în seara zilei de 6 august, în jurul orei 20:05, pe strada Ion Creangă. Potrivit informațiilor preliminare oferite de Poliție, un automobil, condus de un bărbat, a tamponat femeia în timp ce aceasta traversa regulamentar carosabilul.

Momentul accidentului a fost surprins de camera de bord a unui alt automobil parcat în apropiere. Din imagini se observă impactul dintre autoturism și pieton. Totodată, se poate vedea că automobilul implicat în accident activa în regim de taxi.

Circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul urmează să fie stabilite de oamenii legii.


Pe rețelele de socializare au apărut și imagini filmate imediat după accident. În acestea, femeia este surprinsă întinsă pe carosabil, în timp ce martorii îi acordă ajutor și așteaptă intervenția echipajului medical.

În urma impactului, victima a suferit traumatisme și a fost transportată la spital pentru investigații medicale.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier.


Citește mai departe

Moldova

Drochia: 150 de baloți de paie au fost mistuiți de un incendiu provocat, cel mai probabil, de descărcările electrice.

Furtuna care s-a abătut pe 6 august asupra mai multor raioane ale țării s-a lăsat nu doar cu arbori doborâți și acoperișuri smulse de vânt, ci și cu incendii provocate, cel mai probabil, de descărcările electrice. Un astfel de caz a fost înregistrat în satul Șuri, raionul Drochia, unde aproximativ 150 de baloți de paie au fost cuprinși de flăcări.

Publicat

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 15:53. La fața locului a intervenit un echipaj de pompieri, care a reușit să localizeze incendiul la ora 16:56 și să lichideze complet focarul la ora 19:23.

Potrivit informațiilor publicate de reprezentanții comunității locale, incendiul ar fi izbucnit chiar înainte de ploaie și ar fi fost provocat de un fulger. Cauza exactă urmează însă să fie stabilită de specialiști.

Conform unui post de televiziune local, până la sosirea pompierilor, localnicii s-au mobilizat și au încercat să împiedice extinderea flăcărilor, alertând autoritățile și supraveghind zona. Ulterior, mai mulți săteni au participat la intervenție, punând la dispoziția salvatorilor tehnică agricolă și transportând apă pentru stingerea incendiului.


Din fericire, nimeni nu a avut de suferit, iar reprezentanții comunității au mulțumit atât pompierilor din Drochia, cât și localnicilor care au intervenit prompt și au contribuit la limitarea pagubelor.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ O barcă și doi metri steri de salcie: Un bărbat, amendat după ce a fost prins cu lemn tăiat ilegal în zona de frontieră, la Manta.

Tăierile ilegale de arbori continuă să fie depistate inclusiv în zona de frontieră. Un nou caz a fost documentat de un echipaj mixt format din carabinieri și angajați ai Poliției de Frontieră, în apropierea localității Manta, raionul Cahul, în timpul unei misiuni comune de patrulare și supraveghere.

Publicat

Oamenii legii au intervenit după ce au observat activități suspecte în apropierea lacului Manta, iar verificările au scos la iveală o cantitate importantă de masă lemnoasă tăiată ilegal.

La fața locului au fost identificați aproximativ doi metri steri de lemn de salcie tăiat, iar oamenii legii au constatat că masa lemnoasă era transportată pe apă cu ajutorul unor bărci din lemn, metodă folosită, cel mai probabil, pentru a evita depistarea.

În timpul cercetărilor, în apropierea lemnului tăiat a fost identificat un bărbat în vârstă de 59 de ani, care nu avea asupra sa acte de identitate. Acesta urmează să fie verificat, iar autoritățile încearcă să stabilească dacă este implicat în tăierea și transportarea ilegală a arborilor.


Materialele acumulate au fost transmise organelor competente pentru documentarea cazului, iar toate circumstanțele urmează să fie stabilite în cadrul anchetei. Dacă vor fi constatate încălcări ale legislației, persoanele responsabile vor fi trase la răspundere conform prevederilor legale.


Citește mai departe

topul săptămânii