Moldova
/VIDEO/ Minori din RM, obligați să fie sclavi și cerșetori în țările CSI. Procurorii au reținut un grup criminal, suspectat de trafic de copii
O tânără ar fi fost impusă, timp de zece ani, să cerșească în statele CSI, de către șapte moldoveni. Aceștia au fost reținuți de ofițerii de investigații și procurorii de la PCCOCS, suspectați de trafic de copii.
Potrivit organelor de cercetare, suspecții cu vârste cuprinse între 35-59 de ani, începând din anul 2003, transportau fete în Ucraina, Republica Belarus și Federația Rusă, unde le-ar fi obligat să cerșească în locuri publice. Bărbații au fost încătușați, după ce ofițerii de investigații au descins cu percheziții la domiciliile acestora.
Potrivit unui comunicat al PCCOCS, s-a stabilit că, timp de 16 ani, aceștia urmărind scopul exploatării prin cerşit, prin înşelăciune, sub pretextul angajării la un loc de muncă bine plătit în domeniul vânzărilor, ar fi recrutat mai multe fete, pe care ulterior le obligau să cerșească în afar țării. În urma investigațiilor, a fost identificată o femeie care, în anul 2003, pe când avea vârsta de 16 ani, a fost recrutată de către suspecți și transportată în Ucraina. Ajunsă în țara vecină, suspecții i-ar fi luat actele de identitate ale victimei, iar apoi ar fi impus-o să practice comerț stradal și cerșit. Potrivit procurorilor, exploatarea fetei a durat 10 ani, timp în care ea ar fi încercat de mai multe ori să fugă, însă de fiecare dată a fost găsită și bătută, inclusiv, agresată psihic.
Femeia a fost transportată din Ucraina și în Republica Belarus și Rusia, unde a muncit în stradă, dar și a practicat cerșetoria, împreună cu alte victime originare din Belarus. Banii acumulați de victimă la sfârșitul zilei erau luați de suspecți și utilizați în scopuri personale, iar fetei îi reveneau doar bani pentru mâncare. În rezultatul perchezițiilor, polițiștii au depistat la suspecți actele de identitate ale mai multor potențiale victime, dar și documente ce confirmă transferuri bancare către suspecți din afara țării, precum și 700 de mii de lei.
Cei șapte suspecți au fost reținuți, iar dacă vor fi găsiți vinovați riscă stea până la 20 de ani în spatele gratiilor.
Moldova
Incendiu în capitală: foc în bucătăria unui restaurant de pe strada Trandafirilor
Un incendiu a izbucnit în municipiul Chișinău, pe strada Trandafirilor 13, în bucătăria unui restaurant situat într-un bloc de locuințe din sectorul Botanica.
Potrivit informațiilor preliminare, focul a afectat bunurile materiale dintr-o încăpere auxiliară a localului, cu o suprafață de aproximativ 6 metri pătrați.
La fața locului au intervenit cinci echipaje de pompieri. Din fericire, victime nu au fost înregistrate. Cauza incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit produs la coșul de evacuare a fumului.
Incidentul a fost intens discutat pe rețelele sociale, unde locatarii din zonă susțin că pizzeria ar activa de mai mulți ani în bloc, în pofida nemulțumirilor acestora. Circumstanțele complete ale cazului urmează să fie clarificate.
Moldova
Pericol pe șosea între Gura Camencii și Soroca: carosabilul s-a transformat într-un patinoar
Conducătorii auto avertizează că drumul dintre Gura Camencii și Soroca este extrem de alunecos și pune în pericol circulația.
Potrivit șoferilor, material antiderapant a fost împrăștiat doar până la sensul giratoriu din Gura Camencii, iar mai departe carosabilul este „ca gheața”.
Prin urmare, în zonă s-au format ambuteiaje, iar unele vehicule au derapat și au ajuns pe acostament, avariate!
Autoritățile sunt îndemnate să intervină, iar șoferii – să circule cu mare prudență.
Moldova
Anchetă de amploare în România: moldoveni vizați într-o rețea de obținere frauduloasă a cetățeniei
Procurorii Parchetului General din România au efectuat joi, 18 decembrie, aproximativ 40 de percheziții într-un dosar ce vizează obținerea cetățeniei române pe baza unor acte falsificate, iar printre beneficiari se numără și cetățeni ai Republicii Moldova, potrivit Antena3 CNN.
Ancheta scoate la iveală o rețea bine organizată, în care ar fi implicați avocați din Baroul București, funcționari publici și intermediari.
Potrivit procurorilor, gruparea ar fi activat din 2022 și ar fi folosit documente de stare civilă false pentru a demonstra, în mod fictiv, descendența din foști cetățeni români.
Doar în primele 11 luni ale acestui an ar fi fost depuse peste 900 de cereri suspecte, iar o parte dintre beneficiari au obținut pașapoarte românești și statut de cetățeni ai Uniunii Europene. Ancheta este în desfășurare.
-
Moldova2 zile în urmăPericol pe șosea între Gura Camencii și Soroca: carosabilul s-a transformat într-un patinoar
-
Diaspora4 zile în urmăCrimă șocantă în Italia: un moldovean a înjunghiat mortal un barman, totul a durat patru minute
-
Moldova3 zile în urmăGoană nebună la intrarea în Ialoveni: depășiri pe contrasens și pe acostament, surprinse pe video
-
Moldova6 zile în urmăJaf într-un oficiu bancar din Chișinău. Doi tineri de 18 și 19 ani, arestați
-
Moldova6 zile în urmăTânăr de 18 ani, lovit pe trecerea de pietoni, pe Calea Orheiului
-
Moldova4 zile în urmăBeat și violent: a încercat să ia arma unui polițist și a ajuns la închisoare
-
Diaspora5 zile în urmăO moldoveancă executa ilegal operații estetice în Italia, deși nici măcar nu vorbea limba. Femeie carabinier sub acoperire pentru a o prinde
-
Moldova4 zile în urmăAr fi lăsat o plită electrică conectată: Un bărbat din Ruseștii Noi a murit intoxicat cu produse de ardere.
