Moldova
Evitați parcul de pe str. Ginta Latină din sectorul Ciocana al Capitalei!
Mai multe femei au fost jefuite în parcul de pe str. Ginta Latină din sectorul Ciocana al capitalei.
Una dintre acestea ne-a declarat că a fost atacată în seara zilei din 22 ianuarie curent. Poliția știe despre aceste cazuri însă nu a întreprins până acum nimic, nu a organizat măcar o campanie de informare pentru a preveni locuitorii din această zonă.
O locuitoarea a capitalei a fost jefuită în seara zilei din 22 ianuarie curent în parcul de pe strada Ginta Latină, de lângă Policlinica nr. 10 din, în sectorul Ciocana al capitalei. Ea s-a adresat unei secții de poliție situată la vreo cinci minute distanță de locul infracțiunii. Agenții de poliție au condus-o la Inspectoratul de Poliție Ciocana unde a scris o plângere în care a descris minuțios felul în care a fost atacată.
Pe Facebook există un grup al locuitorilor sectorului Ciocana unde mai multe internaute au relatat că au fost și ele atacate în parcul respectiv. Potrivit unei tinere care a solicitat anonimatul, atacuri asupra femeilor în acest parc au loc aproape zilnic de ani de zile, dar poliția nu întreprinde nimic.
„Femeile sunt vânate și jefuite acolo de ani de zile. Nu se întreprinde nimic. Măcar o campanie de informare. Am rămas vie și nevătămată, dar fără bani. Ar fi bine să nu fie cazuri mai grave”, ne-a spus ea.
Am solicitat informații despre acțiunile polițiștilor întreprinse în acest caz de la Inspectoratul de Poliție Ciocana al Direcției de Poliție a mun. Chișinău, Secția investigații și infracțiuni. Un angajat al acestei secții nu a vrut să se prezinte pentru că ar lucra „într-o secție care este secretizată” și orice informație la ei „este secret de stat”, ne-a precizat el.
Același angajat ne-a mai spus că este la curent și se lucrează la acest caz, există chiar un portret-robot al infractorului, se fac acțiuni, „totul se face, poliția lucrează”, ne-a încredințat polițistul.
Moldova
Tragedia de la Sîngerei: Statul va oferi câte un milion de lei familiilor celor doi polițiști morți în groaznicul accident.
Statul va acorda câte un milion de lei familiilor celor doi polițiști care și-au pierdut viața în tragicul accident de la Sîngerei din data de 23 iunie. Anunțul a fost făcut de premierul Alexandru Munteanu, la începutul ședinței de Guvern.
Potrivit acestuia, banii vor fi alocați din fondul de rezervă, ca sprijin pentru familiile celor doi agenți de patrulare care au murit în timpul serviciului.
ALEXANDRU MUNTEANU, PREMIERUL RM: „Am decis împreună cu colegii din Guvern să alocăm astăzi mijloace financiare din fondul de rezervă în scopul acordării ajutorului material pentru familiile acestor polițiști. În numele Guvernului Moldovei vreau să transmit sincere condoleanțe familiilor îndoliate, colegilor și tuturor celor care i-au cunoscut. Vă rog să păstrăm un moment de reculegere în memoria lor.”
În același timp, premierul a declarat că o altă poziționare a autospecialei sau prezența unui vehicul în apropiere ar fi putut reduce impactul. Astfel , MAI urmează să revizuiască procedurile astfel încât eventualitatea unor astfel de cazuri similare să fie reduse la minim.
ALEXANDRU MUNTEANU, PREMIERUL RM: „Cred că poziționarea mașinii ar fi putut să fie puțin mai precaută, să fie un obstacol artificial, altă mașină sau mașina putea să fie întoarsă.”
Între timp, șoferul de 51 de ani, care ar fi provocat accidentul, a fost reținut pentru 72 de ore. Ancheta urmează să stabilească dacă acesta se afla sub influența alcoolului sau a altor substanțe, după ce i-au fost prelevate probe biologice. Ministra de Interne Daniela Misail-Nichitin a declarat că preliminary, se ia în calcul versiunea potrivit căreia șoferul ar fi adormit la volan.
DANIELA MISAIL-NICHITIN, MINISTRA AFACERILOR INTERNE A RM: „Preliminar, șoferul a adormit la volan și asta de fapt a și condiționat acel impact în locul unde angajații serviciului de patrulare își exercitau atribuția de serviciu, completând un proces-verbal pe o altă contravenție comisă în acea localitate.”
Totodată, colegii celor doi polițiști le-au adus un omagiu. În dimineața zilei de 24 iunie, la ora 09:00, toate autospecialele de poliție din țară au pornit simultan sirenele, în semn de reculegere.
Accidentul groaznic s-a produs în după-amiaza zilei de 23 iunie, în satul Grigorăuca, raionul Sîngerei. Cei doi polițiști documentau o contravenție și se aflau pe acostament, lângă autospeciala de serviciu, cu girofarul pornit. În acel moment, un automobil condus de un bărbat de 51 de ani i-a lovit în plin și i-a proiectat în autospecială.
Cei doi polițiști au suferit traumatisme grave, inclusiv amputarea membrelor inferioare, și au intrat în stop cardio-respirator.
Cei doi agenți de patrulare au fost transportați de urgență la Spitalul Raional Sîngerei, unde medicii au intervenit imediat. Ulterior, o echipă de specialiști de la Institutul de Medicină Urgentă din Chișinău s-a alăturat eforturilor.
Din păcate, rănile suferite au fost incompatibile cu viața, iar cei doi polițiști au murit pe masa de operație. Într-un comunicat de presă, IGP a menționat că victimele s-au dovedit a fi polițistul Dragan Nicolae, de 25 de ani și Chiriac Mihail, de 29 de ani, care a lăsat în urma sa un copil de doar un an.
Ancheta continuă pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.
Moldova
Salvat de la moarte: Un copil de 12 ani, scos din apă la limită după ce a fost la un pas să se înece.
Un copil de 12 ani a fost la un pas de tragedie, după ce s-a aventurat într-o zonă adâncă a lacului din parcul „Râșcani” din Chișinău. Băiatul a fost scos din apă în ultimul moment de salvamari și transportat la spital.
Incidentul s-a produs în seara de 23 iunie, în jurul orei 20:45. Potrivit informațiilor, minorul se afla la scăldat împreună cu alți trei copii, într-o zonă amenajată pentru agrement. După ce au ieșit din apă, băiatul s-a întors de unul singur în lac și a înaintat într-o porțiune mai adâncă.
Salvamarii care erau de serviciu l-au observat și l-au avertizat să nu depășească nivelul sigur al apei. La scurt timp însă, copilul s-a dezorientat și a început să se înece.
Intervenția rapidă a salvatorilor a făcut diferența: minorul a fost scos din apă în siguranță, i s-a acordat primul ajutor, iar ulterior a fost preluat de medici și transportat la Spitalul Clinic Municipal de Copii „Valentin Ignatenco”.
Din fericire, starea băiatului este stabilă, iar viața lui nu este în pericol.
În acest context, salvatorii trag un nou semnal de alarmă pentru părinți: copiii nu trebuie lăsați nesupravegheați în apropierea bazinelor acvatice și, în niciun caz, nu trebuie să meargă singuri la scăldat.
De la începutul anului, 5 persoane au fost salvate de la înec, însă 24 și-au pierdut viața în ape. În situații de risc, oamenii sunt îndemnați să apeleze imediat Serviciul 112.
Moldova
/VIDEO/ Descinderi cu duiumul: Peste 13 milioane de lei „spălați” printr-o companie imobiliară.
O schemă complexă de spălare de bani, în valoare de aproape 13,5 milioane de lei, a fost deconspirată de ofițerii INI, împreună cu procurorii PCCOCS. Banii ar proveni din evaziune fiscală, contrabandă și activități ilegale de întreprinzător.
Potrivit poliției, pentru a ascunde proveniența sumelor, membrii grupului ar fi pus la punct un mecanism prin care banii erau „spălați” prin intermediul unei companii din domeniul imobiliar. Mai exact, aceștia ar fi încheiat contracte de împrumut între fondatori, administratori și companie, creând aparența unor tranzacții legale. Astfel, aproximativ 13,5 milioane de lei ar fi fost introduși în circuitul financiar oficial.
Ulterior, sumele erau direcționate către mai multe firme din Republica Moldova pentru lucrări de construcție, achiziția de materiale și prestarea diferitor servicii. O parte din bani ar fi fost transferați și peste hotare, către agenți economici din străinătate.
În realitate însă, spun oamenii legii, banii ar proveni din activități ilegale. Printre acestea – introducerea în țară a mărfurilor fără acte, prin intermediul unor operatori de transport internațional, dar și desfășurarea unor afaceri nedeclarate. Veniturile obținute nu ar fi fost reflectate în contabilitate, fiind astfel evitată plata taxelor și impozitelor.
Pentru documentarea cazului, oamenii legii au desfășurat 26 de percheziții la domicilii și în alte locații vizate în anchetă.
În urma descinderilor au fost ridicate telefoane mobile, dispozitive electronice, carduri bancare, documente contabile, înscrisuri de ciornă, contracte de împrumut și recipise. De asemenea, au fost găsite acte ce vizează activitatea unei companii de transport, copii ale carnetelor Interbus, dar și bunuri fără acte de proveniență – haine, încălțăminte și accesorii din piele.
Totodată, oamenii legii au depistat și mijloace financiare de peste 5 milioane de lei.
Toate bunurile și documentele ridicate urmează să fie supuse expertizelor, iar ancheta continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea persoanelor implicate.
-
Moldova2 zile în urmăDescoperire macabră, la Otaci: Fragmente umane au fost depistate în adiacentul căii ferate din oraș.
-
Moldova2 zile în urmăAccident cu scandal: Autospecială de poliție tamponată de un motociclist băut și vandalizată.
-
Moldovao zi în urmă/VIDEO/ Versiuni care se bat cap în cap: Martorii accidentului de la Mărinești susțin că mașina poliției ar fi provocat impactul.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Jaf în stradă la Chișinău: Un tânăr de 22 de ani, agresat și lăsat fără telefon mobil.
-
Moldova6 zile în urmă/AUDIO/ Decani reținuți pentru corupție: Bănuiții ar fi cerut bani de la studenți pentru note și diplome.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Schemă cu „Banca” și „SIS”: Un bărbat a fost convins de escroci să ia un credit de 320 de mii de lei. Doi suspecți, prinși în flagrant.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Schema metalului uzat: Milioane de lei ascunse de Fisc prin firme și interpuși.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Drifturi nocturne la Calea Orheiului: Locatarii se plâng de zgomot și pericol, iar INSP anunță că a deschis o procedură.
