Rețele de socializare

Moldova

Paza bună trece primejdia rea: Poliția întreprinde acțiuni de prevenire a furturilor din biserici

Hoții sunt inventivi și pot transpforma orice vulnerabilitate într-o ocazie de a da lovitura.  Obiectele de valoare mare sau banii lichizi vor fi întotdeauna în atenţia infractorilor, care concep cele mai ingenioase modalităţi de a şi le însuşi, indiferent unde se află acestea.

Publicat

 Astfel, orice verigă slabă în depozitarea, manipularea sau paza acestor valori va fi speculată de răufăcători în săvârşirea unei infracţiuni. Una din ținta hoților este și Biserica.

În acest sens, Poliția a demarat la începutul lunii aprilie, întruniri cu fețele bisericești, ce au drept scop prevenirea infracțiunilor de furturi din biserici. De obicei, hoții fură cruci, icoane şi alte obiecte de valoare, astfel, preoții sunt indemnați să fie mai vigilenți.

Subiectele abordate: respectarea condiţiilor de păstrare şi asigurare a pazei obiectelor de valoare și celor de cult, precum și a modului de asigurare a pazei bisericilor.


Da, unii hoți sunt creativi…dar paza bună trece primejdia rea.

Recomandările polițiștilor: conectarea lăcaşelor sfinte la punctele centralizate de pază,  instalarea şi monitorizarea video,  dotarea cu gratii a geamurilor,   asigurarea iluminării bisericilor pe timp de noapte,  dar și conlucrarea cu polițiștii de sector.

De  la începutul anului curent pe teritoriul țării au fost înregistrate șapte cazuri de furturi din lăcașele de cult.


Moldova

Incendiu în capitală: foc în bucătăria unui restaurant de pe strada Trandafirilor

Un incendiu a izbucnit în municipiul Chișinău, pe strada Trandafirilor 13, în bucătăria unui restaurant situat într-un bloc de locuințe din sectorul Botanica.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, focul a afectat bunurile materiale dintr-o încăpere auxiliară a localului, cu o suprafață de aproximativ 6 metri pătrați.

La fața locului au intervenit cinci echipaje de pompieri. Din fericire, victime nu au fost înregistrate. Cauza incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit produs la coșul de evacuare a fumului.


Incidentul a fost intens discutat pe rețelele sociale, unde locatarii din zonă susțin că pizzeria ar activa de mai mulți ani în bloc, în pofida nemulțumirilor acestora. Circumstanțele complete ale cazului urmează să fie clarificate.


Citește mai departe

Moldova

Pericol pe șosea între Gura Camencii și Soroca: carosabilul s-a transformat într-un patinoar

Conducătorii auto avertizează că drumul dintre Gura Camencii și Soroca este extrem de alunecos și pune în pericol circulația.

Publicat

Potrivit șoferilor, material antiderapant a fost împrăștiat doar până la sensul giratoriu din Gura Camencii, iar mai departe carosabilul este „ca gheața”.

Prin urmare, în zonă s-au format ambuteiaje, iar unele vehicule au derapat și au ajuns pe acostament, avariate!


Autoritățile sunt îndemnate să intervină, iar șoferii – să circule cu mare prudență.


Citește mai departe

Moldova

Anchetă de amploare în România: moldoveni vizați într-o rețea de obținere frauduloasă a cetățeniei

Procurorii Parchetului General din România au efectuat joi, 18 decembrie, aproximativ 40 de percheziții într-un dosar ce vizează obținerea cetățeniei române pe baza unor acte falsificate, iar printre beneficiari se numără și cetățeni ai Republicii Moldova, potrivit Antena3 CNN.

Publicat

Ancheta scoate la iveală o rețea bine organizată, în care ar fi implicați avocați din Baroul București, funcționari publici și intermediari.

Potrivit procurorilor, gruparea ar fi activat din 2022 și ar fi folosit documente de stare civilă false pentru a demonstra, în mod fictiv, descendența din foști cetățeni români.


Doar în primele 11 luni ale acestui an ar fi fost depuse peste 900 de cereri suspecte, iar o parte dintre beneficiari au obținut pașapoarte românești și statut de cetățeni ai Uniunii Europene. Ancheta este în desfășurare.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii