Moldova
Grup infracțional specializat în falsificarea și punerea în circulaţie a banilor, deconspirat de poliție (VIDEO)
Ofițerii Direcției Combaterea Crimelor Grave a Inspectoratului Naţional de Investigaţii împreună cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, Direcția generală urmărire penală a IGP şi IP Comrat, au destructurat o grupare infracțională constituită din șapte membri cu vârsta cuprinsă între 20 – 43 de ani, șase din ei originari din regiunea de sud a țării iar unul din Siria.
În urma investigațiilor efectuate de către forțele de ordine s-a stabilit că liderul grupului a pus la dispoziția membrilor grupării mijloace bănești pentru a fi curățate de o substanță chimică, coloră și puse în circulație. Bancnotele erau provenite din activitățile infracționale și anume din sustrageri săvârșite prin extragerea acestora din bancomate din spațiu UE.
Totodată, membrii grupului au a creat două laboratoare clandestine, în două apartamente închiriate de suspecți, unul dintre ei, originar din Siria, orașul Aleppo, având studii farmaceutice și cunoștințe în domeniul substanțelor chimice, împreună cu membrii grupului procurau și foloseau substanțe chimice în alterarea semnelor bănești.
Ca urmare a intervenției prompte a forțelor de ordine, la 23 ianuarie 2018, suspecții au fost reținuți în flagrant delict în timp ce curățeau bancnotele.
Ca urmare a efectuării percheziţiilor pe adresele de domiciliu din municipiul Chişinău, au fost depistate şi ridicate 17500 euro, bancnote cu nominalul de 10, 20 şi 50 euro, majoritatea bancnotelor marcate cu o vopsea de culoare roşie. O parte din bani fiind deja curățate iar careva sume bănești suspecții au reușit să îi schimbe în altă valută, în orașul Odesa și mun. Chișinău.
Toți suspecții sunt arestați pe un termen de 30 de zile.
În acest caz a fost inițiată o cauză penală în baza art. 236 ”Fabricarea sau punerea în circulaţie a semnelor băneşti false sau a titlurilor de valoare false”, art.248 ”Contrabanda” și art. 243 ”Spălarea banilor” Cod Penal al RM. Conform legislației în vigoare persoanele culpabile de infracțiune se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani.
La moment, forțele de ordine întreprind măsuri speciale de investigații cu scopul stabilirii căilor de introducere pe teritoriul Republicii Moldova, precum şi stabilirii complicităţii lor, la comiterea altor infracţiuni pe teritoriul Rep. Moldova, UE sau CSI.
Moldova
/VIDEO/ Șantaj la frontieră: Un bărbat, prins în timp ce primea mii de dolari de la un ucrainean.
Un bărbat de 57 de ani a fost reținut de polițiștii de frontieră, sub conducerea procurorilor PCCOCS, chiar în momentul în care primea 2000 de dolari de la un cetățean ucrainean. Banii reprezentau prima tranșă din suma totală de 5000 de dolari, pe care individul ar fi cerut-o drept plată pentru organizarea trecerii ilegale a frontierei Republicii Moldova.

Potrivit oamenilor legii, ucraineanul intrase ilegal în țară și a devenit victima unui șantaj de proporții.
În urma flagrantului, suspectul a fost escortat la audieri, iar ulterior, la solicitarea procurorilor, a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.
Ancheta a scos la iveală că învinuitul nu acționa de unul singur. El ar face parte dintr-un grup criminal organizat specializat în migrația ilegală și activ încă din anii ’90 în Republica Moldova, Ucraina și regiunea transnistreană. Deși o parte dintre organizatori încearcă să se ascundă și să evite răspunderea penală, Direcția de investigare a criminalității transfrontaliere din cadrul Poliției de Frontieră desfășoară acțiuni pentru identificarea și tragerea acestora la răspundere.
În plus, învinuitul are și un alt dosar penal pe rol pentru șantaj. Potrivit informațiilor, el ar fi avut rol de „supraveghetor” din partea grupului criminal într-un raion din sudul țării, ceea ce i-ar oferi un statut recunoscut în lumea interlopă.
Poliția de Frontieră subliniază că investigațiile sunt în plină desfășurare și că bărbatul beneficiază de prezumția nevinovăției, până la o decizie definitivă a instanței.
Moldova
/VIDEO/ Motociclist, tamponat de o mașină: Bărbatul a suferit mai multe traumatisme și a fost dus la spital.
Trafic dat peste cap în centrul Capitalei. Asta după ce un motociclist de 30 de ani a fost tamponat în plin de o mașină. Accidentul s-a produs în diminea zilei de 16 septembrie, în jurul orei 07:00 la intersecția Bulevardului Ștefan cel Mare și Sfânt și Alexei Șciusev.

Momentul impactului a fost surprins de o cameră de bord a unui alt participant la trafic. În imagini se vede cum o mașină care vira la stânga izbește puternic motocicleta care venea din față. În urma coliziunii puternice, conducătorul vehiculului pe două roți a fost aruncat la câțiva metri, pe asfalt. Bărbatul a suferit mai multe traumatisme și a fost transportat de urgență la spital pentru investigații medicale.
Potrivit datelor preliminare, automobilul era condus de un bărbat de 68 de ani.
În zonă, circulația a fost îngreunată minute în șir, până la intervenția polițiștilor și evacuarea vehiculelor avariate.
Oamenii legii au inițiat cercetările pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului. Totodată, șoferii și motocicliștii sunt îndemnați să manifeste prudență maximă în trafic, mai ales în orele de vârf.
Moldova
Crime terifiante în Moldova: Un bărbat legat și torturat la Rezina, altul lovit cu toporul la Comrat.
Două crime terifiante au cutremurat comunitățile din Moldova în ultimele zile. Vă atenționăm că urmează detalii care vă pot afecta emoțional. Un bărbat a fost găsit fără suflare în propria casă la Rezina, iar un alt bărbat ar fi fost atacat mortal în plină stradă la Comrat.

Potrivit informațiilor apărute în presă, primul caz șocant s-a produs în data de 12 septembrie. Cadavrul unui bărbat de 60 de ani a fost descoperit în locuința sa din satul Horodiște. Presa menționează că, victima ar fi avut mâinile legate la spate, gura lipită cu bandă adezivă și urme de maltratare pe corp. Descoperirea a fost făcută după ce vecinii au alertat autoritățile, îngrijorați că bărbatul nu mai fusese văzut de câteva zile.
Cel de-al doilea caz terifiant s-a produs în seara de 14 septembrie, la Comrat. Presa din regiune scrie că, un bărbat ar fi fost lovit mortal cu un topor în plină stradă, iar echipajul medical sosit la fața locului nu a mai putut face nimic pentru a-I salva viața.
Am incercat să aflăm mai multe detalii de la Inspectoratele de Poliție teritoriale, însă deocamdată, organele de drept nu au confirmat și nici nu au infirmat producerea celor două tragedii. Vom reveni cu detalii.
-
Moldova4 zile în urmă
/VIDEO/ Impact fatal, la Orhei: Doi șoferi au murit, iar o femeie a ajuns la spital, în urma unei coleziuni violente.
-
Moldovao zi în urmă
Accident grav pe Șoseaua Muncești: Un taximetrist și doi pasageri au ajuns pe patul de spital.
-
Moldovao zi în urmă
Crime terifiante în Moldova: Un bărbat legat și torturat la Rezina, altul lovit cu toporul la Comrat.
-
Moldova5 zile în urmă
/VIDEO/ Caz strigător la cer: Mai multe eleve s-au bătut la o școală din raionul Soroca.
-
Moldova4 zile în urmă
Dublu omor în sudul țării: O femeie și un bărbat ar fi fost uciși cu sânge rece de o amică de pahar.
-
Moldovao zi în urmă
Copilă de 13 ani, luată pe capotă: Minora a fost lovită de un automobil, în timp ce traversa neregulamentar
-
Moldova4 zile în urmă
Un șofer, la spital; altul, în semafor. Încă două accidente grave s-au produs pe traseele din țară.
-
Moldova6 zile în urmă
/VIDEO/ Șoferi beți, „la tot pasul”: Polițiștii au tras pe dreapta încă doi conducători auto, aburiți de alcool.