Rețele de socializare

Moldova

Bere, vin și alte băuturi, vândute în mai multe magazine, după ora 22.00. Vezi cum au fost pedepsiți afacerișitii prinși de ANSA.

Inspectorii ANSA au efectuat controale planificate inopinate la unitățile de comerț, alimentație publică, inclusiv celor cu activitate după orele 22:00.

Publicat

imagine simbol

În perioada 05 – 15 martie 2019 inspectorii Direcţiei unităţi de comerţ, alimentaţie publică şi protecţia consumatorilor în comun cu inspectorii din patru Subdiviziuni teritoriale/municipale pentru siguranța alimentelor (mun. Chişinău, mun. Orhei, r-nul Anenii-Noi, r-nul Hânceşti) au efectuat controale la 12 unităţi comerciale, inclusiv benzinării, privind respectarea legislaţiei în vigoare în special art. 30, lit. l) Legii 1100 din 30.06.2000 „cu privire la fabricarea şi circulaţia alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice”, ca urmare s-a constatat, că în 11 unităţi au fost comercializate băuturi alcoolice după orele 22:00, cum ar fi: vin spumant, vin, bere, băutură slab alcoolică.

De asemenea, au fost constatate şi alte încălcări, după cum urmează:

  • Neeliberarea bonului de casă;
  • Lipsa registrului de reclamaţii;
  • Lipsa documentelor de provenienţă pentru produse alcoolice în incinta unităţii.

Urmare a controalelor efectuate, au fost întocmite acte de constatare, Procese-verbale de control cu prescripţii şi contravenţie. Încălcările depistate în urma controalelor sus-menționate cad sub incidența Codului Contravențional al RM, care prevede sancțiuni sub formă de amendă de la 900 până la 15 000 de lei.


Dosare cu contravenţiile depistate au fost remise către organe competente pentru examinare şi decizie: Agenţia pentru protecţia consumatorilor şi supravegherea pieţei, Ministerul Afacerilor Interne.


Moldova

/VIDEO/ Bunuri ascunse de vameși: Marfă de 750 de mii de lei, descoperită într-un autocar.

Un autocar plin cu electronice, haine, încălțăminte și bijuterii a fost oprit de vameși pe traseul Leușeni-Chișinău. În mai multe cutii, printre bagaje, au fost găsite bunuri în valoare de aproximativ 750 de mii de lei. Șoferul nu a putut prezenta acte care să confirme proveniența acestora.

Publicat

Autocarul era condus de un moldovean de 38 de ani. Acesta a fost oprit pentru verificări de ofițerii Echipelor mobile ale Serviciului Vamal, care desfășurau o misiune de control pe traseu.

Când au verificat bagajele transportate în autocar, vameșii au găsit mai multe cutii cu bunuri de tot felul. Printre acestea erau laptopuri, tablete și telefoane mobile.

În aceleași cutii au fost găsite haine, încălțăminte, bijuterii și alte accesorii. Unele produse aveau inscripțiile unor branduri cunoscute.


Problema este că pentru aceste bunuri șoferul nu a prezentat documente care să demonstreze că au fost procurate și introduse legal în țară.

Valoarea mărfii este estimată, deocamdată, la aproximativ 750 de mii de lei. Suma exactă urmează să fie stabilită în cadrul cercetărilor.


Întreaga partidă a fost ridicată de vameși. Bunurile sunt pasibile de confiscare.

Oamenii legii continuă investigațiile pentru a afla de unde provin produsele, cui îi aparțin și în ce circumstanțe au fost aduse în Republica Moldova fără documentele necesare.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Speluncă depistată în capitală: O femeie, plasată în arest. Și-a pus locuința la dispoziția consumatorilor de droguri.

Un apartament din sectorul Rîșcani al capitalei ar fi fost transformat într-un spațiu clandestin destinat consumului de droguri. Locuința aparține unei femei de 45 de ani, suspectată că și-ar fi pus apartamentul la dispoziția unor persoane din anturaj și le-ar fi asigurat cu substanțe narcotice.

Publicat

În urma unei percheziții autorizate, polițiștii au descoperit mai multe obiecte confecționate artizanal, seringi, dar și substanțe narcotice de tip PVP, cunoscute drept „sare”. În momentul intervenției, în apartament se mai aflau trei persoane, cu vârste de 25, 26 și 40 de ani. Acestea sunt cercetate penal, în funcție de circumstanțele stabilite de anchetatori.

Proprietara locuinței a fost reținută, iar ulterior instanța a dispus plasarea acesteia în arest preventiv pentru 30 de zile. Dacă va fi găsită vinovată, femeia riscă până la 4 ani de închisoare.


Cazul vine în contextul unor acțiuni extinse ale Poliției Capitalei împotriva consumului și traficului de droguri. Doar în ultima săptămână, au fost pornite 16 cauze penale, iar 20 de persoane au fost reținute. Droguri în valoare de aproximativ 1,5 milioane de lei au fost scoase din circuitul ilegal, iar polițiștii au întocmit 50 de procese-verbale.

În timpul patrulărilor, angajații Batalionului de Patrulare și Reacționare Operativă au depistat în flagrant alte 22 de persoane care aveau asupra lor substanțe interzise sau dispozitive destinate consumului de droguri. În aceste cazuri au fost întocmite încă 11 procese-verbale.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Organiza migrația clandestină peste Prut: Un moldovean, în arest la domiciliu, iar trei indieni, orpiți înainte să ajungă ilegal în România.

Trei cetățeni ai Indiei au fost opriți înainte să treacă ilegal frontiera moldo-română, iar în urma investigațiilor, polițiștii de frontieră au identificat și reținut un cetățean moldovean, suspectat că ar fi implicat în organizarea migrației ilegale.

Publicat

Cazul a fost documentat în apropierea localității Semeni, raionul Ungheni, unde polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Vest, împreună cu angajații Companiei Mobilă de Intervenție Ungheni din cadrul IGC, i-au depistat pe cei trei cetățeni indieni în timp ce se deplasau prin fâșia de protecție a frontierei, în direcția râului Prut.

Din primele verificări s-a stabilit că aceștia intenționau să traverseze ilegal frontiera în România, iar ulterior să ajungă în alte state ale Uniunii Europene. În timpul audierilor, cei trei au declarat că ar fi plătit 4.000 de euro pentru organizarea deplasării și trecerea ilegală a frontierei.

Ancheta a continuat cu sprijinul Direcției Acțiuni Speciale la Frontieră și sub conducerea Procuraturii Ungheni. În urma măsurilor de investigație, oamenii legii au identificat un cetățean al Republicii Moldova, suspectat că ar fi avut rol în transportarea și facilitarea deplasării ilegale a migranților.


Bărbatul este cercetat pentru organizarea migrației ilegale. Inițial, acesta a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, iar în prezent se află în arest la domiciliu.

Autoritățile continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele și pentru a identifica eventualele persoane implicate în organizarea traseului ilegal. Sunt verificate, de asemenea, toate legăturile suspectului și modul în care ar fi fost coordonată deplasarea celor trei cetățeni indieni.


Citește mai departe

topul săptămânii