Moldova
Transportatorii de pasageri verificați minuțios la trecerea frontierei de stat 18 MARTIE 2019.
În scopul prevenirii și combaterii transportului ilicit de călători în traficul internațional, în mai multe puncte de trecere a frontierei s-au desfășurat verificări minuțioase asupra transportatorilor de pasageri.
Acțiunile date au fost organizate sub egida Ministerului Economiei și Infrastructurii, în conlucrare cu reprezentanții Poliției de Frontieră, Serviciului Fiscal de Stat și Agenţiei Naţionale de Transport Auto (ANTA).
Astfel, în data de 17 martie curent echipa mixtă a acționat la frontiera moldo-română, prezența acesteia fiind în trei puncte de trecere a frontierei Sculeni, Leușeni și Costești. Ca urmare au fost depistați și documentați 17 conducători auto care nu au ținut cont de regulile existente și au încălcat cu vehemență condițiile de transport de pasageri. Conform datelor, astfel de acțiuni au fost desfășurate și săptămâna trecută în punctele de trecere a frontierei Cahul, Vulcănești și Giurgiulești, fiind amendați alți 15 transportatori.
Pentru activitatea de transport ilicit de persoane contra cost, șoferilor le sunt aplicate sancțiuni contravenționale sub formă de amendă de până la 12 500 lei, cu ridicarea plăcuțelor de înmatriculare pe un termen de 6 luni.
În contextul acțiunilor desfășurate la frontieră, în dimineața zilei de 18 martie curent, un grup de transportatori de pasageri a încercat să blocheze accesul spre punctul de trecere Leușeni. Despre acest incident au fost informați reprezentanții Inspectoratului Național de Patrulare și Inspectoratului de Poliție Hâncești și solicitată intervenția acestora pentru a fixa circumstanțele. De precizat că în cursul situației create, polițiștii de frontieră au asigurat ordinea și securitatea publică în punctul de trecere Leușeni, nefiind semnalate încălcări sau perturbări a traficului transfrontalier.
Reiterăm îndemnul către conducătorii auto, care prestează servicii de transport persoane să-și legalizeze activitatea, totodată se insistă asupra necesității de a procura bilete de călătorie doar de transportatorii care activează în limita cadrului legal.
Moldova
Tractor răsturnat după un carambol pe M-3, la Congaz: mai multe persoane rănite
Un accident în lanț, cu implicarea unui tractor și a două automobile, s-a produs miercuri seara pe traseul M-3, între Congaz și Alexeevca, din UTA Găgăuzia.
Un Volkswagen Sharan a lovit remorca tractorului, care s-a răsturnat, iar autoturismul a fost proiectat pe contrasens, unde s-a izbit de un Volvo, , potrivit PulsMedia.MD.
În urma impactului, trei persoane au fost rănite și transportate la spitalul din Comrat.
Circumstanțele accidentului sunt investigate de poliție.
Moldova
Goană nebună la intrarea în Ialoveni: depășiri pe contrasens și pe acostament, surprinse pe video
O întrecere periculoasă între doi șoferi a avut loc la intrarea în orașul Ialoveni, punând în pericol alți participanți la trafic.
Potrivit imaginilor apărute pe rețelele sociale, cei doi s-au angajat într-o cursă de viteză, ignorând regulile de circulație. Ajunși în fața unui semafor unde se formase o coloană de mașini, unul dintre șoferi a ales să circule pe contrasens, iar celălalt a mers pe acostament, pentru a-și continua goana.
Scenele au fost filmate de un alt participant la trafic și au stârnit reacții dure în mediul online. Internauții cer intervenția Poliției și sancționarea celor doi șoferi, pe care îi califică drept iresponsabili.
Moldova
Escroc căutat de Interpol, depistat și reținut în Republica Moldova
Un cetățean al Uzbekistanului, în vârstă de 30 de ani, anunțat în căutare internațională pentru escrocherie, a fost reținut pe teritoriul Republicii Moldova. Bărbatul era căutat de Biroul Național Central Interpol Uzbekistan, fiind vizat de o măsură preventivă de arest.
Potrivit autorităților, acesta a fost identificat și localizat în urma unor acțiuni speciale desfășurate de ofițerii Inspectoratului General pentru Migrație, cu sprijinul Inspectoratului Național de Investigații. După reținere, străinul a fost plasat în arest pentru 72 de ore.
În această perioadă urmează să fie inițiată procedura de extrădare, iar bărbatul riscă o pedeapsă de până la 8 ani de închisoare pentru faptele de care este acuzat.
-
Moldova6 zile în urmăBărbat ucis cu o țeavă, la Ungheni. Suspectul, în vârstă de 34 de ani, găsit mort în podul casei
-
Diaspora23 de ore în urmăCrimă șocantă în Italia: un moldovean a înjunghiat mortal un barman, totul a durat patru minute
-
Moldova6 zile în urmăAccident mortal la Florești. O femeie a murit pe loc, iar soțul ei s-a stins pe patul de spital
-
Moldova18 ore în urmăGoană nebună la intrarea în Ialoveni: depășiri pe contrasens și pe acostament, surprinse pe video
-
Moldova6 zile în urmăGoană cu alcool la Călărași. Un tânăr beat a fugit de poliție până la Cornova
-
Moldova3 zile în urmăTânăr de 18 ani, lovit pe trecerea de pietoni, pe Calea Orheiului
-
Moldova3 zile în urmăJaf într-un oficiu bancar din Chișinău. Doi tineri de 18 și 19 ani, arestați
-
Moldova6 zile în urmă„Agentul imobiliar” care a înșelat de milioane. Fraudă de peste 2,3 milioane de lei
