Aceasta este povestea lui, parte a sorții, singurătății și riscurilor celor 3,5 milioane de români care își iau viața de la zero în străinătate, transmite  libertatea.ro.

De obicei se discută despre cazurile de succes, dar există și astfel de destine.

La sfârșit, se aud doar lopețile groparilor, răscolind pământul gălbui, amestecat cu zăpadă. Peste satul Pepeni a nins, apoi s-a așezat clopotul gerului.

Pepeni e după Orhei, în nord, la 30 de kilometri până în Bălți. „Mi se pare că au făcut-o prea adâncă”, gândește cu voce tare Victoria, o femeie micuță, fără vârstă, înfășurată în cojoc. Sub pământ e fiul ei cel mic, Andrei.

L-a pierdut și nu știe încă de ce. Andrei s-a dus la Berlin să-și viziteze fosta soție, despre care aflase că ar fi pe moarte, și a murit el acolo.

Avea 29 de ani. Groparii fixează crucea. Victoria privește spre groapa care i-a înghițit copilul. Tatăl lui Andrei, Sașa, o zorește, hai, că stau preotul și lumea după ea, cu parastasul. E un bărbat masiv, cu mâinile atârnând pe lângă corp. Mâini care s-ar lupta cu ursul fără să tremure, dar care acum nu mai sunt bune de nimic. Nu au cu cine se bate.
Fratele mai mare al lui Andrei, Ion, toarnă vin roșu pe marginea gropii. Îl toarnă după obicei, în semnul crucii. Apoi iese după ceilalți din cimitir, tiptil și singur ca un pantof desperecheat.

Andrei Balica n-a reușit să-și găsească un rost acasă, la Chișinău. După multe zbateri, prietenii cu o faună pestriță, dependență de droguri, părea că atinsese un liman de liniște. Se angajase, vara trecută, la o firmă daneză de transporturi, Kurt Beier.

A lucrat întâi la filiala din Cluj, GBT Logistic. Apoi, și-a renegociat contractul și a fost mutat la sediul central din Esbjerg, Danemarca. Știa engleză, română și rusă. Lucra ca traducător și dispecer, pe 1.200 de euro lunar. Mult peste salariul mediu la Chișinău, 330 de euro.

Mult sub salariul unui dispecer din Occident, de la 2.000 de euro în sus. Începuse lucrul la Esbjerg, se înscrisese la cursuri de daneză.

Plănuia să-și ia soția și copiii cu el, în Danemarca. Dar pe 13 ianuarie a fost găsit mort într-o cameră de hostel din Berlin.

Pe pagina de Facebook a lui Andrei a apărut o postare neagră, cu „Odihnește-te în pace!”.

Postase un prieten care se afla la Berlin și aflase. Poliția germană a declarat cazul „moarte suspectă”. Corpul a fost reținut o săptămână pentru autopsie și analize toxicologice.

De sufletul dansatorului, Ala, soția lui Andrei, e îmbrobodită în negru. I se vede doar fața ca o lună care răsare pe o mare de doliu.

Își poartă bebelușul în combinezon roz într-o mână. Cea mică are patru luni și se numește Andreea. Pe masa de parastas se depun straturi, straturi farfurii cu mezeluri, piftie, sarmale, clătite cu dulceață, orez cu lapte.

Lângă colacii împletiți se aprind lumânări de ceară curată. Din pahare picură spre podea vin de țară, negru și catifelat ca pielița strugurelui.

Mătușile își amintesc ce frumos dansa Andrei, la Ansamblul Codreanca. Ce numere de vals făcea la nunțile verilor și verișoarelor. „Nu era foarte stăruitor. Îmi zicea: Mamă, totul mi se pare foarte ușor. Parcă prea ușor îmi ies toate. Când intra în scenă, era ca un rege. Toți se uitau la el”.

Părinții ar fi vrut să-l trimită la școala militară de la Sibiu, Andrei a ales însă Ploieștiul, Facultatea de Petrol și Gaze. În primul an, la inginerie mecanică, a dat peste un anturaj petrecăreț și a pierdut două examene. Și-a înghețat anul. A plecat să lucreze într-un depozit de lângă Londra, la negru, întâi la descărcat și aranjat marfa, apoi la birouri. În Anglia a cunoscut-o pe Aleksandra, o letonă blondă cu ochi albaștri. Mama ei făcuse închisoare pentru trafic de droguri, așa că, de la 5 ani, Aleksandra crescuse la orfelinat.

„Era ca un animăluț sălbatic, gata să te muște, chiar dacă încercai să-i faci bine”, o descrie Victoria. În decembrie 2011, Aleksandra a născut o fetiță. Andrei și-a tatuat pe brațul drept numele copilului: Carolina. Luna neagră de la Londra La Londra, Andrei a devenit dependent de droguri. Cu toate urmările rele care decurg din asta. A făcut închisoare pentru tăinuire de bunuri furate. Apoi, pentru furt din magazine. Când Victoria s-a dus să-și vadă băiatul, s-a speriat: „Arăta ca o fantomă”. A încercat să-l convingă să vină acasă, dar… „Mi-a spus că rămâne pentru copil. Mi-a spus că știe cum e ea, dar că nu poate lăsa copilul”. După un accident de motocicletă, Andrei s-a ales cu șoldul drept fracturat. S-a dus la spital, la Londra, a primit antibiotice, dar n-a fost operat. Nu mai putea munci. Aleksandra l-a părăsit, a luat copilul și a plecat. Fugind cu circul În ianuarie 2015, Victoria, soțul ei și Ion, fratele, au făcut o expediție de ”totul sau nimic” la Londra.

L-au luat pe sus pe Andrei. L-au dus întâi la o clinică privată din București, unde i-a fost pusă o proteză la șold. Pentru că lua deja metadonă, dependențele sunt cumplite, și nu putea fi anesteziat, operația a fost făcută mai mult pe viu. Apoi, familia l-a internat pe Andrei la dezintoxicare, în Chișinău.

A stat acolo șase luni. Furtuna părea că trecuse, prin vara lui 2015. Andrei mergea din nou. S-a dus la cules de struguri în Franța, o lună. Când munca s-a terminat, s-a trezit singur în Paris. A dormit sub poduri, câteva săptămâni. Apoi, s-a angajat șofer cascador la un circ ambulant. În noiembrie 2015, după atacurile teroriste de la Paris, circul s-a destrămat. Erau toți imigranți, iar șeful trupei s-a temut să nu-i ia poliția franceză la ochi. O nouă viață A revenit acasă, în Moldova, i-au revenit și problemele la oase.

O vreme, Andrei a purtat o proteză falsă, din ghips. Vindecarea a durat aproape un an. Dansul rămăsese departe, în urmă. Londra și Parisul, cu luminile lor înșelătoare, la fel. Pe pragul casei părintești, un convalescent palid se bucura de soare și arunca bețe pe care să le prindă Lada, o lupoaică mică și bezmetică. La sfârșitul lui 2017, Andrei a cunoscut-o pe Ala. Și în toamna anului trecut, s-a născut micuța Andreea.

Spune-mi ceva despre el. „Era un băiat pozitiv. Era foarte grăbit la fire, lua repede inițiativa. Și ordonat. Pur și simplu, le făcea toate foarte repede. Nu uita telefonul, nu încurca actele. Problema cu drogurile era în trecut, sigur era în trecut. Și țigările voia să le lase, pentru că erau scumpe în Esbjerg și zicea că mai bine ia ceva la fată, cu banii ăia. Și la serviciu era foarte responsabil. Chiar dacă se îmbăta, nu era o persoană care să caute vreun scandal, el asculta muzică, era cu gândurile lui”.

Ala se uită în gol. Bucătăresele încep să strângă farfuriile de la parastas.

Preotul își ia rămas-bun. În așteptarea concluziei anchetatorilor din Berlin, familia face presupuneri: otrăvire, crimă, accident. Nu vor să vadă demonii trecutului, parcă se tem de ei.