Rețele de socializare

Moldova

Un preot din Capitală, prins beat la volan. A ajuns pe mâna poliţiei chiar de ziua lui.

Un preot din Capitală a ajuns pe mâna poliţiei chiar de ziua lui. După ce a sărbătorit, slujitorul bisericii, în vârstă de 29 de ani, a urcat beat la volan.

Publicat

foto: deschide.md

Agenţii de patrulare l-au observat pe o stradă din sectorul Râșcani, în timp ce derapa încercând să parcheze mașina.

Polițiștii au vrut să-i ofere ajutor, însă în urma discuțiilor au simțit miros de alcool de la șofer.

Rugat să treacă testul de alcoolemie, preotul a refuzat, aşa că a fost somat să meargă la Dispensarul Narcologic.


Pentru că nu a vrut să fie filmat, a povestit totul în spatele camerei de luat vederi: „Ieri a fost ziua de naștere a mea. Am ieșit afară, zic să parchez mașina și iată ce s-a întâmplat, n-am mers, am fost la biserică”.

Potrivit polițiștilor, preotul nu este la prima abatere.

„În timpul când să-l ajutăm, s-a simțit miros de alcool de la conducătorul auto. Respectiv a fost adus la Dispensarul Narcologic, unde în aerul expirat s-a constatat 0,66 mg/l”, a declarat Vitalie Guzun, inspector de patrulare.


Alfel spus, concentraţia de alcool în aerul expirat era de aproape cinci ori mai mare faţă de norma admisibilă. Acum șoferul riscă să rămână fără permis pe cinci ani.

publika.md


Moldova

La timpul și locul „nepotrivit”: Biciclist lovit de un șofer căruia i s-a făcut rău la volan.

Accident violent în nordul țării. Un minor a ajuns pe patul de spital, după ce a fost tamponat de un șofer căruia i s-a făcut rău la volan.

Publicat

Totul s-a întâmplat în amiaza zilei de 11 august, în jurul orei 13:20, pe traseul din apropierea satului Corlăteni.
Potrivit poliției, un șofer de 56 de ani, ar fi pierdut controlul volanului după ce s-a simțit rău, mașina ajungând pe acostament. În traseul său haotic, automobilul a lovit un tânăr de 17 ani care se deplasa pe bicicletă.
Mai mulți martori ai accidentului au sărit în ajutorul celor două persoane implicate în coliziune. Tot ei au fost cei care au solicitat ajutorul echipelor de intervenție.
În urma impactului, biciclistul a suferit mai multe traumatisme și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Șoferul a fost testat cu aparatul Drager, iar rezultatul a demonstrat acesta nu se afla în stare de ebrietate în momentul accidentului. Poliția cercetează cazul.


Citește mai departe

Moldova

Incident la „Ziua Diasporei” la Costești. Un carusel s-a prăbușit, iar șapte minori s-au ales cu leziuni

Incident de „Ziua Diasporei” la Costești, Ialoveni. În seara zilei de 10 august, un carusel destinat copiilor s-a prăbușit din cauza supraîncărcării care a depășit greutatea maximă admisă. În urma incidentului, șapte minori cu vârste între 3 și 12 ani au fost răniți.

Publicat

La ora 21:46, a fost solicitată intervenția ambulanței, iar prima echipă PAMU din Costești a ajuns rapid la fața locului și a început trierea pacienților. Din cauza numărului și gravității răniților, a fost chemată și o echipă suplimentară SAMU din Ialoveni.

Cinci copii au fost transportați la Institutul Mamei și Copilului pentru tratament și monitorizare medicală. Contactat telefonic, purtătorul de cuvânt al instituției medicale, Maxim Cazacu, a declarat că, după examinările de rigoare, toți cei 5 pacienți au fost externați, traumatismele suferite fiind ușoare.

În context, medicii recomandă părinților să supravegheze cu atenție copiii în parcurile de joacă și să evite situațiile care pot pune în pericol siguranța micuților.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Tragedie în raionul Rîșcani: O femeie de 71 de ani, tamponată mortal de o mașină.

Dimineața de 11 august a fost marcată de o nenorocire pe drumul ce leagă municipiul Bălți de orașul Glodeni. O femeie de 71 de ani și-a pierdut viața după ce a fost lovită violent de un automobil.

Publicat

Totul s-a întâmplat în jurul orei 08:30, în apropiere de satul Corlăteni, raionul Rîșcani, atunci când victima încerca să traverseze strada, în apropierea unei treceri pentru pietoni. În acel moment, un vehicul condus de o tânără de 19 ani a izbit-o în plin.

Impactul a fost extrem de puternic. Femeia a căzut la pământ și nu a mai dat niciun semn de viață. Echipele de intervenție au ajuns rapid la fața locului, însă medicii nu au putut decât să constate decesul.

Testarea șoferiței cu aparatul Drager a arătat că aceasta nu consumase alcool.


Oamenii legii examinează toate circumstanțele pentru a stabili exact cum s-a produs tragedia.


Citește mai departe

topul săptămânii