Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Șase pietoni au fost loviți în plin de mașini, pe traseele din țară. De vină s-ar face drumul alunecos și vizibilitatea redusă.

Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, astăzi angajații Inspectoratului Național de Patrulare au început dirijarea traficului rutier la intersecțiile din capitală la ora 6:00 dimineața.

Publicat

Menționăm că, timp de 24 de ore au fost implicați 534 de angajați INP, care au intervenit în ajutorul oamenilor la deblocarea acestora. În această perioadă au avut loc 7 accidente rutiere grave, soldate cu 7 persoane traumatizate, dintre care 6 accidente au fost cu tamponare de pietoni.

La această oră, pe întreg teritoriu țării, situația este următoarea:

Zona Centru
Se atestă precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, trasee blocate nu sunt. Pe marginea carosabilului la intrare în Anenii Noi sunt parcate 40 de camioane, dar acestea nu creează impedimente circulației. Iar pe serpantinele dintre satele Fundul Galbenei – Buțeni este blocat un camion.


Zona Nord
Drumurile naționale şi locale sunt accesibile, localități blocate nu sunt, pe alocuri ninge, transportul circulă fără dificultăţi. Serviciile specializate au intervenit în prelucrarea traseelor cu material antiderapant.

Zona Sud
Cad precipitații sub formă de gheață şi zăpadă, trasee blocate din cauza zăpezii nu sunt.
Pe traseul Căușeni – Saiț din cauza ghețușului sunt stopate toate mijloacele de transport până la prelucrarea carosabilului cu material antiderapant, iar în Căușeni și Ștefan Vodă, se circula cu dificultate.

La o stație PECO din Căușeni sunt staționate 22 de camioane de mare tonaj, la Ștefan Vodă altele 26.


De asemenea, cu dificultate se circulă în 8 localități din Ștefan Vodă:
1.s.Copciac
2.s.Semionovca
3.s.Alava
4.s.Volintiri
5.s.Brezoaia
6.s.Ștefănești
7.s.Carahasani
8.s.Căplani

Pe teritoriu r. Căușeni în 9 localități:
1.s.Săiți
2.s.Hagimus (panta)
3.s.Grădinița
4.s. Plop-Ştiube
5.s.Taraclia
6.s.Sălcuța
7.s.Fârlădeni
8.s.Cirnateni Noi
9.s.Coșcalia

Inspectoratul Național de Patrulare menționează că, ofițerii de patrulare se află pe trasee și intervin la fluidizarea traficului rutier, însoțesc autospecialele la prelucrarea drumurilor cu material antiderapant și ajută oamenii care se află în dificultate.


Atenționăm participanții la trafic că din cauza ghețușului și precipitațiilor sub formă de ploaie sau ninsoare, iar pe unele porțiuni de drum persistă chiar și ceață, circulația este dificilă și periculoasă, astfel, recomandăm ca să evitați deplasările pe cât posibil, mai ales călătoriile lungi.

Moldova

Băuți, drogați și vitezomani: Peste 3.600 de încălcări ale RCR, înregistrate de polițiștii de patrulare în weekend.

Peste 3.600 de încălcări ale Regulamentului circulației rutiere au fost înregistrate de polițiștii de patrulare în zilele de odihnă.

Publicat

Potrivit Inspectoratului Național de Securitate Publică, 53 de șoferi au fost înlăturați de la volan după ce au fost depistați conducând sub influența alcoolului sau a bubstanțelor nacotice.

De asemenea, 1.432 de conducători auto au depășit limita de viteză stabilită pe sectorul de drum, iar 817 nu au respectat indicatoarele rutiere de prioritate sau semnalele de interzicere ale semafoarelor.

Totodată, 227 de șoferi au fost sancționați pentru că circulau fără revizia tehnică anuală sau fără polița de asigurare auto obligatorie. Alți 569 au oprit vehiculele în locuri interzise.


În același timp, 129 de conducători auto au fost amendați pentru neacordarea priorității pietonilor, iar 470 au fost documentați pentru necuplarea centurii de siguranță sau utilizarea telefonului mobil în timpul șofatului.

Alte 42 de persoane au fost sancționate pentru conducerea vehiculului cu încălcarea regulilor privind dreptul de a conduce.

În context, autoritățile îndeamnă șoferii să respecte regulile de circulație pentru a preveni accidentele și a menține siguranța în trafic.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Escrocherie la Gura Galbenei: Două persoane reținute în urma unei șarlatanii de peste 166 de mii de lei.

Două persoane au fost reținute și plasate în arest preventiv pentru 30 de zile, în urma unei escrocherii considerabile comise în satul Gura Galbenei, din raionul Cimișlia. Victima, o tânără de 20 de ani, a sesizat poliția că persoane necunoscute au indus-o în eroare, determinând-o să transmită bani sub pretextul că pe numele ei ar fi fost contractat un credit bancar în valoare de 1 milion de lei.

Publicat

În urma anchetei, polițiștii și procurorii au reținut în flagrant un bărbat de 39 de ani din raionul Orhei, care ar fi avut rolul de curier în schema infracțională. Totodată, a fost identificat și cel care a ridicat efectiv suma de 166.370 de lei de la victimă, fiind depistat în Chișinău, în timp ce se deplasa cu automobilul personal.

Perchezițiile efectuate la domiciliul și în automobilul suspectului au permis ridicarea mijlocului de transport, a sumelor de bani și a mai multor telefoane folosite în activitatea infracțională.

Oamenii legii continuă măsurile de urmărire penală și investigațiile speciale pentru a stabili toate circumstanțele cazului și eventualele implicări ale suspecților în alte infracțiuni similare.



Citește mai departe

Moldova

Motociclist rănit în impact: Un tânăr, pe patul de spital, după ce a intrat în coliziune cu o mașină.

A ajuns la spital. Un tânăr a fost rănit ca urmare a unui accident rutier produs în dimineața zilei de 14 martie, în jurul orei 09:00, pe o stradă din orașul Ialoveni. Poliția a fost sesizată, iar la fața locului au intervenit echipaje ale oamenilor legii și ale serviciilor medicale.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, un automobil condus de un bărbat de 61 de ani s-a ciocnit cu o motocicletă la ghidonul căreia se afla un tânăr de 21 de ani. Circumstanțele în care s-a produs impactul urmează să fie stabilite de anchetatori.

În urma coliziunii, motociclistul a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost preluat de un echipaj de ambulanță pentru investigații suplimentare.

Potrivit ofițerului de presă al inspectoratului de poliție local, Mariana Didenco, șoferii au fost supuși etilotestului.


Polițiștii din Ialoveni au înregistrat cazul și continuă documentarea acestuia pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.


Citește mai departe

topul săptămânii