Moldova
Moldovenii de pretutindeni se grăbesc să ajungă acasă. În ajunul Crăciunului de stil vechi a fost semnalat un flux de circa 52 mii traversări persoane
În decursul săptămânii precedente, 52 de cetățeni străini, dar și 61 de mijloace de transport, au primit refuz de intrare în Republica Moldova.
În perioada 31 decembrie 2018 – 6 ianuarie 2019, la ”frontiera verde” și în punctele de trecere polițiștii de frontieră au notificat 61 de evenimente, cu documentarea a 74 de persoane, care au încălcat legislația frontalieră şi migraţională a Republicii Moldova, după cum urmează: – 18 încălcări a regimului zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;
– 20 de cetățeni străini au încălcat regimul de ședere pe teritoriul R. Moldova;
– 20 de conducători auto au ignorat regulile de transportare și de folosire a vinietelor;
– trei tentative de trafic ilicit de bunuri.
Au fost declanșate 116 consemne, dintre care șase pe INTERPOL, iar 110 conform informațiilor parvenite din partea autorităților de ocrotire a normelor de drept naționale.
Activitatea de constatare şi examinare a contravenţiilor în cadrul subdiviziunilor Poliţiei de Frontieră a prezentat următorii indici statistici: 29 de procese verbale înscrise, cu aplicarea amenzilor în sumă de 100 200 și încasarea amenzilor de 18 100 lei.
Polițiștii de frontieră au avut 12 întrevederi cu reprezentanții autorităților de frontieră ale Ucrainei și României, în scopul schimbului de informații și de primire-predare a infractorilor.
Pe parcursul săptămânii trecute, în punctele de trecere fluxul de persoane a constituit 316 238 traversări, dintre care un număr mai mare – 171 895 treceri pe sensul de ieșire din Republica Moldova. Cea mai aglomerată zi a fost joi, 3 ianuarie 2019, înregistrate valori de 58 325 traversări persoane.
În ajunul Crăciunului de stil vechi, 6 ianuarie 2019, a fost semnalat un flux de 51 819 traversări persoane. Din totalul de traversări un număr mai mare a fost pe sensul de intrare în țară – 26 026 traversări, cât și înregistrate mai multe treceri ale cetățenilor moldoveni – 29 889 traversări.
!!! Punctul de trecere comun ”Palanca” și-a reluat activitatea, fiind permisă traversarea frontierei a vehiculelor cu masa de până la 3,5 tone și cu capacitatea de până la 22 de locuri, precum și a mărfurilor care nu sunt supuse controlului veterinar și fito-sanitar.
La fel, prin punctul de trecere a frontierei ”Unguri-Bronnița” (internațional) se permite traversarea mijloacelor de transport, a căror capacitate de încărcare nu depășește 3,5 tone. Punctul de trecere se află la ieșirea din satul Unguri, pe malul râului Nistru, la o distanță de aproximativ 11 km de punctul de trecere Otaci-Moghiliov-Podolsk.
Totodată, deplasarea prin punctul de trecere „Otaci-Moghilev-Podolsk” este îngreunată din cauza unor lucrări de reparație lansate pe partea ucraineană.
În scopul susținerii participanților la traficul transfrontalier, Poliția de Frontieră recomandă:
– verificarea, din timp, a valabilității şi statutului documentului de călătorie în baza căruia se traversează frontiera de stat.
– tranzitarea tuturor punctelor de trecere existente la graniță, pentru a nu suprasolicita doar unele dintre ele și pentru a evita formarea rândurilor.
– în cazurile în care apar întrebări cu privire la situația în punctele de trecere, călătorii sunt îndemnați să contacteze LINIA VERDE: 022 259 717.
– manifestarea de înțelegere, răbdare și disciplină, ținând cont de regulile de aflare și traversare a frontierei de stat.
Moldova
Tragedii în vacanța de vară: Trei copii au murit înecați la scăldat. IGSU lansează un apel de urgență!
Tragedii în vacanța de vară. Trei copii și-au pierdut viața în bazinele acvatice din Republica Moldova în decurs de doar 24 de ore. Două dintre tragedii s-au produs în seara zilei de 25 iunie, iar prima în după-amiaza aceleiași zile.
Primul caz a fost înregistrat la ora 13:54, în municipiul Soroca. O fată de 13 ani s-a înecat în iazul „Ivancea”, după ce a intrat în apă pentru a înota. Salvatorii au extras-o la mal, însă din nefericire, medicii au constatat decesul. Potrivit informațiilor preliminare, copila se afla la iaz împreună cu fratele său mai mic, fără supravegherea adulților.
Câteva ore mai târziu, la ora 20:44, o altă tragedie s-a produs în apropierea satului Soltănești, raionul Nisporeni. Un băiat de 17 ani a căzut într-un bazin de acumulare a apei destinat intervențiilor în caz de incendii. Prietenul său a încercat să-l salveze, însă, neștiind să înoate, a cerut ajutorul localnicilor. Minorul a fost scos la mal înainte de sosirea echipelor de intervenție, însă manevrele de resuscitare nu au avut rezultat.
La doar câteva minute distanță, la ora 20:56, salvatorii au fost solicitați și în apropierea satului Ochiul Alb, raionul Drochia. O fetiță de 10 ani s-a înecat după ce a intrat în apă împreună cu alte minore. Un prieten a reușit să găsească și să scoată corpul neînsuflețit al copilei la mal.
Toate circumstanțele în care s-au produs cele trei tragedii sunt investigate de autorități.
În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență avertizează că scăldatul minorilor fără supravegherea unui adult reprezintă un risc major și reamintește că cele mai multe cazuri de înec au loc în zilele lucrătoare, când copiii merg la apă neînsoțiți.
Salvatorii îi îndeamnă pe părinți să nu permită copiilor să meargă singuri la scăldat, să aleagă doar locuri special amenajate și supravegheate și să le explice celor mici pericolele scăldatului în bazine neamenajate. Respectarea acestor reguli poate preveni tragedii și salva vieți.
De la începutul anului curent, 27 de persoane și-au pierdut viața în bazinele acvatice din țară, dintre care 5 copii.
Moldova
/VIDEO/ Noi rețineri în dosarul „Car Vertical”: Șase bărbați, reținuți pentru șantaj și distribuirea imaginilor intime ale fostelor partenere.
Dosarul „Car Vertical” ia amploare: alți șase bărbați au fost reținuți de procurorii PCCOCS și ofițerii Poliției de Frontieră, într-o anchetă de amploare care vizează hărțuire sexuală, șantaj, pornografie infantilă și spălare de bani.
Este vorba despre noi bănuiți, cu vârste între 24 și 39 de ani, care ar fi acționat împotriva fostelor partenere. Potrivit poliției, aceștia ar fi transmis imagini intime către administratorii canalului de Telegram „Car Vertical”, unde materialele erau publicate fără acordul victimelor. În unele cazuri, fetele vizate erau minore.
Și mai grav este că doi dintre suspecți nu s-ar fi limitat doar la distribuirea imaginilor, ci ar fi făcut parte din mecanismul extins al grupării, inclusiv în circuitul de spălare a banilor obținuți din aceste infracțiuni. Patru dintre cei reținuți au antecedente penale, fiind anterior cercetați pentru trafic de droguri, furt și amenințări cu moartea.
Perchezițiile desfășurate în Chișinău, Orhei și Sângerei au scos la iveală probe consistente: peste 25 de mii de euro, patru automobile ridicate pentru acoperirea prejudiciului, muniții de vânătoare deținute ilegal, un pistol modificat artizanal, cartușe, telefoane și alte dispozitive cu informații relevante, dar și acte false.
Pentru doi dintre bănuiți, procurorii au cerut arest preventiv, iar ceilalți patru au fost puși sub învinuire și sunt cercetați în continuare.
Dosarul este în plină desfășurare. Alte 16 persoane sunt în continuare investigate, iar procurorii anunță că acțiunile vor continua până la documentarea completă a întregii rețele și trimiterea cazului în judecată.
Moldova
Un tânăr a fost condamnat la pușcărie, după ce a atacat și jefuit două persoane în centrul Chișinăului.
Un tânăr de 24 de ani a fost condamnat la 8 ani de închisoare, după ce a comis două jafuri, la doar o zi diferență, în centrul Chișinăului.
Potrivit procurorilor, primul caz a avut loc în februarie 2023. Individul a urmărit o femeie care se deplasa cu ajutorul unei cârje, profitând de faptul că aceasta avea mobilitate redusă. A atacat-o din spate, a doborât-o la pământ și i-a sustras telefonul în valoare de 3600 de lei, după care a fugit.
A doua zi, împreună cu câțiva complici, a atacat un bărbat, la fel, pe stradă. L-au lovit în zona capului, l-au imobilizat și i-au luat telefonul, bani și bunuri personale, după care au părăsit locul faptei.
În instanță, inculpatul și-a recunoscut vina. Acesta nu este la prima abatere de la lege, fiind anterior condamnat pentru furturi, escrocherie, răpirea unui mijloc de transport și conducere în stare de ebrietate.
Pentru aceste fapte, instanța i-a stabilit o pedeapsă de 6 ani de închisoare, care a fost cumulată parțial cu o condamnare anterioară. Astfel, tânărul va executa în total 8 ani de detenție într-un penitenciar de tip semiînchis.
Sentința nu este definitivă și poate a fi atacată cu apel.
-
Moldova4 zile în urmăDescoperire macabră, la Otaci: Fragmente umane au fost depistate în adiacentul căii ferate din oraș.
-
Moldova4 zile în urmăAccident cu scandal: Autospecială de poliție tamponată de un motociclist băut și vandalizată.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Versiuni care se bat cap în cap: Martorii accidentului de la Mărinești susțin că mașina poliției ar fi provocat impactul.
-
Moldova3 zile în urmăSalvat de la moarte: Un copil de 12 ani, scos din apă la limită după ce a fost la un pas să se înece.
-
Moldova3 zile în urmă/VIDEO/ Gata cu salariile „în plic”: Factori de decizie ai unei companii comerciale, bănuiți de evaziune fiscală și spălare de bani.
-
Moldova2 zile în urmăTragedia de la Sîngerei: Statul va oferi câte un milion de lei familiilor celor doi polițiști morți în groaznicul accident.
-
Moldova4 zile în urmăMinor rănit în centrul capitalei: Adolescentul a ajuns la spital după o coliziune într-o intersecție aglomerată.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Captură spectaculoasă la vama Leușeni: Sume uriașe de bani, descoperite într-o ladă frigorifică modificată.
