Moldova
Operaţiune comună DIP-CNA-PA: avocat din Donduşeni, reţinut de procurori şi CNA pentru trafic de influenţă
Un avocat din Donduşeni a fost reţinut, duminică seara, după ce a fost prins în flagrant de procurorii anticorupţie şi ofiţerii CNA în timp ce primea 2500 de euro de la un cetăţean.
Potrivit denunţătorului, aceasta era o parte din cele 5000 de euro estorcate de avocat pentru muşamalizarea unui dosar penal.
În plângerea sa, denunţătorul a comunicat că avocatul ar fi pretins 5000 de euro de la el, susţinând că ar avea influenţă asupra unor procurori de la Ungheni care ar putea să intervină pentru soluţionarea pozitivă a unui dosar penal, în care ruda denunţătorului a fost condamnată şi îşi ispăşeşte pedeapsa în închisoare.
Persoanele publice ar fi trebuit să iniţieze procedura de revizuire a cauzei penale şi să elibereze condamnatul.
Procurorii au iniţiat o cauză penală în acest caz pentru trafic de influenţă, iar aseară avocatul a fost prins în flagrant într-un restaurant din capitală. Acum, acesta este plasat în izolatorul CNA pentru 72 de ore, iar dacă va fi găsit vinovat, riscă până la 7 ani de închisoare.
Procuratura anticorupţie exercită urmărirea penală, iar operaţiunea de documentare a cazului a fost sprijinită de Departamentul Instituţii Penitenciare.
Moldova
/VIDEO/ Scene de groază: Un tânăr a amenințat că se aruncă în gol de la etajul 11 al unui bloc din capitală.
Scene de groază pe bulevardul Decebal din Capitală. Un tânăr de 25 de ani a amenințat că își pune capăt zilelor, fiind surprins atârnând de la fereastra unui apartament situat la etajul 11 al unui bloc de locuit. Situația a pus pe jar serviciile specializate, care au intervenit de urgență pentru a preveni o tragedie.
Totul s-a întâmplat în seara de 22 septembrie, în jurul orei 20:45, în sectorul Botanica. La fața locului au ajuns echipaje de poliție, ambulanța și 2 echipe de salvatori. Minute în șir specialiștii au purtat negocieri cu tânărul și au încercat să-l convingă să renunțe la gestul extrem.
Imaginile cu momentul intervenției au fost surprinse de martori și publicate ulterior în mediul online. În secvențele video se vede mobilizarea echipajelor în zona blocului, în timp ce specialiștii încearcă să gestioneze situația și să-l convingă pe tânăr să se retragă de la fereastră.
Într-un final, intervenția s-a încheiat fără o tragedie. Tânărul a renunțat la intenția de a-și pune capăt zilelor intrând în apartament de sine stătător și a fost preluat de serviciile specializate.
Potrivit ofițerului de presă al IGSU, Liliana Pușcașu, nu a fost nevoie de intervenția salvatorilor.
Deocamdată, nu se cunoaște motivul care l-ar fi determinat pe tânăr să recurgă la un asemenea gest disperat. Poliția urmează să stabilească toate circumstanțele cazului.
Moldova
Permis auto, cu 1.500 de euro: Un director de școală auto și un intermediar, reținuți pentru trafic de influență.
1.500 de euro pentru un permis de conducere. Atât ar fi cerut directorul unei școli auto din Chișinău și un intermediar de la un candidat. Cei doi sunt suspectați că i-ar fi promis că îi pot „aranja” examenul auto.
Directorul școlii auto și intermediarul au fost reținuți în dimineața zilei de 23 septembrie de CNA și procurorii anticorupție. Cei doi sunt cercetați într-un dosar de trafic de influență.
Potrivit anchetei, bănuiții i-ar fi spus candidatului că au influență asupra membrilor Comisiei de examinare din cadrul Secției calificare a conducătorilor auto Chișinău a ASP.
Mai exact, susțineau că pot interveni pentru ca acesta să fie declarat „admis” atât la proba teoretică, cât și la cea practică.
Pentru acest așa zis „ajutor”, cei doi ar fi cerut și primit 1.500 de euro.
Ulterior, oamenii legii au făcut percheziții la domiciliile și în automobilele suspecților. Au fost verificate și încăperile școlii auto.
CNA și PA anunță că au ridicat mai multe probe care urmează să fie analizate în cadrul anchetei.
Cei doi au fost plasați în izolatorul CNA pentru 72 de ore. Procurorii urmează să stabilească toate circumstanțele cazului și să decidă asupra măsurilor care vor fi luate în continuare.
Moldova
Copaci tăiați ilegal, la Briceni: Un bărbat ar fi defrișat mai mulți arbori. Acum riscă amendă.
Mai mulți arbori ar fi fost tăiați ilegal în zona de frontieră din nordul țării. Cazul a fost semnalat de un localnic, care a observat copacii doborâți și o persoană ce transporta material lemnos cu un motocultor și o remorcă.
Sesizarea a fost făcută în timp ce bărbatul se afla în zona localităților Șirăuți și Mirocani, raionul Briceni. Acesta a alertat polițiștii de frontieră, după ce a observat mai mulți arbori tăiați, dar și persoana care se deplasa cu lemnele.
La fața locului a ajuns o patrulă a Sectorului Poliției de Frontieră Lipcani. Pentru a stabili dacă arborii au fost tăiați ilegal și cine se face responsabil, polițiștii de frontieră au solicitat intervenția colegilor de la Inspectoratul de Poliție Briceni.
Cazul a fost înregistrat, iar oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele, inclusiv proveniența materialului lemnos și legalitatea tăierii arborilor.


-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Accident deosebit de grav la Calfa: Trei persoane, inclusiv doi polițiști, au fost grav rănite.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Clipe de groază la Ungheni: O mașină cu trei adulți și doi copii la bord s-a răsturnat.
-
Moldova6 zile în urmăIntervenție contracronometru la Dondușeni: Un bărbat, salvat după ce a căzut într-o fântână cu apă, cu o adâncime de șapte metri.
-
Moldova6 zile în urmăBraconaj la Rîșcani: Cinci păsări incluse în Cartea Roșie, împușcate într-o singură zi.
-
Moldova6 zile în urmăRiscă pușcărie: Trei polițiști de la IP Botanica, trimiși în judecată pentru abuz de serviciu.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Coliziune violentă la Cojușna: Un șofer a fost rănit după ce s-a izbit de remorca unui tractor.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Plasa droguri în ascunzișuri: Distribuitor de „sare”, prins în flagrant la Chișinău.
-
Moldova2 zile în urmă/VIDEO/ Rețea de proxenetism, dată peste cap la Chișinău: Doi suspecți, încătușați la Aeroportul Internațional.
