Moldova
Doi tineri au încercat să fure o mașină de taxi. În drum spre casă, au jefuit și o femeie în stradă.
Ieri 5 decembrie, în jurul orei 21:00, inspectorii de patrulare aflându-se la asigurarea climatului de siguranță a circulației rutiere în orașul Cimișlia, au primit o înștiințare telefonică de la Dispeceretul de gardă, precum că pe teritoriul gării auto ar fi avut loc o tentativă de a deposeda un taximetrist de mașina de serviciu.
Ajunși la fața locului, agenții de patrulare au constat că doi tineri necunoscuți fiind în stare de ebrietate au lovit un șofer de taxi cu sticle de băuturi spirtoase, intenționând în mod deschis să-i sustragă mașina. Șoferul a declarat că a reușit să fugă din mâinele bărbaților și imediat a sunat la poliție, iar făptașii au auzit și au fugit în direcții necunoscute.
La scurt timp, în urma măsurilor întreprinse, pe urme fierbinți ofițerii INP au observat pe o stradă un tânăr care era așezat pe marginea carosabilului. În momentul când a văzut echipajul de patrulare, acesta a început să aibă un comportament agitat. Astfel, a fost imobilizat și condus la inspectoratul de poliție.
Acesta s-a dovedit a fi un tânăr de 28 de ani, locuitor al satului Ciucur Mingir, care a recunoscut că împreună cu un consătean de 26 de ani, cu ceva timp în urmă ar fi lovit un taximetrist cu scopul de a sustrage mașina. Acesta a mai adăugat că, după ce au fugit de la locul infracțiunii, consăteanul a aplecat la sora sa, iar el în timp ce se deplasa pentru a stopa un automobil de ocazie, pe drum a lovit o femeie în etate, jefuindu-i geanta unde avea un telefon mobil, actele și circa 130 de lei.
În prezent cazul este documentat pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și pedepsirea suspecților conform legii.
Moldova
Anchetă de amploare în România: moldoveni vizați într-o rețea de obținere frauduloasă a cetățeniei
Procurorii Parchetului General din România au efectuat joi, 18 decembrie, aproximativ 40 de percheziții într-un dosar ce vizează obținerea cetățeniei române pe baza unor acte falsificate, iar printre beneficiari se numără și cetățeni ai Republicii Moldova, potrivit Antena3 CNN.
Ancheta scoate la iveală o rețea bine organizată, în care ar fi implicați avocați din Baroul București, funcționari publici și intermediari.
Potrivit procurorilor, gruparea ar fi activat din 2022 și ar fi folosit documente de stare civilă false pentru a demonstra, în mod fictiv, descendența din foști cetățeni români.
Doar în primele 11 luni ale acestui an ar fi fost depuse peste 900 de cereri suspecte, iar o parte dintre beneficiari au obținut pașapoarte românești și statut de cetățeni ai Uniunii Europene. Ancheta este în desfășurare.
Moldova
Mașină scăpată de sub control, proiectată în gard la intrarea în Vrănești
Un accident rutier s-a produs miercuri, 17 decembrie, la intrarea în localitatea Vrănești, raionul Sîngerei, după ce șoferul unui automobil a pierdut controlul volanului din cauza condițiilor meteo.
Mașina a ajuns în gardul unei gospodării, care s-a prăbușit în urma impactului, iar autoturismul a fost serios avariat.
Din fericire, nimeni nu a avut de suferit.
Polițiștii investighează circumstanțele în care s-a produs accidentul.
Moldova
Tractor răsturnat după un carambol pe M-3, la Congaz: mai multe persoane rănite
Un accident în lanț, cu implicarea unui tractor și a două automobile, s-a produs miercuri seara pe traseul M-3, între Congaz și Alexeevca, din UTA Găgăuzia.
Un Volkswagen Sharan a lovit remorca tractorului, care s-a răsturnat, iar autoturismul a fost proiectat pe contrasens, unde s-a izbit de un Volvo, , potrivit PulsMedia.MD.
În urma impactului, trei persoane au fost rănite și transportate la spitalul din Comrat.
Circumstanțele accidentului sunt investigate de poliție.
-
Moldova6 zile în urmăBărbat ucis cu o țeavă, la Ungheni. Suspectul, în vârstă de 34 de ani, găsit mort în podul casei
-
Diasporao zi în urmăCrimă șocantă în Italia: un moldovean a înjunghiat mortal un barman, totul a durat patru minute
-
Moldova6 zile în urmăAccident mortal la Florești. O femeie a murit pe loc, iar soțul ei s-a stins pe patul de spital
-
Moldovao zi în urmăGoană nebună la intrarea în Ialoveni: depășiri pe contrasens și pe acostament, surprinse pe video
-
Moldova6 zile în urmăGoană cu alcool la Călărași. Un tânăr beat a fugit de poliție până la Cornova
-
Moldova3 zile în urmăTânăr de 18 ani, lovit pe trecerea de pietoni, pe Calea Orheiului
-
Moldova3 zile în urmăJaf într-un oficiu bancar din Chișinău. Doi tineri de 18 și 19 ani, arestați
-
Moldova6 zile în urmă„Agentul imobiliar” care a înșelat de milioane. Fraudă de peste 2,3 milioane de lei
