Moldova
O femeie a vrut să intre în țară cu pașaportul altei persoane
Polițiștii de frontieră din punctul de trecere Sculeni au semnalat mai multe incidente cu caracter ilegal, documentați sunt trei cetățeni ai Republicii Moldova.
Un permis de conducere moldovenesc cu semne vizibile de falsificare depistat la controlul de nivel doi, în portmoneul personal al unuia din pasagerii rutei Moldova-Italia. Bărbatul în vârstă de 33 de ani a fost supus verificărilor suplimentare datorită comportamentului agitat, manifestat în timpul identificării.
Moldoveanul și-a continuat călătoria după ce a fost interogat, în cadrul căreia a comunicat că și-a perfectat acum zece ani permisul pentru cinci categorii de transport, prin intermediul unei persoane necunoscute. Nu a bănuit că ar fi neautentic.
Pe sensul de ieșire din țară s-a apropiat la linia de control un microbuz de model Ford Tranzit, cu plăcuțele de înmatriculare eliberate de autoritățile germane. Conducătorul auto, un conațional care s-a legitimat cu actul de călătorie românesc a prezentat documentele necesare pentru mijlocul de transport. În timpul verificărilor, polițistul de frontieră a depistat că peste numărul de caroserie era sudată o placă cu numărul altui mijloc de transport. Audiat, tânărul în vârstă de 24 de ani a comunicat că și-a achiziționat mașina la sfârșitul lunii noiembrie curent de la șeful firmei, unde a activat în calitate de șofer timp de un an. Despre cele descoperite susține că nu știe nimic, exprimându-și dorința de a colabora cu angajații PF până la elucidarea incidentului dat.
O altă ilegalitate privind substituirea unei persoane a fost înregistrată ieri, 2 decembrie a.c. Documentată este o locuitoare din satul Costuleni, raionul Ungheni. Aceasta, la revenire în țară a prezentat cartea de identitate românească care conținea informațiile unei alte persoane. Interogată, femeia în vârstă de 61 de ani s-a arătat mirată de situația creată, recunoscând că documentul cu pricina într-adevăr nu-i aparține, relatând că acum două zile s-a deplasat cu ruta regulată Nisporeni-Iași prin același punct de trecere. O greșeală admisă chiar de ea, a fost cea de a nu verifica actul primit după controlul de frontieră. Acestea fiind repartizate pasagerilor de către șoferul grăbit al rutei.
Ulterior, a fost contactată adevărata proprietară a cărții de identitate și solicitată să se prezinte în punctul de trecere Sculeni pentru soluționarea incidentului.
Moldova
/VIDEO/ Șarlatanie prin telefon: Doi ucraineni ar fi înșelat o femeie de 81 de ani cu peste 145.000 de lei.
Doi tineri din Ucraina au fost reținuți la Chișinău, fiind bănuiți că ar face parte dintr-un grup criminal specializat în escrocherii telefonice. Victima, o femeie de 81 de ani, ar fi fost prejudiciată cu peste 145.000 de lei după ce a fost manipulată să transmită bani sub pretextul „protejării conturilor bancare”.
Potrivit poliției, cei doi ucraineni, de 18 și 21 de ani, au fost reținuți de ofițerii de la Botanica și cei ai Direcției de Poliție Chișinău. Ancheta arată că schema a început cu un apel telefonic de la un individ care s-a dat drept angajat al unei companii de telecomunicații și a obținut datele personale ale victimei.
Ulterior, alți membri ai grupării ar fi intervenit, pretinzând că sunt polițiști și reprezentanți ai unei instituții financiare. Aceștia ar fi convins femeia că pe conturile sale ar avea loc tranzacții frauduloase, determinând-o să retragă bani și să îi transmită pentru „securizare”.
Unul dintre suspecți a fost prins în flagrant imediat după ce a primit suma de la victimă, iar ulterior a fost reținut și al doilea tânăr.
În urma perchezițiilor efectuate la locuințele închiriate de aceștia, oamenii legii au ridicat bani și alte probe relevante pentru anchetă.
Ambii suspecți au fost reținuți pentru 72 de ore și riscă până la 15 ani de închisoare.
Moldova
/VIDEO/ Puneau bani falși în circulație: Un tânăr și o femeie ar fi încercat să achite mai multe bunuri cu bancnote false.
Un tânăr de 19 ani a fost reținut de oamenii legii, după ce ar fi încercat să achite mai multe bunuri cu bancnote false. Cazul a fost documentat de ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate și cei de urmărire penală ai INI, în comun cu procurorii PCCOCS, în cadrul unei anchete ce vizează activitatea unui grup infracțional organizat.
Potrivit informațiilor acumulate, gruparea, formată din persoane aflate atât în Republica Moldova, cât și peste hotare, ar fi pus în circulație bancnote contrafăcute pentru a obține profituri ilicite.
Anchetatorii spun că suspecții contactau vânzători de bunuri prin telefon sau aplicații de mesagerie și acceptau imediat prețurile solicitate, insistând ca tranzacțiile să fie efectuate rapid. Bunurile erau achitate în valută străină, în special în euro, existând suspiciuni că o parte dintre bancnote erau false sau proveneau din activități ilegale.
La data de 7 mai, în municipiul Chișinău, unul dintre membrii grupării, un tânăr de 19 ani, a fost prins în flagrant în Chișinău în timp ce încerca să cumpere bunuri folosind bancnote suspecte de falsificare.
În urma perchezițiilor, oamenii legii au ridicat 500 de euro, precum și mai multe telefoane mobile folosite pentru coordonarea activităților infracționale.
Totodată, la fața locului a fost identificată și o tânără de 20 de ani, presupusă membră a grupului criminal organizat. Ambii suspecți au fost audiați în calitate de bănuiți și, potrivit poliției, și-ar fi recunoscut vina.
Bancnotele ridicate urmează să fie supuse expertizei în cadrul Centrului Tehnico-Criminalistic și Expertize Judiciare al IGP.
Conform legislației, persoanele găsite vinovate de punerea în circulație a banilor falși riscă pedepse cu închisoarea de la 5 la 10 ani.
Investigațiile continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și stabilirea întregii activități infracționale.
Moldova
Descinderi la spitalul raional Florești: Mai mulți angajați ai instituției sunt cercetați pentru corupție și trafic de influență.
Percheziții la Spitalul Raional Florești într-un dosar de corupție care vizează mai mulți angajați ai instituției medicale. Ofițerii CNA și procurorii din Bălți au descins în dimineața zilei de 11 mai la domiciliile și birourile de serviciu ale suspecților, cercetați pentru corupere pasivă și trafic de influență.
Potrivit anchetatorilor, șeful Secției consultative a spitalului este bănuit că ar fi pretins și primit bani de la pacienți și alți beneficiari pentru eliberarea unor îndreptări medicale urgente către instituții republicane, certificate de concediu medical, dar și acte necesare pentru prelungirea permisului de port-armă.
În același dosar este cercetată și asistenta medicală superioară din cadrul secției, suspectată de trafic de influență. Potrivit CNA, aceasta ar fi cerut și primit bani de la candidați și conducători auto, susținând că poate influența membrii Comisiei de examinare medicală pentru emiterea unor concluzii favorabile privind aptitudinea de conducere, fără efectuarea corespunzătoare a examinărilor medicale.
În cadrul măsurilor speciale de investigație, oamenii legii au documentat și alte presupuse ilegalități comise de angajați ai instituției. Astfel, au fost pornite încă 11 cauze penale distincte, ulterior conexate la dosarul de bază.
Perchezițiile au avut loc la șeful Secției consultative, două asistente medicale, un medic neurolog, contabilul-șef al Centrului Medicilor de Familie Florești, dar și la alte persoane fizice beneficiare ale serviciilor medicale investigate.
La această etapă, persoanele vizate sunt cercetate în stare de libertate. CNA și procurorii continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele cazului.


-
Moldova7 ore în urmăNoi detalii în cazul tragediei de la Cahul: Adolescentul de 16 ani ar fi fost atins de glonțul care a rănit militarul în termen.
-
Moldova6 zile în urmăMinor tamponat de mașină: Băiatul de 7 ani se deplasa cu bicicleta în momentul în care a fost lovit de un automobil.
-
Moldova7 ore în urmăCaz halucinant în capitală: Un bărbat a atacat două foste colege, apoi a căzut în gol.
-
Moldova6 zile în urmăAr fi „închis ochii” la defrișări ilegale: Șefa inspecției de mediu Ocnița și doi inspectori, reținuți pentru corupție.
-
Moldova5 ore în urmă/VIDEO/ Captură impunătoare de marijuana: Doi șoferi de autocar, arestați fiind bănuiți de tentativă de contrabandă cu droguri.
-
Moldova5 ore în urmă/VIDEO/ Puneau bani falși în circulație: Un tânăr și o femeie ar fi încercat să achite mai multe bunuri cu bancnote false.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Băuți sau fără permis: Mai mulți șoferi, documentați, după ce au încălcat grav regulile de circulație.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Limbi străine predate cu încălcări fiscale: Evaziune de circa 4 milioane de lei la un ONG din Chișinău.
