Moldova
/VIDEO/ Un șofer, filmat când e călcat pe picioare de mașina ANTA
Până la bal, la…spital. Un șofer, pornit cu prietenii la o nuntă, a fost călcat peste picioare de mașina ANTA.
Incidentul a avut loc pe 16 noiembrie, pe traseul Chișinău – Leușeni.
Câțiva prieteni, aflați într-un Mercedes Sprinter, s-au pornit la o nuntă la Dubăsari, însă pe traseu au fost opriți de inspectorii Agenției Naționale Transport Auto (ANTA), transmite Știri.md.
Șoferul a declarat că inspectorii l-au acuzat că transportă ilegal pasageri, deși bărbatul a spus că merge la o nuntă din Dubăsari cu niște prieteni.
Din spusele martorilor, inspectorii ANTA ar fi scos plăcuțele de înmatriculare a microbuzului și au luat și pașaportul tehnic.
La cerința șoferului de a i se motiva pentru ce i s-au luat, inspectorii ANTA au declarat că acesta transportă ilicit pasagerii.
Ulterior, inspectorii au urcat în mașină, după care l-au călcat pe picioare pe șoferul rămas lângă mașina ANTA.
Din imaginile expediate în adresa redacției Știri.md, se vede momentul în care mașina trece peste picioarele bărbatului, după care inspectorii stau liniștiți în mașină, fără a-i acorda ajutorul necesar.
După acest incident, șoferul a chemat poliția și ambulanța la fața locului, însă cei de la ANTA au plecat, fără a aștepta organele de drept.
Șoferul s-a ales cu o inflamație la picior, iar medicii de la ambulanță i-au injectat unele medicamente.
Contactat de Știri.md, ofițerul de presă al IP Hâncești, Cristina Vicol, a declarat că acest caz este înregistrat la IP Hâncești, însă, deocamdată, nu a avut loc audierea martorilor.
Precizăm că, conform RCR, părăsirea de către vinovat a locului în care s-a produs accidentul rutier, dacă fapta nu constituie infracțiune, se sancţionează cu privarea de dreptul de a conduce vehicule pe un termen de la 2 la 3 ani sau cu arest contravenţional pe un termen de la 10 la 15 zile.
Deocamdată, Agenția Națională Transport Auto nu a venit cu nicio reacție în acest caz.
Moldova
Conflict între vecini în capitală. Un șofer și-a găsit mașina cu roțile sparte și capota desenată
Dimineața a început cu stângul pentru un șofer din capitală. Acesta și-a găsit mașina cu roțile dezumflate și capota desenată cu graffiti.
Incidentul a avut loc pe strada Ion Doina Aldea-Teodorovici din sectorul Buiucani al capitalei.
Potrivit proprietarului, doi locatari din același bloc ar fi responsabili de vandalism. Aceștia ar ocupa întreaga parcare cu patru automobile și ar amenința pe oricine încearcă să parcheze în aceste locuri.
Cazul a fost înregistrat la Inspectoratul de Poliție. Redacția Realitatea.md a solicitat mai multe informații de la ofițera de presă a poliției capitalei, Cristina Talpă:
„În continuare sunt întreprinse acțiuni pentru identificarea tuturor circumstanțelor și atragerea la răspundere legală a persoanelor implicate”, a precizat Talpă.
Moldova
Grupare de traficanți de droguri, destructurată în Capitală — reținuți în flagrant cu un nou lot de marijuana.
Operațiune antidrog în Chișinău. Ofițerii Direcției Antidrog a INI, împreună cu procurorii din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău, Oficiul Botanica, au reușit să destructureze activitatea unei grupări specializate în comercializarea de marijuana pe teritoriul Capitalei.
Cei doi suspecți, de 20 și 25 de ani, originari din nordul țării, dar stabiliți temporar în Chișinău, erau deja cunoscuți oamenilor legii pentru fapte similare. Anchetatorii spun că aceștia și-ar fi reluat activitatea infracțională, folosind metode sofisticate de camuflare și distribuție.
Investigațiile, desfășurate timp de două luni, au arătat că traficanții cumpărau droguri în cantități mari — de până la două kilograme — și le redistribuiau altor dealeri prin intermediul unor persoane de încredere. Pentru documentarea activității, în schemă a fost infiltrat un polițist sub acoperire, care a efectuat mai multe achiziții de control.
Finalul operațiunii a venit la sfârșitul lunii octombrie, când suspecții au fost prinși în flagrant în timp ce încercau să vândă un nou lot de marijuana. În mașina cu care se deplasau, polițiștii au găsit pachete cu droguri și telefoanele folosite la tranzacții. Vehiculul a fost ridicat și urmează să fie supus sechestrării.
Cei doi au fost arestați pentru 30 de zile, iar dacă vor fi găsiți vinovați, riscă între 7 și 15 ani de închisoare.
Moldova
Distracție penală: Doi minori, prinși după ce ar fi furat un Mercedes în capitală
Doi minori, de 13 și 15 ani, din raioanele Edineț și Orhei, au ajuns în atenția polițiștilor după ce ar fi sustras un Mercedes dintr-un garaj din capitală.
Potrivit informațiilor din cadrul anchetei, cei doi ar fi acționat noaptea, pătrunzând în garaj prin deteriorarea sistemului de închidere și folosind cheile găsite în interior pentru a fura vehiculul, evaluat la peste 270.000 de lei. Minorul de 15 ani a urcat la volan și a pornit mașina.
În timpul deplasării, autoturismul a fost observat de un echipaj de poliție, însă conducătorul nu a respectat somațiile de a opri și și-a continuat traseul. La un moment dat, acesta a pierdut controlul volanului, iar mașina s-a izbit de un obstacol.
După impact, cei doi minori au părăsit autoturismul și au încercat să fugă, însă polițiștii Inspectoratului de Poliție Buiucani i-au depistat la scurt timp.
Minorul de 15 ani este cercetat penal conform legislației în vigoare și, dacă vinovăția sa va fi demonstrată, riscă o pedeapsă de până la 3 ani de închisoare.
Pe parcursul tuturor acțiunilor procesuale, drepturile și garanțiile procedurale ale ambilor minori au fost respectate integral.
Investigațiile continuă pentru clarificarea tuturor circumstanțelor cazului.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Conserve „cu surprize” din Europa: 9 kilograme de mefedronă, descoperite de ofițerii INI.
-
Moldova3 zile în urmăCrimă cu sânge rece într-un apartament din Chișinău. O femeie a fost ucisă, alta transportată la spital
-
Moldova2 zile în urmăTragedie șa Institutul de Neurologie și Neurochirurgie din Chișinău. Un bărbat de 73 de ani a căzut de la etajul 3
-
Moldova11 ore în urmăAccidentul în care un pasager a murit la Ocnița: Mașina era condusă de un polițist de frontieră
-
Moldova13 ore în urmăAccident tragic la Strășeni: O femeie și un bărbat au decedat pe loc, după ce două mașini s-au lovit violent. Doi minori și un adult, transportați la spital
-
Moldova6 ore în urmăConflict între vecini în capitală. Un șofer și-a găsit mașina cu roțile sparte și capota desenată
-
Moldova10 ore în urmăO mamă și ai săi trei copii au rămas fără acoperiș deasupra capului în prag de iarnă. Familia are nevoie de ajutor
-
Moldova2 zile în urmă/VIDEO/ Vindea droguri lângă universități: Un tânăr de 23 de ani, reținut pentru activitate de „curierat”.
