Moldova
DOUĂ ÎNCERCĂRI, ȘI AMBELE EȘUATE: Un tânăr a fost prins de două ori în timp ce încerca să ajungă ilegal în Ucraina.
Un cetățean moldovean este documentat de polițiștii de frontieră pentru tentativa trecerii ilegale a frontierei de stat, acesta fiind reținut pentru 72 de ore. Moldoveanul avea deport pe numele său, iar până în august 2019 nu are dreptul să călătorească în Ucraina.
Pe parcursul săptămânii trecute bărbatul a fost surprins de două ori la frontieră, în timp ce încerca să ajungă clandestin în Ucraina.
Astfel că ieri, 18 noiembrie a.c., patrula Sectorului Poliției de Frontieră Caplani, aflată în misiuni de serviciu, a observat pe direcția localităților Crocmaz-Starokazacie o persoană care înainta spre ieșirea din țară. La doar 100 metri de linia de frontieră s-a acționat în vederea reținerii acesteia. La fața locului a fost legitimat cetățeanul moldovean de 30 de ani.
Tânărul și-a justificat prezența în zonă și intenția de a trece fraudulos hotarul, prin faptul că nu întrunește condițiile legale de intrare în Ucraina.
Ulterior, după mai multe verificări, a fost constatat că bărbatul este reținut la a doua tentativă de trece ilegală a frontierei moldo-ucrainene. În data de 14 noiembrie curent, prin ocolirea punctului de trecere Tudora-Starokazacie acesta a încercat să ajungă în țara vecină.
Pe faptul dat, polițiștii de frontieră au întocmit proces verbal de audiere și constatare a infracţiunii prevăzută de art. 362 al. 1 Cod Penal al RM – Trecerea ilegală a frontierei de stat, conform căreia tânărul riscă amendă în mărime de până la 750 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani.
Moldova
Șpagă de 20.000 de lei pentru acte false. Jurist reținut în Chișinău după ce a încercat să mituiască un polițist
Ofițerii SPIA, în colaborare cu IP Botanica, sub conducerea procurorilor din cadrul PCCOCS, anunță reținerea pentru 72 de ore a juristului unei companii de transport a produselor alimentare, după ce i-ar fi oferit 20.000 lei mită unui polițist din IP Botanica din Chișinău.
Polițistul a denunțat acțiunile juristului, iar oamenii legii au pornit investigarea penală a acestuia. Potrivit autorităților de drept, juristul ar fi oferit mită pentru ca polițistul să treacă cu vederea faptul că acea companie deținea acte fitosanitare false, punând astfel în pericol siguranța și legalitatea transportării acelor produse alimentare către instituții publice și magazine.
Juristul cu vârsta de 41 de ani, a fost reținut imediat ce a oferit mita, după ce cu o zi înainte, acesta i-ar fi promis suma de bani, în apropierea inspectoratului. Ulterior, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale i-a prezentat juristului învinuirea pentru corupere activă.
Investigațiile penale continuă, iar persoana beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
Moldova
„Agentul imobiliar” care a înșelat de milioane. Fraudă de peste 2,3 milioane de lei
Escrocherie de peste 2 300 000 de lei a fost descoperită de Poliția capitalei în urma unor măsuri speciale de investigație. Oamenii legii au identificat și reținut un bărbat de 37 de ani, bănuit că ar fi comis o fraudă de proporții.
Acesta s-ar fi prezentat drept agent imobiliar și, profitând de încrederea victimei și inducând-o în eroare, ar fi convins-o să îi transmită sume considerabile de bani pentru pretinse investiții imobiliare. După obținerea banilor, bărbatul s-ar fi eschivat de la îndeplinirea obligațiilor asumate.
De la domiciliul suspectului au fost ridicate telefoane mobile, blanchete și contracte folosite la colectarea garanțiilor financiare, înscrisuri contabile de ciornă, ștampile ale unor agenți economici, precum și suporturi digitale cu date relevante pentru cauză.
Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore. Dacă vinovăția îi va fi demonstrată, riscă până la 15 ani de închisoare.
Poliția continuă investigațiile pentru a verifica eventuale implicări ale acestuia în cazuri similare.
Moldova
Bărbat ucis cu o țeavă, la Ungheni. Suspectul, în vârstă de 34 de ani, găsit mort în podul casei
Un tânăr s-ar fi sinucis, după ce ar fi omorât în bătaie un bărbat.
Cazul a avut loc noaptea de 10 decembrie curent, în jurul orei 21:00, în localitatea Cornești, din raionul Ungheni, susțin sursele PulsMedia.MD apropiate anchetei.Astfel, potrivit surselor, victima s-a dovedit a fi un bărbat în vârstă de 37 de ani.
Acesta ar fi consumat băuturi alcoolice împreună cu un individ în vârstă de 34 de ani. Fiind în stare de ebrietate, în urma unui conflict iscat din motive încă nestabilite de anchetă, individul de 34 de ani ar fi bătut cu bestialitate victima lovind-o de mai multe ori cu o țeavă metalică de aproximativ 60 de cm peste diferite părți ale corpului, inclusiv în regiunea capului și spatelui.
În urma traumatismelor grave, bărbatul a decedat pe loc până la venirea ambulanței.
Oamenii legii au început a documenta cazul pentru a stabili locul aflării ucigașului, însă din nefericire l-au găsit pe acesta ieri-dimineață, în jurul orei 08:45, spânzurat în podul unei case din aceeași localitatea în care a fost comisă crima.
Poliția din Ungheni cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele.
-
Moldova3 zile în urmăȘoferul care a fugit după tragedia de la Mihăileni, prins după 20 de zile. O tânără a murit, alta a supraviețuit
-
Moldova4 zile în urmăIncident grav la frontiera Lopatnic. Un polițist de frontieră și-a tras din întâmplare un glonț din arma din dotare
-
Moldova4 zile în urmăBărbat din raionul Anenii Noi, reținut pentru uciderea mamei sale de 81 de ani
-
Moldova7 zile în urmă/ÎN CĂUTARE/ Căutată cu disperare de rude: Tânăra care apare în imagini a plecat de acasă și nu s-a mai întors.
-
Moldova3 zile în urmăDoi moldoveni, reținuți la frontiera română. Unul era căutat pentru tentativă de omor, altul – pentru abuzarea unui minor
-
Moldova4 ore în urmăBărbat ucis cu o țeavă, la Ungheni. Suspectul, în vârstă de 34 de ani, găsit mort în podul casei
-
Moldova3 zile în urmăAccident violent cu o ambulanță la Moscovei. Șoferul vinovat a fugit și este căutat
-
Moldova4 zile în urmăTânăra dispărută în Chișinău, găsită moartă într-o fâșie forestieră din apropierea șoselei Balcani
