Moldova
Cazul insecticidelor ucigașe. Familia a chemat ambulanța și duminică seara. „Fetițele puteau fi salvate!”
Apar noi detalii despre tragedia din satul Flocoasa, raionul Cantemir, unde două fetițe au murit, iar verișorul, mama și bunica acestora, se află în stare gravă la spital, după ce s-ar fi intoxicat cu ierbicide.
Primarul din localitate susține că familia ar fi solicitat intervenția unei ambulanțe și duminică seara, iar directorul Spitalului raional Cantemir, este de părerea că fetițele ar fi putut fi salvate dacă erau aduse mai devreme la spital.
Solicitat telefonic, primarul Sergiu Obreja, ne-a declarat că mai mulți experți au examinat pe parcursul zilei soba din casa familiei unde s-a produs tragedia, au ridicat mostre din ceea ce au mâncat copii și au luat la examinare grâul despre care se zice că a fost prelucrat cu insecticide de către bunicul acestora într-o încăpere de lângă odaia în care dormeau copiii și cele două femei.
Obreja ne-a mai comunicat că pe 28 octombrie, în jurul orei 23:00, familia a solicitat intervenția unei ambulanțe, însă medicii i-ar fi examinat și le-ar fi administrat pastile. Bunicul fetițelor în această dimineață a solicitat din nou intervenția unei ambulanțe, iar ulterior victimele au fost transportate la spitalul raional Cantemir.
Potrivit lui Iurie Mihaescu, directorul Spitalului Raional Cantemir, pacienții au fost aduși în stare gravă, iar fetițele care au decedat erau în stare extrem de gravă. Acesta a mai menționat că ele ar fi putut fi salvate, dacă erau aduse mai devreme la spital.
„La ora 7:45, o ambulanță a transportat trei pacienți, iar la ora 8 încă doi pacienți. Bunica, două nepoțele și un nepoțel, dar și mama fetițelor decedate. Au fost internați în secția de reanimare. Fetița de 4 ani a decedat din cauza unui stop cardio-respirator, iar la scurt timp a decedat și sora ei de 11 ani, în mâinele medicilor care au venit cu serviciul AVIASAN de la Chișinău. Nu cunosc dacă a fost solicitată și aseară intervenția unei ambulanțe, dar ar fi fost salvate dacă ar fi fost aduse la spital, după ce au inhalat substanța otrăvitoare”, susține Mihaescu.
Mihaescu a mai adăugat și despre faptul că victimele s-au intoxicat cu erbicide „Valsofid”, o substanță toxică de gradul I.
Diana Blanaru, purtătorul de cuvânt al Centrului Național de Asistență Medicală Prespitalicească, nu a putut să ne spună dacă aseară familia a solicitat ambulanța la domiciliu și ne-a sugerat să revenim mâine pentru a afla mai multe detalii.
Este de menționat că Ministerul Sănătății a creat o comisie care investighează circumstanțele în care au decedat cele două fetițe intoxicate cu pesticide. La fel și Procuratura raionului Cantemir investighează acest caz.
Ceilalți trei pacienți, verișorul, mama și bunica au fost transportate la instituții medicale din Chișinău.
Moldova
Caz strigător la cer: Un tânăr din Fălești și-ar fi pus capăt zilelor într-un live pe TikTok.
Caz strigător la cer. Un tânăr de 25 de ani din raionul Fălești a fost găsit fără viață în municipiul Chișinău, după ce și-ar fi pus capăt zilelor în timpul unei transmisiuni live pe TikTok. Vă atenționăm că urmează detalii care vă pot afecta emoțional.
Potrivit informațiilor preliminare, tragedia s-a produs în noaptea de 12 mai, într-o locuință din comuna Cruzești.
Momentul ar fi fost transmis live pe rețeaua de socializare TikTok, iar imaginile ar fi fost urmărite de mai bine de două mii de oameni.
Potrivit poliției, la fața locului au intervenit atât forțele de ordine, cât și medicul legist, care a constatat semne specifice de deces prin strangulare pe corpul tânărului, fără a fi depistate alte leziuni corporale de natură violentă.
La adresa redacției noastre au fost trimise mai multe secvențe video în care se poate vedea cum tânărul plânge și pare disperat.
Pe caz a fost inițiată o anchetă, în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor decesului.
În cazul în care detaliile expuse în acest material vă neliniștesc, aveți nevoie de ajutor emoțional sau vă faceți griji pentru un apropiat, puteți apela după ajutor la Linia Verde Antisuicid, contactând numărul de telefon 060 806 623, sau puteți lăsa un email la adresa ajutor@pentruviata.md.
Moldova
Cauză penală după tragedia de la Cahul: Anchete în mai multe direcții după incidentul din unitatea militară.
O cauză penală a fost pornită după tragedia din unitatea militară din Cahul, unde un adolescent de 16 ani a murit, iar un militar în termen de 18 ani a fost rănit în urma unei împușcături. Procurorii anunță că, pe lângă ancheta penală, au fost inițiate verificări privind acțiunile personalului medical care a acordat primul ajutor, dar și ale responsabililor din unitatea militară.
Potrivit Procuraturii Generale a Republicii Moldova, dosarul a fost deschis pentru încălcarea regulilor de mânuire a armei, faptă care a dus, din imprudență, la decesul unei persoane. Militarul prin contract, în vârstă de 20 de ani, bănuit în acest caz, a fost reținut și riscă până la șapte ani de închisoare dacă va fi găsit vinovat.
Deasemenea, procurorii verifică acum dacă personalul medical a respectat toate procedurile în timpul acordării ajutorului victimei, inclusiv modul în care au fost informate autoritățile despre starea adolescentului. În paralel, sunt investigate și acțiunile responsabililor din unitatea militară, inclusiv respectarea regulilor privind repartizarea, evidența și folosirea armamentului din dotare.
Tragedia s-a produs pe 10 mai, în jurul orei 13:30, într-o unitate militară din Cahul. Preliminar, militarul prin contract ar fi manipulat necorespunzător o armă de tip Glock, în timp ce adolescentul se afla în vizită la un alt militar în termen.
În urma împușcăturii, militarul de 18 ani a fost rănit și transportat la spital, viața acestuia fiind în afara oricărui pericol. Minorul de 16 ani a fost internat în stare extrem de gravă, însă medicii nu au reușit să-l salveze.
Administrația Spitalului Raional Cahul a declarat pentru presă că echipa medicală a efectuat manevre de resuscitare timp de aproximativ o oră și jumătate la fața locului, însă fără succes.
Pe 11 mai, medicul legist care a examinat corpul minorului a comunicat preliminar că adolescentul ar fi fost lovit de același glonț care l-a rănit pe militarul de 18 ani. Asta deși, inițial, medicii au anunțat organele competente că băiatul ar fi intrat în stare de șoc și ar fi decedat, preliminar, din cauza unui stop cardiac.
Și Ministerul Apărării al Republicii Moldova a inițiat o anchetă de serviciu pentru a stabili toate circumstanțele producerii tragediei.
Moldova
„Crimenetwork”, destructurat: Polițiștii moldoveni, dar și din alte câteva state UE au anihilat o grupare care activa pe darknet.
O amplă platformă ilegală de pe darknet, folosită pentru trafic de droguri, vânzarea datelor bancare furate și atacuri cibernetice, a fost destructurată în cadrul unei operațiuni internaționale la care au participat și oamenii legii din Republica Moldova.
Operațiunea a fost desfășurată de ofițerii Centrului pentru combaterea crimelor cibernetice al INI și procurorii PCCOCS, împreună cu autoritățile din Germania, Spania și EUROJUST. Potrivit anchetei, platforma „Crimenetwork” era găzduită pe serverele unei companii din Moldova, iar specialiștii moldoveni au contribuit la documentarea activității infracționale.
Anchetatorii spun că platforma funcționa ca un forum și magazin online ilegal, unde erau vândute droguri, date de carduri bancare, parole, documente false și programe folosite pentru atacuri cibernetice.
Potrivit autorităților germane, platforma avea peste 22 de mii de utilizatori și mai mult de 100 de vânzători activi. Tranzacțiile erau făcute prin criptomonede, iar veniturile obținute ar depăși 3,6 milioane de euro.
În cadrul operațiunii, platforma a fost închisă, iar principalul suspect, un cetățean german de 35 de ani, a fost reținut în Mallorca, Spania. În urma perchezițiilor, oamenii legii au ridicat bunuri estimate la aproape 194 de mii de euro.
Investigațiile continuă, iar autoritățile analizează datele și dispozitivele ridicate în timpul descinderilor.
-
Moldova4 ore în urmăCaz strigător la cer: Un tânăr din Fălești și-ar fi pus capăt zilelor într-un live pe TikTok.
-
Moldovao zi în urmăNoi detalii în cazul tragediei de la Cahul: Adolescentul de 16 ani ar fi fost atins de glonțul care a rănit militarul în termen.
-
Moldovao zi în urmăCaz halucinant în capitală: Un bărbat a atacat două foste colege, apoi a căzut în gol.
-
Moldovao zi în urmă/VIDEO/ Captură impunătoare de marijuana: Doi șoferi de autocar, arestați fiind bănuiți de tentativă de contrabandă cu droguri.
-
Moldovao zi în urmă/VIDEO/ Puneau bani falși în circulație: Un tânăr și o femeie ar fi încercat să achite mai multe bunuri cu bancnote false.
-
Moldovao zi în urmă/VIDEO/ Șarlatanie prin telefon: Doi ucraineni ar fi înșelat o femeie de 81 de ani cu peste 145.000 de lei.
-
Moldovao zi în urmăDescinderi la spitalul raional Florești: Mai mulți angajați ai instituției sunt cercetați pentru corupție și trafic de influență.
-
Moldova5 ore în urmăCauză penală după tragedia de la Cahul: Anchete în mai multe direcții după incidentul din unitatea militară.
