Moldova
Circa 800 de șoferi documentați pentru geamuri umbrite, de către inspectorii de patrulare
În perioada 20 noiembrie – 20 decembrie curent, pe întreg teritoriul țării s-a desfășurat operațiunea „Umbriș”, unde sute de vehicule au fost verificate de către ofițerii INP.
Scopul operațiunii a fost de a depista și documenta cazurile de conducere a unităților de transport la care parbrizul sau suprafețele de geam ale portierelor din față sunt fumurii, sau pe acestea sunt aplicate diferite obiecte care diminuează câmpul vizual al conducătorului auto.
Astfel, din numărul total de șoferi documentați pentru exploatarea autovehiculelor cu geamurile umbrite, 752 dintre ei au înlăturat pelicula de pe suprafețele de geam la fața locului, iar alții 34 de șoferi li s-a interzis exploatare mașinii prin ridicarea plăcilor de înmatriculare până la lichidarea tuturor neajunsurilor.
Inspectoratul Național de Patrulare reiterează, aducerea stării tehnice a autovehiculului în concordanță cu exigențele legislației în vigoare este obligațiunea fiecărui șofer în parte.
Moldova
Schemă internațională de droguri: Două ucrainence, reținute la Chișinău cu narcotice de 1,5 milioane de lei
Două femei din Ucraina au fost arestate, fiind suspectate de implicare într-o schemă internațională de contrabandă cu droguri sintetice aduse din Polonia în Republica Moldova.
Potrivit anchetei, gruparea criminală, formată din cetățeni moldoveni și ucraineni, activa în mai multe state, inclusiv Polonia, Ucraina, România, Georgia și Republica Moldova, iar drogurile erau comercializate prin intermediul aplicației Telegram.
O tânără de 22 de ani, originară din Ucraina, ar fi fost responsabilă de ambalarea și expedierea drogurilor sintetice din Polonia spre Republica Moldova.
La sfârșitul lunii februarie, aceasta a intrat în țară pentru a verifica o nouă partidă de droguri, fiind reținută la Chișinău.
Două zile mai târziu, o altă femeie, de 25 de ani, a intrat în Republica Moldova cu un microbuz de pe cursa Chișinău–București, prin punctul de trecere a frontierei Leușeni. La sosirea în capitală, aceasta a ridicat o valiză din microbuz, după care a fost reținută de polițiști.
În bagaj au fost descoperite aproximativ 2 kilograme de PVP și 500 de grame de mefedronă, ascunse în pachete de praf de spălat. Ulterior, polițiștii au mai ridicat aproximativ 500 de grame de PVP din ascunzișuri identificate în urma examinării telefoanelor mobile.
Valoarea totală a drogurilor scoase din circuitul ilegal depășește 1,5 milioane de lei.
Cele două femei au fost plasate în arest preventiv pentru 30 de zile și riscă până la 15 ani de închisoare.
Moldova
Urmărire tensionată în Chișinău: Un vitezoman s-a baricadat în mașină alături de copilul său de 6 ani și amenința cu un cuțit
Scene tensionate noaptea trecută în Chișinău. Un șofer care circula cu viteză excesivă a încercat să fugă de polițiști, iar după ce a fost blocat în centrul capitalei s-a baricadat în mașină alături de copilul său de 6 ani și a amenințat că își va provoca leziuni cu un cuțit.
În imaginile surprinse de martori la fața locului se poate observa cum polițiștii sparg unul dintre geamuri pentru a-l imobiliza pe conducător.
Totul s-a întâmplat în jurul orei 02:20, când un echipaj de patrulare a observat pe strada Vadul lui Vodă, la intersecția cu strada Mihail Sadoveanu din sectorul Ciocana, un automobil care se deplasa cu viteză excesivă.
La semnalul polițiștilor de a opri, șoferul nu s-a conformat și a continuat deplasarea. După o scurtă urmărire, automobilul a fost oprit în Piața Marii Adunări Naționale, în centrul capitalei.
La volan se afla un bărbat de 58 de ani.
Acesta s-a încuiat în mașină, avându-l ca pasager pe fiul său de 6 ani, și a refuzat să coopereze cu forțele de ordine. Mai mult, potrivit poliției, bărbatul a amenințat că își va provoca leziuni cu un obiect asemănător unui cuțit.
La fața locului au intervenit polițiștii, pompierii și carabinierii, care au încercat să gestioneze situația fără a pune în pericol copilul.
Într-un moment decisiv, minorul a deschis portiera automobilului fiind imediat preluat de oamenii legii. În paralel, polițiștii au spart geamul din partea șoferului, reușind să imobilizeze și să încătușeze șoferul.
Acesta a fost condus ulterior la Inspectoratul de Poliție Buiucani pentru documentarea cazului.
Copilul nu a fost rănit și se află în afara oricărui pericol, beneficiind de asistență specializată.
Bărbatul urmează să fie supus unei expertize psihiatrice pentru a se stabili starea sa, iar oamenii legii continuă documentarea cazului pentru a clarifica toate circumstanțele incidentului.
Moldova
„Aranjau” importuri contra mită! Angajați vamali, brokeri și un agent economic – în vizorul CNA
„Aranjau” importuri contra mită. Ofițerii CNA și procurorii au descins într-un dosar de corupție sistemică în care sunt vizați angajați ai Serviciului Vamal, reprezentanți ai unei companii de brokeraj vamal și un agent economic.
Potrivit anchetatorilor, un broker vamal ar fi cerut și primit bani de la reprezentantul unui agent economic pentru a interveni pe lângă funcționari ai Serviciului Vamal. În schimbul sumelor oferite, brokerul ar fi promis că va influența angajați ai instituției astfel încât declarațiile vamale pentru importul unor produse să fie validate mai ușor.
Oamenii legii susțin că brokerul ar fi acționat ca intermediar între importator și funcționari din sistemul vamal, care ar fi putut facilita procedurile necesare pentru introducerea mărfurilor în țară.
În urma acțiunilor de urmărire penală, o persoană a fost reținută pentru 72 de ore și urmează să fie plasată în izolatorul CNA. Alte patru persoane, printre care și angajați ai Serviciului Vamal, sunt cercetate în stare de libertate.
Drept reacție, Serviciul Vamal a anunțat că nu tolerează corupția în rândul angajaților și cooperează cu instituțiile de drept pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.
Acțiunile de urmărire penală continuă pentru a stabili rolul fiecărei persoane implicate.
Potrivit legii, toate persoanele vizate în acest dosar beneficiază de prezumția nevinovăției până la o decizie definitivă a instanței.
-
Moldova2 zile în urmăImpact devastator la Strășeni: Doi oameni au murit, iar alți doi au ajuns la spital.
-
Moldova3 zile în urmăUn șofer beat, reținut după ce a lovit cu mașina un pilon electric și a părăsit locul accidentului, la Tohatin.
-
Moldova6 zile în urmăA băgat o pasageră în spital: O femeie, rănită după ce microbuzul în care se afla a lovit din spate o mașină, la Telenești.
-
Moldova3 zile în urmăWeekend dramatic în capitală: Un tânăr a murit după ce a căzut de la etajul 8, iar altul a fost salvat de pompieri după ce s-a aruncat în gol.
-
Moldova2 zile în urmăAccident la ieșirea din Bucovăț: Un șofer a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce mașina sa a fost lovită de un camion.
-
Moldovao zi în urmăSchemă internațională de droguri: Două ucrainence, reținute la Chișinău cu narcotice de 1,5 milioane de lei
-
Moldova2 zile în urmăȘi-a primit sentința: Un tânăr va petrece următorii 12 ani în detenție pentru că ar fi violat o minoră de 13 ani.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ „Ploaie” cu droguri la Ciocana: Doi tineri, prinși în flagrant cu zeci de pachețele cu narcotice.
