Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Contrabanda cu țigări a atins un nou nivel în Republica Moldova. Acum contrabandiștii aduc țigări de peste hotare ca să le vândă pe piața neagră din țară.

40 de mii de țigări au fost descoperite de polițiștii de frontieră din Constanța într-o mașină înmatriculată în RM. Suspectați de contrabandă sunt trei cetățeni moldoveni, care au fost opriți în trafic pe 23 septembrie în apropiere de frontiera română.

Publicat

În automobilul în care se deplasau cei trei, au fost depistate două mii de pachete de țigări, fără acte de proveniență.

Bărbații au declarat că țigările ar fi fost cumpărate din Bulgaria și urmau să fie vândute pe piața neagră din Republica Moldova.

Toate cele 40 de mii de țigări, în valoare de aproape 85 de mii de lei, au fost confiscate, iar suspecții cu vârste cuprinse între 26 și 39 de ani urmează să fie cercetați pentru contrabandă.

echipa.md


Moldova

Accident devastator, în stânga Nistrului: două persoane au murit

Accident devastator, în stânga Nistrului: două persoane au murit după ce mașina în care se aflau a derapat de pe traseu.

Publicat

Accidentul s-a produs în dimineața zilei de 2 mai, pe traseul Parcani – Bîcioc. Un automobil de marca Volkswagen s-a răsturnat și a lovit un copac. Martorii au alertat imediat serviciile de urgență.


La fața locului au intervenit prompt pompierii și salvatorii din Bender. Din interiorul mașinii, angajații Serviciului Situații Excepționale au scos o femeie aflată pe bancheta din spate. Aceasta era conștientă și a fost preluată de echipajul medical.

Cu ajutorul unui instrument special, salvatorii au spart parbrizul și au reușit să extragă un bărbat aflat pe scaunul din față, în dreapta șoferului. Din păcate, acesta nu mai prezenta semne vitale. Medicii au încercat să-l resusciteze, însă fără succes — bărbatul a decedat din cauza traumelor suferite.

Alte două femei au fost găsite la pământ, lângă mașină. Una dintre ele a murit pe loc, iar cealaltă a fost transportată la Spitalul orășenesc din Bender.


Circumstanțele accidentului urmează să fie stabilite.

Citește mai departe

Moldova

Judecător pe banca acuzaților: Ar fi mințit în declarațiile de avere, ascunzând sute de mii de euro

A trecut de cealaltă parte a baricadelor! Un judecător din Chișinău va ajunge în fața instanței, fiind acuzat că a mințit în declarațiile sale de avere.

Publicat

Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală și a transmis dosarul în judecată. Cauza penală a fost inițiată în luna ianuarie a acestui an, după ce oamenii legii au constatat că magistratul nu ar fi declarat mai multe sume importante de bani și bunuri în perioada 2019–2023.

Mai exact, în anul 2019, judecătorul ar fi vândut un apartament cu 120.000 de euro, dar a declarat doar 70.000 de euro. Tot atunci, ar fi împrumutat unei persoane fizice toată suma obținută din vânzarea imobilului, dar nu a menționat acest lucru în declarația sa.

Mai mult, el nu ar fi declarat nici că deținea un automobil de lux. Iar în anul 2021, nu a spus nimic despre venitul de 300.000 de lei obținut din vânzarea unui alt vehicul, dar nici despre 20.000 de euro primiți înapoi din împrumutul oferit anterior.


De asemenea, între 2020 și 2023, nu a menționat datoria rămasă din acel împrumut, de peste 85.000 de euro.

Judecătorul pledează nevinovat, dosarul său urmând a fi examinat de către magistrații judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani.

Dacă va fi găsit vinovat, el riscă o amendă de până la 30.000 de lei sau detenție de până la un an. În plus, poate fi interzis să mai ocupe funcții publice timp de până la 5 ani.


 

Citește mai departe

Moldova

Scandal în plin trafic, la Botanica, după un accident rutier. Momentul impactului surprins de o cameră de bord

Accident culminat cu un scandal „ca la ușa cortului”, în sectorul Botanica al capitalei.

Publicat

Momentul impactului a fost surprins de o cameră de bord.

În imagini se poate observa cum un șofer face slalom printre mașini, circulând pe benzi ca pe o tablă de șah, iar la un moment dat, când a încercat să treacă de pe banda din stânga spre dreapta, a fost lovit de un alt vehicul.


În urma celor întâmplate, cei implicați s-au luat la ceartă!

În imaginile de la fața locului se observă că a intervenit și un echipaj medical.

Cu detalii de la poliție revenim ulterior…


Citește mai departe

topul săptămânii