Rețele de socializare

Moldova

Noi probe în anchetă! Alte 10 percheziții în dosarul call-centerului de escrocherii

Noi descinderi în dosarul rețelei de escrocherii telefonice care acționa prin intermediul unui centru de apel identificat în Ucraina și viza cetățeni din România și alte state ale Uniunii Europene.

Publicat

Forțele de ordine au efectuat alte 10 percheziții la domiciliile a opt suspecți, cu vârste cuprinse între 22 și 28 de ani. Potrivit anchetei, cei opt bănuiți vizați de percheziții apelau victimele și se prezentau drept angajați ai serviciilor de securitate ale unor bănci.

Prin manipulare și abuz de încredere, aceștia obțineau acces la aplicațiile de banking ale victimelor, după care transferau banii în conturi bancare deschise pe numele unor persoane interpuse, dar și către platforme de criptomonede și jocuri de noroc, pentru a ascunde traseul fondurilor.


În urma perchezițiilor au fost ridicate telefoane mobile, calculatoare, un laptop, documente de ciornă, sume importante de bani în valută străină, un cartuș cu capsă nedetonată și mai multe automobile.

Amintim că, la începutul lunii iulie, oamenii legii din Moldova, Ucraina și România au desfășurat o amplă operațiune internațională în urma căreia a fost destructurat un centru de apel infracțional care activa în Ucraina. Potrivit anchetatorilor, în cadrul acestuia activau aproximativ 180 de operatori moldoveni, specializați în fraude bancare prin telefon. Schema infracțională viza în special cetățeni din România, dar și alte state ale Uniunii Europene.

Dosarul este investigat de autoritățile din Republica Moldova, România și Ucraina, în cadrul unei echipe comune de anchetă, cu sprijinul Europol și Eurojust.

echipa.md


Moldova

Tragedie surprinsă VIDEO! Un șofer a murit la volan, iar mașina s-a izbit violent de un copac în Chișinău

Clipe dramatice în această dimineață pe strada Ismail din Chișinău.

Publicat

Un bărbat de 67 de ani, aflat la volanul unui Nissan, ar fi suferit un stop cardiac în timp ce conducea, a pierdut controlul asupra mașinii, a lovit un Renault, după care automobilul a ieșit de pe carosabil și s-a izbit violent într-un copac. Momentul impactului a fost surprins de o cameră video.

 


Potrivit informațiilor preliminare, șoferul ar fi decedat înainte ca mașina să lovească copacul.

Poliția a inițiat o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele tragediei, iar cauza exactă a decesului va fi confirmată în urma expertizei medico-legale.


Citește mai departe

Moldova

Explozie în toiul nopții la Bender! Un bancomat a fost aruncat în aer, iar banii au dispărut

Patru indivizi îmbrăcați în haine închise la culoare au provocat, în noaptea trecută, o explozie la un bancomat amplasat în centrul comercial „Ohotnîi Riad”, din cartierul „Solnecinîi” al orașului Bender.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, suspecții ar fi folosit o substanță inflamabilă pentru a distruge bancomatul, după care au sustras banii din interior și au fugit de la fața locului.

Pe caz a fost inițiat un dosar penal, iar milițienii din regiune desfășoară acțiuni pentru identificarea autorilor și stabilirea tuturor circumstanțelor incidentului.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Percheziții matinale la Judecătoria Chișinău: Un avocat și un angajat al Judecătoriei – reținuți pentru mită

Un avocat și un angajat al Judecătoriei Chișinău, Sediul Centru, au fost reținuți într-un dosar de trafic de influență, fiind bănuiți că ar fi pretins și transmis peste 10.000 de euro pentru obținerea unor hotărâri judecătorești favorabile în beneficiul unui agent economic.

Publicat

Potrivit Centrului Național Anticorupție și Procuraturii Anticorupție, avocatul i-ar fi oferit angajatului instanței sume cuprinse între 4.500 și 6.000 de euro pentru fiecare caz, susținând că acesta ar avea influență asupra unor judecători din instanțe de diferite niveluri și i-ar putea determina să pronunțe decizii favorabile.

În cadrul anchetei, ofițerii CNA, sub conducerea procesuală a procurorilor, au efectuat percheziții la domiciliile suspecților, în automobilele acestora, precum și într-un birou de serviciu.


În urma descinderilor au fost ridicate documente și alte mijloace de probă considerate relevante pentru dosarul penal.

Cei doi bănuiți au fost reținuți pentru 72 de ore și plasați în izolatorul de urmărire penală al CNA. Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea eventualelor persoane implicate în presupusa schemă de trafic de influență.

Potrivit legii, persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.


Citește mai departe

topul săptămânii