Moldova
Băuți și fără frică: Doi șoferi beți criță au fost prinși pe drumurile din raionul Sîngerei.
Polițiștii din Sîngerei au prins doi șoferi care conduceau în stare de ebrietate alcoolică avansată, în cadrul activităților de menținere a ordinii publice și siguranței rutiere.
Primul caz a fost înregistrat în satul Drăgănești, unde oamenii legii au observat un automobil care se deplasa haotic pe străzile secundare ale localității.
La volan se afla un bărbat de 30 de ani, originar din satul Cotiujenii Mici. În urma testării alcoolscopice, aparatul Drager a indicat o concentrație de 1,33 mg/l alcool în aerul expirat.
Cel de-al doilea caz a avut loc în satul Rădoaia. Polițiștii au stopat un vehicul condus neuniform de un bărbat de 40 de ani din satul Copăceni.
Și în acest caz, testarea alcoolscopică a confirmat că șoferul se afla în stare de ebrietate, rezultatul indicând 0,88 mg/l alcool în aerul expirat.
În ambele situații, conducătorii auto au fost documentați conform legii, iar automobilele au fost ridicate și transportate la parcarea specială.



Moldova
/VIDEO/ Bani cu cerneală antifurt, în bancomate: Doi bărbați sunt vizați într-un dosar de spălare de bani.
Bani proveniți, cel mai probabil, din infracțiuni comise în Uniunea Europeană ar fi ajuns în bancomatele din Chișinău. Este vorba despre bancnote euro cu urme de cerneală, provenite de la sistemele antifurt ale bancomatelor. Polițiștii au identificat mai multe persoane care le-ar fi introdus, în mod repetat, în aparatele de tip Cash-In și Recycler. Doi bărbați au ajuns acum în vizorul anchetatorilor.
Totul ar fi început cu o serie de bancnote suspecte. Între 7 aprilie și 24 mai 2025, mai multe bancnote euro, care prezentau urme de cerneală specifice sistemelor antifurt, ar fi fost introduse în bancomate din Chișinău și din localitățile din apropiere.
Suspiciunile au apărut după ce reprezentanții unei bănci au verificat banii depuși în aparate. Între 8 aprilie și 28 mai au fost descoperite bancnote cu cerneală antifurt în valoare totală de peste 6 mii de euro.
Anchetatorii au mers apoi pe urmele celor care au făcut depunerile.
Camerele de supraveghere ale bancomatelor au surprins mai multe persoane în timpul operațiunilor. În unele situații, aceiași indivizi ar fi fost filmați la aparate diferite, în zile diferite.
Așa, oamenii legii au ajuns la ipoteza unui mecanism repetitiv, prin care banii compromiși ar fi fost introduși în circuitul financiar pentru a le ascunde originea.
Potrivit anchetatorilor, banii ar proveni din infracțiuni comise în state membre ale Uniunii Europene și ar fi fost aduși în Republica Moldova. Ulterior, aceștia ar fi fost puși în circulație pentru a căpăta aparența unor venituri legale.
În cadrul dosarului de spălare de bani, pornit încă în iunie 2025, ofițerii INI, împreună cu procurorii PCCOCS au descins la domiciliile a doi bărbați.
Aceștia au 34 și 38 de ani și sunt domiciliați în Chișinău și Vulcănești.
În urma perchezițiilor au fost ridicate telefoane mobile, suporturi electronice de stocare a datelor și alte obiecte care ar putea avea legătură cu schema investigată.
Cei doi au fost audiați în calitate de bănuiți, însă sunt cercetați în libertate.
Ancheta continuă. Oamenii legii încearcă să afle cine se află în spatele circuitului banilor și dacă în schemă au fost implicate și alte persoane.
Moldova
A pierdut lupta pentru viață: Un tânăr a murit după ce a pierdut controlul motocicletei și a căzut, la Chetrosu.
Un accident rutier deosebit de grav, produs în apropierea localității Chetrosu, raionul Anenii Noi, s-a transformat într-o tragedie. Un tânăr în vârstă de 25 de ani, implicat în impact, a murit la spital la o zi după coliziune, în ciuda eforturilor medicilor de a-i salva viața.
Accidentul s-a produs în după-amiaza zilei de 19 august, în jurul orei 15:30. Poliția din Anenii Noi a fost sesizată despre impact, iar oamenii legii au intervenit pentru documentarea cazului.
Preliminar, polițiștii au stabilit că tânărul de 25 de ani se deplasa cu motocicleta, iar atunci când a ajuns într-o curbă ar fi pierdut controlul asupra ghidonului. În consecință, motociclistul s-a prăbușit pe carosabil, iar vehiculul pe două roți s-a izbit într-un automobil, la volanul căruia se afla un bărbat de 60 de ani.
Coliziunea a fost violentă, iar ambele mijloace de transport au luat foc. În urma impactului cu solul, motociclistul a suferit traumatisme grave și a fost preluat de ambulanță, fiind transportat la Institutul de Medicină Urgentă din Chișinău.
Medicii au depus eforturi pentru a-i salva viața, însă starea acestuia era gravă. Din nefericire, în dimineața zilei de 20 august tânărul a decedat pe patul de spital.
Conducătorul automobilului a fost supus testării alcoolscopice cu aparatul „Drager”. Rezultatul a fost negativ, nefiind depistată prezența alcoolului în aerul expirat.
Polițiștii continuă documentarea cazului pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului și toate cauzele care au dus la această tragedie.
Moldova
Un copil de trei ani a căzut la de etajul doi al unui bloc de locuit din Bălți: La moment se află în stare medie stabilă.
Un copil de doar trei ani a trăit clipe de coșmar, după ce a căzut de la etajul doi al unui bloc de locuit din Bălți. Minorul s-ar fi sprijinit de plasa pentru insecte, care la un moment dat a cedat. Băiețelul a fost transportat la spital, iar acum se află în stare medie stabilă.
Incidentul s-a produs în seara zilei de 19 august, în jurul orei 19:45, într-un bloc de locuințe de pe strada Alexandru cel Bun din capitala de nord a țării.
Potrivit informațiilor preliminare, copilul se afla în cameră și se juca singur, în timp ce tatăl său era în bucătărie.
La un moment dat, minorul ar fi deschis geamul și s-ar fi sprijinit cu mâinile de plasa împotriva insectelor. Aceasta a cedat, iar copilul a căzut de la etajul doi.
La fața locului a fost chemată ambulanța, iar copilul a fost transportat la Spitalul Clinic Bălți.
Administrația instituției a declarat pentru presă că minorul a fost internat în secția de chirurgie pediatrică. La moment, copilul se află în stare medie stabilă.
Poliția continuă verificările pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs incidentul.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Au ascuns 7 milioane de la stat: Mai multe companii din domeniul construcțiilor s-ar fi eschivat de la plata impozitelor.
-
Moldova6 zile în urmăIncident grav cu foc de armă în apropiere de Congaz: Un tânăr a ajuns la terapie intensivă.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Furt de 155 de mii de lei: Un minor de 16 ani este suspectat că a furat un ATV din capitală.
-
Moldova3 zile în urmă/VIDEO/ Escrocherie dejucată la Rîșcani: O femeie de 70 de ani, speriată de falși angajați ai BNM.
-
Moldova3 zile în urmă/VIDEO/ Manevre periculoase pe străzile capitalei. Doi tineri, trași pe dreapta de polițiști.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Accident cu cinci mașini pe Viaduct: În urma impactului violent, două persoane au ajuns la spital.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Contrabandiști moldoveni, prinși în România în urma destructurării a două rețele: Au fost efectuate 60 de percheziții în țara vecină.
-
Moldova2 zile în urmă/VIDEO/ Cerșetorie cu regie: Polițiștii au mai „vindecat” doi cerșetori care mimau probleme locomotorii.
