Rețele de socializare

Moldova

Ravagii în urma furtunii: Rafalele puternice de vânt au provocat zeci de situații de risc în întreaga țară.

Rafalele puternice de vânt au provocat zeci de situații de risc în întreaga țară, fiind necesare intervențiile salvatorilor și pompierilor. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în doar 24 de ore au fost înregistrate 17 intervenții, dintre care 15 pentru înlăturarea arborilor doborâți și două pentru obiecte cu pericol de cădere de la înălțime.

Publicat

În nordul țării, cele mai multe incidente au fost raportate în municipiul Bălți și raioanele Râșcani, Glodeni și Sângerei. La Bălți, vântul puternic a doborât mai mulți copaci, inclusiv pe strada Vasile Coroban și în zona autogării, iar în unele cazuri arborii au căzut peste automobile sau în curțile blocurilor. De asemenea, acoperișul unei clădiri abandonate de pe strada Moscovei a fost smuls de vânt și a căzut peste un autoturism. Intervenții au avut loc și pe strada Calea Ieșilor, unde un copac a fost înlăturat de echipele specializate. Tot în nord, în satul Corlăteni, raionul Râșcani, o foaie de țiglă a fost smulsă de vânt și a rămas suspendată peste fire electrice.

În centrul țării, pompierii au intervenit în municipiul Chișinău, dar și în raioanele Ungheni, Anenii Noi, Criuleni și Telenești. În capitală, mai mulți arbori au căzut peste automobile parcate, pe străzile Florilor, Grădina Botanică și Mircea cel Bătrân. De asemenea, salvatorii au intervenit pe strada Nicolae Testimițeanu pentru a înlătura elemente de fațadă desprinse de pe un bloc locativ. În localitatea Bănești, raionul Telenești, vântul a deteriorat acoperișul gimnaziului, smulgând aproximativ 25 de metri pătrați de țiglă metalică.

În sudul țării, intervenții au fost înregistrate în raionul Ștefan Vodă, în satul Semionovca, unde un copac a căzut peste firele electrice, fiind înlăturat de salvatori.


Totodată, rafalele de vânt au provocat pagube și în stânga Nistrului, potrivit presei locale. La Rîbnița, mai multe acoperișuri au fost avariate, iar foi de ardezie au fost smulse de pe clădiri. Copaci doborâți au fost înregistrați pe mai multe străzi, unii dintre aceștia căzând peste locuințe sau în apropierea instituțiilor de învățământ. De asemenea, în mai multe localități au fost înregistrate întreruperi de energie electrică, iar echipele specializate au intervenit pentru remedierea situației.

Din fericire, în toate cazurile înregistrate pe teritoriul țării nu au fost raportate victime.

Autoritățile avertizează că vântul puternic se va menține și în perioada următoare și îndeamnă cetățenii să evite parcarea automobilelor sub copaci, să ocolească zonele periculoase și să respecte recomandările de siguranță.




Moldova

/VIDEO/ Identificați și sancționați: Doi șoferi au fost surprinși de camerele de bord încălcând regulile de circulație.

Doi șoferi surprinși în imagini video încălcând regulile de circulație au fost identificați și sancționați de polițiști. Ambele incidente au avut loc în data de 3 iulie și au ajuns în atenția oamenior legii după ce înregistrările au fost publicate în mediul online.

Publicat

Primul caz s-a produs în orașul Vatra, unde un tânăr de 19 ani, aflat la volanul unui automobil, a fost surprins comițând mai multe abateri grave în trafic. În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că acesta conducea fără permis, a manifestat un comportament agresiv la volan și nu a acordat prioritate pietonilor. Pentru toate încălcările comise, șoferul a fost sancționat conform legii.

Cel de-al doilea incident a avut loc pe strada Igor Vieru din sectorul Ciocana al capitalei. Aici, un șofer în vârstă de 24 de ani a fost filmat în timp ce nu a acordat prioritate pietonilor angajați regulamentar în traversarea carosabilului. După apariția imaginilor pe internet, polițiștii au identificat conducătorul auto și l-au sancționat contravențional.


Poliția subliniază că fiecare încălcare a regulilor de circulație poate pune în pericol viața participanților la trafic și avertizează că toate cazurile surprinse în imagini video și sesizate de cetățeni vor fi verificate, iar persoanele care încalcă legea vor fi trase la răspundere. Respectarea regulilor de circulație și acordarea priorității pietonilor rămân esențiale pentru prevenirea accidentelor.


Citește mai departe

Moldova

/ÎN CĂUTARE/ Bărbat dispărut în Fălești: Este căutat de familie și poliție, după ce a plecat de acasă și nu s-a mai întors.

Un bărbat de 75 de ani din satul Făleștii Noi este căutat de familie și poliție, după ce a dispărut fără urmă în dimineața zilei de 17 iunie.

Publicat

Potrivit informațiilor, în jurul orei 06:00, acesta a plecat de acasă într-o direcție necunoscută și nu a mai revenit. De atunci, nimeni nu știe unde s-ar putea afla.

Bărbatul are înălțime medie, păr cărunt cu chelie. Oamenii legii spun că suferă de dereglări psihice, iar astfel de plecări de la domiciliu ar mai fi avut loc și anterior.

În ziua dispariției, acesta era îmbrăcat în pantaloni și geacă de culoare neagră.


Poliția și rudele cer ajutorul oamenilor. Cei care dețin informații despre locul aflării bărbatului sunt rugați să apeleze de urgență 112.


Citește mai departe

Moldova

Reținut cu focuri de armă: Un moldovean ar fi furat o mașină în Verona, Italia. A fost prins de carabinieri.

Un moldovean în vârstă de 35 de ani, a fost reținut în orașul italian Verona după ce ar fi furat o mașină și ar fi încercat să fugă de poliție. Pentru a-l opri, oamenii legii au fost nevoiți să folosească armele de foc.

Publicat

Potrivit publicației locale VeronaSera, incidentul s-a produs în plină zi, după ce autoritățile au localizat vehiculul furat într-o parcare. În momentul în care carabinierii s-au apropiat, bărbatul aflat în interior ar fi pornit brusc motorul și a demarat, punând în pericol un polițist aflat în apropiere.

Pentru a opri mașina, un agent a tras un foc de armă țintit în roata autoturismului. După ce pneul a fost perforat, suspectul a abandonat vehiculul și a încercat să fugă pe jos, însă a fost prins rapid de forțele de ordine.

Bărbatul a fost imobilizat și transportat la inspectorat pentru audieri. Ancheta autorităților italiene este în desfășurare.


Citește mai departe

topul săptămânii