Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Percheziții și rețineri în nord: Peste 100 de țigări electronice cu ulei de cannabis, ridicate.

Un tânăr de 21 de ani a fost reținut în flagrant la Bălți, în timp ce plasa droguri în ascunzișuri, iar în urma perchezițiilor oamenii legii au ridicat 129 de țigări electronice cu ulei de cannabis, în valoare de aproximativ 250 de mii de lei pe piața neagră.

Publicat

Potrivit informațiilor oferite de oamenii legii, tânărul, originar din raionul Fălești, a fost prins în timp ce plasa substanțe narcotice în ascunzișuri din municipiul Bălți. În urma investigațiilor, s-a stabilit că acesta ar fi desfășurat anterior activități similare și în raioanele Drochia, Glodeni, Fălești și Ungheni.

La momentul reținerii, asupra suspectului au fost depistate 10 țigări electronice care conțineau un lichid vâscos. Expertizele au arătat că substanța conținea THC și izomerii acestuia, componente specifice uleiului de cannabis.

Ulterior, oamenii legii au efectuat percheziții la două adrese utilizate de suspect. Într-un apartament închiriat din Bălți au fost descoperite alte 49 de țigări electronice cu lichid similar, iar în satul Catranîc, raionul Fălești, au fost ridicate încă 67 de dispozitive cu același conținut.


În cadrul investigațiilor, s-a stabilit că tânărul nu acționa singur. Acesta ar fi fost ajutat de alte două persoane, de 21 și 47 de ani, care îi acordau suport la plasarea țigărilor electronice cu ulei de cannabis în ascunzișuri. În timpul perchezițiilor efectuate în bunurile acestora, inclusiv într-un automobil, au fost găsite dispozitive similare.

Totodată, oamenii legii au stabilit că organizatorul schemei ilegale administra un canal pe aplicația Telegram, prin intermediul căruia ar fi comercializat drogurile. În acest context, a fost reținut un alt suspect, în vârstă de 28 de ani, din raionul Soroca, despre care există bănuieli că ar fi furnizat droguri administratorului magazinului online.

În total, oamenii legii au ridicat 129 de țigări electronice umplute cu ulei de cannabis, valoarea estimativă a acestora pe piața neagră fiind de aproximativ 250 de mii de lei. Trei dintre suspecți au fost reținuți pentru 72 de ore.


Conform legislației în vigoare, persoanele găsite vinovate de astfel de infracțiuni riscă pedepse cu închisoarea de la 7 la 15 ani.


Moldova

Lot contaminat cu pesticide: 10 tone de mărar de import, reținute și nimicite de ANSA.

Un lot de 10 tone de mărar proaspăt de import a fost reținut și ulterior nimicit de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, după ce în urma analizelor de laborator au fost depistate depășiri ale limitelor admise de reziduuri de pesticide.

Publicat

Potrivit ANSA, în produs au fost identificate substanțele Penconazol și Clorpirifos, care pot prezenta risc pentru sănătatea consumatorilor. Decizia de retragere și distrugere a fost luată imediat după confirmarea rezultatelor de laborator.

Inspectorii au reținut lotul de mărar imediat după apariția suspiciunilor, întreaga cantitate fiind sigilată și ulterior nimicită sub supravegherea autorităților. Potrivit instituției, niciun kilogram din acest lot nu a ajuns pe piață sau la consumatori.

Reprezentanții ANSA precizează că depășirea limitelor maxime admise de reziduuri de pesticide apare, de regulă, atunci când nu sunt respectate bunele practici agricole. Printre cauze se numără utilizarea excesivă a produselor fitosanitare, aplicarea unor doze mai mari decât cele recomandate sau nerespectarea perioadei de așteptare până la recoltare.



Citește mai departe

Moldova

Accident feroviar la Ocnița: O mașină s-a tamponat cu o locomotivă. Coliziunea nu s-a soldat cu victime.

Polițiștii din Ocnița investighează circumstanțele unui accident produs la o trecere la nivel cu calea ferată, după ce o locomotivă a tamponat un automobil.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, la volanul mașinii se afla un bărbat de 58 de ani, iar în calitate de pasager se afla un alt bărbat, în vârstă de aproximativ 60 de ani.

Anchetatorii susțin că șoferul automobilului ar fi ignorat regulile de traversare a căii ferate, iar vehiculul a fost lovit de locomotiva condusă de un mecanic în vârstă de 55 de ani.

La fața locului au intervenit polițiștii pentru documentarea cazului și stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului.


Potrivit informațiilor oferite de ofițerul de presă din cadrul inspectoratului de poliție teritorial, Svetlana Talpă, atât conducătorul automobilului, cât și mecanicul locomotivei au fost testați alcoolscopic, rezultatele indicând lipsa alcoolului în aerul expirat.

Din fericire, în urma impactului nu au fost înregistrate victime sau persoane traumatizate, fiind produse doar pagube materiale.

Poliția continuă cercetările pe acest caz.


Citește mai departe

Moldova

Flăcări la fosta tabără din Cimișeni: Pompierii au intervenit pentru a salva sectorul de vile din apropiere.

Un incendiu puternic a izbucnit în dimineața zilei de 14 mai pe teritoriul unei foste tabere de odihnă pentru copii din satul Cimișeni, raionul Criuleni, unde în prezent funcționează o casă de rugăciuni, care aparține Uniunii Bisericilor Penticostale. Flăcările au cuprins mai multe construcții, existând riscul ca focul să se extindă spre sectorul de vile din apropiere.

Publicat

Apelul la Serviciul 112 a fost înregistrat la ora 07:24, iar la fața locului au fost trimise de urgență patru echipe de intervenție ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

Ajunși la fața locului, pompierii au stabilit că focul a izbucnit într-o clădire administrativă cu două nivele, cu suprafața de aproximativ 660 de metri pătrați. Flăcările au distrus bunurile din interior și s-au extins și la o construcție auxiliară folosită drept cazangerie, cu suprafața de 48 de metri pătrați.

Totodată, incendiul a afectat parțial acoperișul unui șopron pentru animale și un cort aflat pe teritoriu.


Salvatorii au reușit să localizeze și să stingă focul înainte ca acesta să ajungă la casele din apropiere.

Din fericire, în urma incendiului nu au fost înregistrate victime.

Cauza izbucnirii focului și toate circumstanțele producerii incendiului urmează să fie stabilite de specialiști.



Citește mai departe

topul săptămânii