Rețele de socializare

Moldova

Vor sta 8 ani după gratii: Un polițist și complicele său, condamnați pentru șantajarea prostituatelor

Procuratura municipiului Chișinău informează că, recent, instanța de judecată a pronunțat o sentință de condamnare a doi bărbați în vârstă de 30 de ani, respectiv, 27 de ani, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj și uzurpare de calități oficiale. Ambii inculpați au fost condamnați la câte 8 ani de închisoare cu executare în penitenciar de tip semiînchis și amenzi de câte 100.000 de lei fiecare.

Publicat

Ancheta a stabilit că cei doi bărbați, dintre care unul activa, la momentul faptelor, ca subofițer superior de sector într-o subdiviziune a Inspectoratului General al Poliției, au elaborat și pus în aplicare un plan infracțional pentru a obține, prin șantaj, bunuri aparținând altor persoane.

Potrivit probelor, subofițerul a identificat, prin intermediul site-ului 999.md, un anunț ”Fac cunoștință”, care conținea fotografii ale unor tinere. Sub pretextul solicitării unor servicii sexuale contra plată, cei doi au contactat prin aplicația „Viber” persoana care intermedia aceste servicii (proxenetul) și au hotărât unde și când urma să aibă loc întâlnirea.

În seara zilei de 4 decembrie 2020, inculpații s-au deplasat la adresa indicată, într-un apartament din municipiul Chișinău. Ajunși în apartament, subofițerul s-a prezentat ca fiind colaborator al organelor de drept, afișând o legitimație falsă – de fapt, era o emblemă a poliției lipită pe husa telefonului mobil – și a pretins că efectuează o percheziție. El a ridicat telefoanele mobile și actele de identitate ale persoanelor prezente și le-a amenințat că va folosi gaz lacrimogen și cătușe în cazul în care nu se vor conforma cerințelor sale.


În continuare, victimele au fost constrânse să părăsească apartamentul și să urce într-un autoturism condus de cel de-al doilea inculpat, care nu era angajat al poliției, dar a pretins fals că deține o funcție superioară primului inculpat. Pe parcursul deplasării, cei doi au amenințat victimele că vor face publice informații compromițătoare, dacă nu vor plăti o sumă de bani.

Ajunși la o stație PECO din capitală, inculpații au solicitat suma de 20.000 de lei în schimbul nerăspândirii informațiilor respective. Victimele au acceptat, iar ulterior, revenind la apartament, le-au înmânat inculpaților suma integrală. După primirea banilor, aceștia au părăsit locul faptei.

Ambii inculpați și-au negat vina în fața instanței, susținând că acuzațiile aduse sunt neîntemeiate. Subofițerul a susținut că intenția sa era doar de a petrece timp femeile respective, negând orice acțiune de constrângere sau șantaj. El a afirmat că nu s-a prezentat ca polițist, ci că această presupunere ar fi apărut din faptul că purta pantaloni de serviciu, venind direct de la locul de muncă.


Cel de-al doilea a declarat că a participat fără intenția de a comite vreo faptă ilegală, iar întâlnirea ar fi avut cu acordul tuturor părților.

Până la pronunțarea unei hotărâri definitive, inculpații beneficiază de prezumția de nevinovăție.


Moldova

/VIDEO/ Șarlatanie prin telefon: Doi ucraineni ar fi înșelat o femeie de 81 de ani cu peste 145.000 de lei.

Doi tineri din Ucraina au fost reținuți la Chișinău, fiind bănuiți că ar face parte dintr-un grup criminal specializat în escrocherii telefonice. Victima, o femeie de 81 de ani, ar fi fost prejudiciată cu peste 145.000 de lei după ce a fost manipulată să transmită bani sub pretextul „protejării conturilor bancare”.

Publicat

Potrivit poliției, cei doi ucraineni, de 18 și 21 de ani, au fost reținuți de ofițerii de la Botanica și cei ai Direcției de Poliție Chișinău. Ancheta arată că schema a început cu un apel telefonic de la un individ care s-a dat drept angajat al unei companii de telecomunicații și a obținut datele personale ale victimei.

Ulterior, alți membri ai grupării ar fi intervenit, pretinzând că sunt polițiști și reprezentanți ai unei instituții financiare. Aceștia ar fi convins femeia că pe conturile sale ar avea loc tranzacții frauduloase, determinând-o să retragă bani și să îi transmită pentru „securizare”.

Unul dintre suspecți a fost prins în flagrant imediat după ce a primit suma de la victimă, iar ulterior a fost reținut și al doilea tânăr.


În urma perchezițiilor efectuate la locuințele închiriate de aceștia, oamenii legii au ridicat bani și alte probe relevante pentru anchetă.

Ambii suspecți au fost reținuți pentru 72 de ore și riscă până la 15 ani de închisoare.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Puneau bani falși în circulație: Un tânăr și o femeie ar fi încercat să achite mai multe bunuri cu bancnote false.

Un tânăr de 19 ani a fost reținut de oamenii legii, după ce ar fi încercat să achite mai multe bunuri cu bancnote false. Cazul a fost documentat de ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate și cei de urmărire penală ai INI, în comun cu procurorii PCCOCS, în cadrul unei anchete ce vizează activitatea unui grup infracțional organizat.

Publicat

Potrivit informațiilor acumulate, gruparea, formată din persoane aflate atât în Republica Moldova, cât și peste hotare, ar fi pus în circulație bancnote contrafăcute pentru a obține profituri ilicite.

Anchetatorii spun că suspecții contactau vânzători de bunuri prin telefon sau aplicații de mesagerie și acceptau imediat prețurile solicitate, insistând ca tranzacțiile să fie efectuate rapid. Bunurile erau achitate în valută străină, în special în euro, existând suspiciuni că o parte dintre bancnote erau false sau proveneau din activități ilegale.

La data de 7 mai, în municipiul Chișinău, unul dintre membrii grupării, un tânăr de 19 ani, a fost prins în flagrant în Chișinău în timp ce încerca să cumpere bunuri folosind bancnote suspecte de falsificare.


În urma perchezițiilor, oamenii legii au ridicat 500 de euro, precum și mai multe telefoane mobile folosite pentru coordonarea activităților infracționale.

Totodată, la fața locului a fost identificată și o tânără de 20 de ani, presupusă membră a grupului criminal organizat. Ambii suspecți au fost audiați în calitate de bănuiți și, potrivit poliției, și-ar fi recunoscut vina.

Bancnotele ridicate urmează să fie supuse expertizei în cadrul Centrului Tehnico-Criminalistic și Expertize Judiciare al IGP.


Conform legislației, persoanele găsite vinovate de punerea în circulație a banilor falși riscă pedepse cu închisoarea de la 5 la 10 ani.

Investigațiile continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și stabilirea întregii activități infracționale.


Citește mai departe

Moldova

Descinderi la spitalul raional Florești: Mai mulți angajați ai instituției sunt cercetați pentru corupție și trafic de influență.

Percheziții la Spitalul Raional Florești într-un dosar de corupție care vizează mai mulți angajați ai instituției medicale. Ofițerii CNA și procurorii din Bălți au descins în dimineața zilei de 11 mai la domiciliile și birourile de serviciu ale suspecților, cercetați pentru corupere pasivă și trafic de influență.

Publicat

Potrivit anchetatorilor, șeful Secției consultative a spitalului este bănuit că ar fi pretins și primit bani de la pacienți și alți beneficiari pentru eliberarea unor îndreptări medicale urgente către instituții republicane, certificate de concediu medical, dar și acte necesare pentru prelungirea permisului de port-armă.

În același dosar este cercetată și asistenta medicală superioară din cadrul secției, suspectată de trafic de influență. Potrivit CNA, aceasta ar fi cerut și primit bani de la candidați și conducători auto, susținând că poate influența membrii Comisiei de examinare medicală pentru emiterea unor concluzii favorabile privind aptitudinea de conducere, fără efectuarea corespunzătoare a examinărilor medicale.

În cadrul măsurilor speciale de investigație, oamenii legii au documentat și alte presupuse ilegalități comise de angajați ai instituției. Astfel, au fost pornite încă 11 cauze penale distincte, ulterior conexate la dosarul de bază.


Perchezițiile au avut loc la șeful Secției consultative, două asistente medicale, un medic neurolog, contabilul-șef al Centrului Medicilor de Familie Florești, dar și la alte persoane fizice beneficiare ale serviciilor medicale investigate.

La această etapă, persoanele vizate sunt cercetate în stare de libertate. CNA și procurorii continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele cazului.


Citește mai departe

topul săptămânii