Moldova
Percheziții de amploare într-un dosar de spălare de bani prin platforme de jocuri de noroc, în Chișinău.
Percheziții de amploare în Chișinău, într-un dosar complex de spălare de bani. Polițiștii de investigații și procurorii PCCOCS au descins la mai multe adrese, într-un caz care vizează activitatea unor companii care operau în spatele unor așa-zise call-centre-uri.
Potrivit oamenilor legii, sub paravanul consultanței în domeniul medical, IT și al construcțiilor, reprezentanții firmelor ar fi desfășurat activități ilicite legate de pariuri online.
Anchetatorii au stabilit că entitățile nu aveau personal calificat și nu ofereau, în realitate, serviciile promovate. În schimb, sumele încasate proveneau din tranzacții efectuate de agenți economici din afara țării, suspectate că ar fi fost parte dintr-un circuit de spălare a banilor.
În cadrul perchezițiilor efectuate la sediile companiilor și la domiciliile administratorilor, au fost ridicate suporturi electronice, documente contabile și alte probe relevante.
Potrivit anchetatorilor, tranzacțiile purtau un caracter tranzitoriu și sunt susceptibile de activitate financiară ilicită.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor persoanelor implicate și a prejudiciului cauzat statului. Alte detalii urmează să fie făcute publice pe parcursul anchetei.
Moldova
Un camion a ajuns pe contrasens și s-a izbit de un microbuz de rută, la Ungheni: 15 pasageri, la spital.
Accident extrem de grav în apropiere de satul Petrești, raionul Ungheni. Un autocamion a ajuns pe contrasens și s-a izbit frontal de un microbuz de rută. 15 pasageri, inclusiv copii, au fost transportați la spital.
Impactul violent s-a produs în amiaza zilei de 17 august, în jurul orei 12:20, după ce șoferul unui autocamion ar fi pierdut controlul volanului.
Potrivit informațiilor preliminare, bărbatul de 59 de ani ar fi acroșat acostamentul. În rezultat, camionul a ajuns pe contrasens și s-a izbit frontal de un microbuz de rută, care circula pe traseul Ungheni–Toxobeni.
În microbuz se aflau mai mulți pasageri. 15 dintre ei, cu vârste cuprinse între 8 și 69 de ani, au fost transportați la Spitalul Raional Ungheni pentru investigații și îngrijiri medicale.
Cei doi șoferi au scăpat fără răni. Ambii au fost testați alcoolscopic, iar rezultatele au fost negative.
Poliția investighează cazul pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și cine se face vinovat de impact.

Moldova
/VIDEO/ Manevre periculoase pe străzile capitalei. Doi tineri, trași pe dreapta de polițiști.
Manevre periculoase în traficul din capitală, surprinse de martori. Doi șoferi au ajuns în vizorul polițiștilor după ce au fost filmați sau observați în timp ce conduceau agresiv. Unul dintre ei are 21 de ani, celălalt – 22. Ambii au fost sancționați.
Unul dintre cazuri s-a produs pe 15 august, pe strada Albișoara. Imaginile cu șoferul care conducea agresiv au apărut în spațiul public și au ajuns în atenția polițiștilor.
Ofițerii Secției patrulare Chișinău a INSP au examinat imaginile și au identificat conducătorul auto. Este vorba despre un tânăr de 21 de ani.
Acesta a fost sancționat pentru comportament agresiv în trafic.
Un alt caz a fost înregistrat în weekend, pe Calea Ieșilor, în sectorul Buiucani. Un echipaj al Secției escortă și misiuni speciale a observat un șofer care efectua manevre periculoase.
Polițiștii au intervenit imediat și au oprit automobilul. La volan se afla un tânăr de 22 de ani, originar din raionul Ocnița.
Și acesta a fost sancționat pentru comportament agresiv în trafic. Mai mult, verificările au arătat că șoferul mai avea și alte abateri de la Regulamentul circulației rutiere, comise anterior. Pentru acestea, a primit amenzi suplimentare.
Poliția avertizează că astfel de comportamente nu rămân nesancționate. O manevră făcută agresiv poate pune în pericol, în doar câteva secunde, atât șoferul, cât și ceilalți participanți la trafic.
Moldova
/VIDEO/ Reținuți pentru trafic de droguri: Polițiștii au ridicat de la patru suspecți PVP și mefedronă.
Patru bărbați, cu vârste între 19 și 52 de ani, sunt suspectați că ar fi fost implicați în comercializarea ilegală a drogurilor în capitală. Aceștia au fost documentați de ofițerii de investigație ai Inspectoratului de Poliție Botanica.
Potrivit poliției, suspecții ar fi activat în cadrul unor rețele infracționale specializate în distribuirea drogurilor. Marfa ar fi fost vândută prin intermediul aplicației Telegram.
În urma măsurilor speciale de investigație, oamenii legii au descins cu percheziții. Atât asupra suspecților, cât și în locuințele acestora au fost găsite substanțe narcotice de tip PVP, cunoscută drept „sare”, dar și mefedronă. Polițiștii au mai ridicat cântare de înaltă precizie și alte probe care ar urma să demonstreze activitatea infracțională.
Cei patru au fost reținuți. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă între 7 și 15 ani de închisoare.
Cazul vine în contextul unei săptămâni în care polițiștii din capitală au înregistrat și alte cazuri privind distribuirea, deținerea și consumul de substanțe interzise.
În total, au fost pornite 19 cauze penale, iar 13 persoane au fost reținute. Oamenii legii spun că au scos din circuit droguri de diferite tipuri, în valoare de peste 650 de mii de lei. Totodată, au fost întocmite 72 de procese-verbale.
Și patrulele au depistat persoane care aveau asupra lor substanțe interzise sau dispozitive destinate consumului de droguri. În cadrul acțiunilor desfășurate de angajații Batalionului de Patrulare și Reacționare Operativă, 27 de persoane au fost depistate în flagrant. În aceste cazuri au fost întocmite alte 26 de procese-verbale.
-
Moldova3 zile în urmă/VIDEO/ Au ascuns 7 milioane de la stat: Mai multe companii din domeniul construcțiilor s-ar fi eschivat de la plata impozitelor.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Dosarul aurului de 19 milioane de lei ajunge în instanță: Trei suspecți, trimiși în judecată.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Arme și muniții, descoperite la Hîncești: Un bărbat, suspectat de deținere și punere ilegală în circulație a armelor și munițiilor.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Girofarul face minuni: Un cerșetor, care mima probleme locomotorii, s-a vindecat imediat ce a văzut polițiștii.
-
Moldova3 zile în urmăIncident grav cu foc de armă în apropiere de Congaz: Un tânăr a ajuns la terapie intensivă.
-
Moldova3 zile în urmă/VIDEO/ Furt de 155 de mii de lei: Un minor de 16 ani este suspectat că a furat un ATV din capitală.
-
Moldova3 zile în urmă/VIDEO/ Accident cu cinci mașini pe Viaduct: În urma impactului violent, două persoane au ajuns la spital.
-
Moldova3 zile în urmă/VIDEO/ Contrabandiști moldoveni, prinși în România în urma destructurării a două rețele: Au fost efectuate 60 de percheziții în țara vecină.
