Rețele de socializare

Moldova

Flăcări uriașe la un depozit de mobilă din capitală. Peste 100 de pompieri au luptat ore în șir pentru a opri focul.

Intervenție de proporții în capitală. Un incendiu puternic a izbucnit la un depozit de mobilă, iar flăcările uriașe au amenințat să se extindă spre halele din vecinătate, unde era stocată materie primă inflamabilă. Totul s-a întâmplat în seara de 19 iunie, pe strada Vadul Bâcului.

Publicat

Pentru stingerea focului, a fost declarat nivel sporit de intervenție. La fața locului au fost mobilizați 112 pompieri cu 25 de autospeciale.

În sprijinul acestora au venit și echipe de la „Apă-Canal Chișinău” și „Calea Ferată a Moldovei”, care au furnizat apă suplimentară, inclusiv cu ajutorul unui tren special.

Focul a fost localizat și lichidat complet la ora 23:36. Peste 1500 de metri pătrați din interiorul depozitului au fost afectați – mobilier, carton și elemente de lemn au ars, însă datorită intervenției rapide, au fost salvate spațiile adiacente.


Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită.

Specialiștii Laboratorului experimental antiincendiar lucrează la fața locului pentru a stabili cauza izbucnirii incendiului.




Moldova

Imagini făcute publice: Suspect de furt, căutat de oamenii legii la Chișinău.

Polițiștii din capitală solicită sprijinul cetățenilor pentru identificarea unui bărbat suspectat că ar fi comis un furt dintr-un automobil parcat pe strada Mircea cel Bătrân, în luna februarie.

Publicat

Potrivit oamenilor legii, în urma acțiunii sale, proprietarului i-a fost cauzat un prejudiciu în valoare de 8.300 de lei.

Poliția face apel la persoanele care recunosc bărbatul sau dețin informații relevante care ar putea contribui la identificarea acestuia să anunțe imediat autoritățile la numerele de telefon 069 094 075 sau 112.

Oamenii legii dau asigurări că identitatea celor care oferă informații va fi păstrată confidențial.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Iubire falsă, bani reali: Escroci care păcăleau oameni din SUA, Australia și India, demascați de polițiști.

Un centru de apel specializat în escrocherii pe internet, care ar fi făcut parte dintr-o rețea internațională cu aproximativ o mie de operatori, a fost destructurat la Chișinău. În vizorul anchetatorilor au ajuns 11 recrutori care ar fi coordonat activitatea platformelor de „matrimoniale”, prin care victime din mai multe țări erau păcălite să plătească bani pentru relații romantice inexistente.

Publicat

Potrivit anchetatorilor, operatorii call-centerului pretindeau că sunt în căutarea unei relații de iubire și intrau în contact cu persoane care își doreau să își găsească un partener. Aceștia activau pe platforme de comunicare prezentate drept servicii moderne de dating, care promiteau metode „revoluționare” de a găsi o relație de succes.

Pentru a avea acces la aceste platforme sau pentru a continua conversațiile cu presupusele persoane interesate de relații, clienții erau îndemnați să achite diferite sume de bani. Victimele erau în mare parte cetățeni din Australia, India și Statele Unite ale Americii.

Escrocii ar fi cerut bani inclusiv pentru lucruri aparent banale, cum ar fi prezentarea unei fotografii. În unele cazuri, potrivit anchetatorilor, victimele ajungeau să plătească până la 400 de dolari pentru o singură seară de conversații online.


În spatele profilurilor romantice se aflau însă operatori care foloseau identități false. Uneori aceștia pretindeau că sunt femei, deși erau bărbați, sau invers, pentru a menține interesul victimelor și pentru a le convinge să trimită tot mai mulți bani.

După ce reușeau să obțină sume considerabile de la victime, operatorii întrerupeau brusc comunicarea, iar banii rămâneau în conturile grupării criminale.

Potrivit investigațiilor, activitatea frauduloasă ar fi început în luna mai 2023. Cei 11 recrutori vizați de anchetă, cu vârste cuprinse între 22 și 51 de ani, dintre care șase sunt femei, ar fi fost responsabili de angajarea și instruirea operatorilor.


Aceștia activau dintr-un oficiu situat în centrul capitalei, unde îi pregăteau pe operatori cum să comunice cu victimele și cum să le convingă să trimită bani.

În urma descinderilor, doi dintre suspecți au fost reținuți. Este vorba despre un bărbat de 29 de ani, care se autodeclara „team leader”, de la care au fost ridicați zece mii de euro din birou și 4.700 de dolari de la domiciliu, bani despre care anchetatorii cred că provin din schema de escrocherie.

De asemenea, a fost reținut și un bărbat de 51 de ani, cetățean ucrainean, care ar fi fost responsabil de partea tehnică și de administrarea platformei false de matrimoniale.


Suspecții urmează să fie audiați la Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, unde le va fi stabilit statutul procesual. În același timp, anchetatorii continuă investigațiile pentru a identifica toți membrii rețelei, inclusiv organizatorii din Republica Moldova și din alte țări.

Potrivit oamenilor legii, schema ar face parte dintr-o rețea internațională complexă, în care ar fi fost implicați aproximativ o mie de operatori care comunicau online cu potențiale victime din diferite colțuri ale lumii.


Citește mai departe

Moldova

A băgat o pasageră în spital: O femeie, rănită după ce microbuzul în care se afla a lovit din spate o mașină, la Telenești.

A băgat o pasageră în spital. Este vorba despre un șofer care, din cauza neatenției, ar fi provocat un accident rutier soldat cu victime.

Publicat

Totul s-a întâmplat în după-amiaza zilei de 5 martie, pe un traseu din raionul Telenești. La Serviciul unic 112, în jurul orei 16:25, a parvenit un apel prin care s-a comunicat că, pe un drum din localitatea Bănești, s-au tamponat un microbuz de rută și un automobil, iar impactul s-a soldat cu victime.

La fața locului au fost îndreptate de urgență echipaje de poliție și medici de pe ambulanță.

Ajunși la fața locului, oamenii legii au stabilit preliminar că un șofer în vârstă de 45 de ani, aflat la volanul unui microbuz de rută în care se aflau șapte pasageri, nu ar fi păstrat distanța regulamentară față de un automobil condus de un tânăr de 28 de ani, care se deplasa în aceeași direcție.


Cei doi se deplasau pe traseul Ocnița–Chișinău, iar în momentul în care automobilul din față a redus viteza pentru a efectua manevra de virare la stânga într-o intersecție, acesta a fost lovit din spate de microbuzul de rută.

Contactată pentru o reacție, ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Telenești, Elena Băetrău, ne-a declarat că, în urma coliziunii, o femeie a fost rănită și transportată cu ambulanța la spital, iar șoferii nu se aflau în stare de ebrietate.

Pe caz, oamenii legii au pornit o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul rutier.


Citește mai departe

topul săptămânii