Rețele de socializare

Moldova

Accident fatal în Italia: O moldoveancă și iubitul ei român au murit striviți de o dubă.

O femeie din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident teribil produs în Italia. Scuterul pe care se afla alături de partenerul ei a fost lovit în plin de o dubă. Coliziunea fatală s-a produs pe o șosea din nordul Italiei, în noaptea de 8 spre 9 iunie, în localitatea Cassone, din provincia Verona.

Publicat

Potrivit presei locale, moldoveanca de 44 de ani și iubitul ei- un bărbat român de 42 de ani, au murit pe loc, după ce scuterul pe care se aflau a fost lovit frontal de o dubă condusă de un italian de 41 de ani. Impactul a fost devastator. Scuterul a fost distrus complet, iar echipajele de salvare sosite la fața locului — inclusiv un elicopter medical — nu au mai putut face nimic pentru a le salva viața victimelor.
Trupurile neînsuflețite au fost transportate la Institutul de Medicină Legală din Verona, unde va fi efectuată autopsia. Între timp, autoritățile italiene continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele și circumstanțele producerii accidentului rutier.


Moldova

Vitezomani prinși la Ivancea: Cinci șoferi, surprinși cum circulă cu o viteză de peste 100 de km/h.

Viteză periculoasă și nepăsare totală față de regulile de circulație. Cinci șoferi au fost surprinși în localitatea Ivancea, raionul Orhei, circulând cu peste 110 km/h într-o zonă în care limita legală este de doar 50. Totul s-a întâmplat chiar în apropierea unei treceri de pietoni.

Publicat

„Antirecordul” l-a obținut un șofer care se deplasa cu 123 de km/h. Ceilalți au fost înregistrați cu viteze între 114 și 119 km/h, ignorând complet pericolul la care îi expuneau pe ceilalți participanți la trafic.

Pentru această abatere gravă, conducătorii auto s-au ales cu amenzi de până la 2.500 de lei și suspendarea permiselor de conducere pentru o perioadă cuprinsă între 30 și 45 de zile.

Doar în ultimele 24 de ore, peste 1.200 de șoferi au fost prinși depășind limita legală de viteză, potrivit datelor oferite de Inspectoratul Național de Securitate Publică.


Poliția avertizează că viteza excesivă continuă să fie una dintre principalele cauze ale tragediilor de pe șoselele din Republica Moldova.


Citește mai departe

Moldova

Percheziții la Bilicenii Vechi: Trei bănuiți într-un dosar ce vizează darea în exploatare a unui proiect de canalizare în localitate.

Percheziții într-un dosar privind un proiect de canalizare de 10 milioane de lei în raionul Sîngerei. Ofițerii Centrului Național Anticorupție în colaborare cu procurorii din Bălți, au descins într-un dosar ce vizează darea în exploatare a unui proiect de canalizare în satul Bilicenii Vechi, în valoare de aproximativ 10 milioane de lei, fără verificarea calității și volumului lucrărilor efectuate.

Publicat

În vizorul anchetei se află un reprezentant al unei companii de construcție, un responsabil tehnic și un inspector din cadrul Direcției Teritoriale pentru Supraveghere Tehnică și Control Nord al Inspectoratului de Stat în Construcții, care sunt cercetați pentru corupere activă.

Potrivit materialelor dosarului penal, aceștia ar fi promis primarului comunei Bilicenii Vechi bunuri și sume de bani, în schimbul soluționării favorabile a unor aspecte legate de implementarea proiectului de canalizare, fără a efectua verificările necesare privind volumul, calitatea și costul real al lucrărilor executate.

În urma perchezițiilor efectuate la domiciliile și în automobilele persoanelor vizate, au fost ridicate probe concludente care vor fi folosite în cadrul urmăririi penale.


Cercetările continuă, urmând a fi stabilite și documentate toate persoanele implicate în aceste fapte ilegale și atrase la răspundere penală conform legii.


Citește mai departe

Moldova

Impact frontal, la nord: Un bărbat a ajuns la spital în urma accidentului.

Impact frontal soldat cu victime, în nordul țării. Un bărbat a ajuns la spital în urma unui accident rutier produs pe un traseu din raionul Edineț. Totul s-a întâmplat în noaptea zilei de 29 iulie. În jurul orei 01:25, oamenii legii au fost sesizați despre producerea unei coliziuni frontale pe traseul Edineț – Ruseni.

Publicat

La fața locului s-au deplasat forțele de ordine, fiind solicitată și intervenția medicilor de pe ambulanță. Ajunși la destinație, polițiștii au stabilit, preliminar, că un tânăr de 24 de ani, aflat la volanul unui microbuz care se deplasa spre municipiul Edineț, ar fi pierdut controlul volanului într-o curbă, din motive deocamdată neclare. Vehiculul ar fi ieșit pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu un automobil condus de un bărbat de 55 de ani.
Impactul a fost atât de puternic, încât microbuzul s-a răsturnat pe acostament. Totodată, șoferul mașinii care circula regulamentar a suferit multiple traumatisme. Acesta a fost preluat de medici și transportat cu ambulanța la spital pentru investigații suplimentare.
Potrivit ofițerului de presă din cadrul Inspectoratului de Poliție Edineț, Svetlana Talpă, ambii conducători auto au fost supuși testării alcoolscopice la fața locului, rezultatele fiind negative – niciunul dintre ei nu se afla sub influența alcoolului în momentul impactului.
Pe caz au fost inițiate măsuri speciale de investigație, în cadrul unei anchete. Oamenii legii urmează să stabilească circumstanțele exacte care au dus la producerea accidentului rutier. Dacă tânărul aflat la volanul microbuzului va fi găsit vinovat, acesta riscă să fie tras la răspundere în funcție de gravitatea leziunilor suferite de victimă.


Citește mai departe

topul săptămânii