Moldova
/AUDIO/ Descinderi CNA la vama Leușeni: un vameș reținut, cinci cercetați în libertate pentru corupție sistemică.
Descinderi la Postul Vamal Leușeni! Centrul Național Anticorupție și procurorii municipiului Chișinău au desfășurat mai multe acțiuni de urmărire penală, vizând o presupusă schemă de corupție sistemică în rândul angajaților vamali.

O persoană a fost reținută, iar alți cinci vameși sunt cercetați în stare de libertate. Potrivit anchetatorilor, funcționarii sunt bănuiți că ar fi cerut și primit ilegal bani de la șoferii curselor internaționale, în schimbul facilitării procesului de vămuire a mărfurilor.
Schema, susțin anchetatorii, avea un caracter organizat și repetitiv, iar sumele pretinse variau în funcție de destinație, volum, cantitate și valoarea bunurilor transportate peste frontieră.
În cadrul investigațiilor, ofițerii CNA și procurorii au efectuat 20 de percheziții la birouri, domicilii și în automobilele celor implicați, ridicând probe relevante în cele cinci cauze penale deschise.
Autoritățile precizează că activitatea Postului Vamal Leușeni nu a fost afectată de acțiunile de urmărire penală. Ancheta continuă.
Reamintim că, acum o săptămână șeful biroului vamal centru, șeful postului vamal Căușeni și un broker vamal au fost reținuți și plasați în arest în dosarul mitei de peste 40 de mii de dolari. Potrivit CNA, în schimbul sumelor mari de bani, suspecții ar fi închis ochii la nereguli și ar fi facilitat trecerea frontierei pentru mărfurile destinate regiunii transnistrene. În urma perchezițiilor efectuate de CNA a fost ridicată suma de peste un milion de lei.
Moldova
Accident de groază, în Chișinău: Un pieton a fost tamponat mortal de un troleibuz
Un accident mortal s-a produs în data de 31 mai, pe bulevardul Decebal din sectorul Botanica al capitalei!

Un pieton a fost tamponat mortal de un troleibuz. Victima traversa strada neregulamentar. Momentul impactului a fost surprins de o cameră de bord.
Menționăm că în zonă este amenajată o trecere subterană pentru pietoni.
Din nefericire, echipa medicală sosită la fața locului nu a putut face nimic pentru a salva viața victimei, fiind nevoită să constate decesul.
Presa scrie că persoana decedată ar fi o femeie în vârstă de 63 de ani.
Potrivit Regiei Transport Electric Chișinău, a fost deschisă o anchetă, iar organele competente vor stabili circumstanțele incidentului.
Moldova
O mașină s-a inversat în urma unui impact cu un alt vehicul, lângă Gara Feroviară din Chișinău. Momentul impactului
Accident violent în preajma Gării Feroviare din Chișinău. Un șofer a ajuns la spital după ce s-a izbit cu mașina într-un alt vehicul, iar apoi s-a răsturnat.

Camera de bord instalată în cel de-al doilea automobil implicat a surprins momentul impactului.
Totul a avut loc în seara de 29 mai, aproape de ora 23.00, pe bulevardul Iurii Gagarin. Potrivit informațiilor preliminare, oferite de către ofițerul de presă al Poliției Capitalei, Svetlana Scripnic, totul s-ar fi întâmplat după ce un șofer în vârstă de 49 de ani, nu ar fi păstrat distanța de siguranță față de mașina din fața sa, și a lovit-o în plin. Vehiculul tamponat, ce aparține unei companii de taxi, era condus de un bărbat de 30 de ani. În urma impactului puternic, automobilul condus de șoferul de 49 de ani s-a răsturnat pe carosabil.
Bărbatul a suferit răni și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. La fața locului au intervenit echipaje de poliție, medici cu ambulanța, dar și o echipă de salvatori care au avut misiunea de a pune vehiculul inversat înapoi pe roți. Polițiștii urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs accidentul, iar șoferul vinovat va fi tras la răspundere conform legii.
Moldova
/VIDEO/ Cascadorii printre elevi: Un tânăr a făcut drifturi periculoase în curtea unei școli din Căușeni
Ultima zi de școală a fost marcată de un incident șocant în orașul Căușeni. În dimineața zilei de 29 mai, în jurul orei 10:30, liniștea unei instituții de învățământ a fost tulburată de un tânăr care a intrat cu un automobil în curtea școlii și a început să facă drifturi periculoase, chiar în timpul pauzei mari.

Tânărul nu este elev al instituției, au precizat reprezentanții școlii. Imaginile filmate de adolescenți cu telefoanele mobile surprind momentul în care acesta gonește cu viteză printre elevi, punându-le viața în pericol.
Conducerea școlii a alertat imediat poliția. Oamenii legii au identificat făptașul și au pornit o anchetă. Acesta riscă sancțiuni contravenționale, iar acțiunea sa ar putea fi calificată drept huliganism.
Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită. Poliția continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele.
-
Moldova5 zile în urmă
Descoperire macabră în Chișinău. Trei cadavre găsite într-un apartament, după un apel anonim
-
Moldova8 ore în urmă
Accident de groază, în Chișinău: Un pieton a fost tamponat mortal de un troleibuz
-
Moldova4 zile în urmă
Viol închipuit, pedeapsă reală: O tânără a ajuns în fața magistraților, după ce a inventat un viol din supărare.
-
Moldova4 zile în urmă
Mita l-a lăsat fără epoleți. Polițistul din Strășeni care ar fi cerut 300 de euro mită de la un șofer, condamnat.
-
Moldova5 zile în urmă
Caz de agresiune la o grădiniță din Anenii Noi. Educatoarea și asistenta, concediate
-
Moldova5 zile în urmă
Medicii luptă pentru viața sa: Care e starea șoferului de BMW, rănit în accidentul din apropierea comunei Ciorescu
-
Moldova5 zile în urmă
Accident spectaculos la Chișinău, surprins pe video: un Mercedes a tamponat un alt vehicul și a doborât un pilon electric
-
Moldova5 zile în urmă
Incendiu pe traseu: Flăcări violente au distrus cabina unui autocamion la Rădeni