Moldova
Doi polițiști de la IP Drochia au fost reținuți. În total, nouă funcționari sunt vizați în 22 de cauze penale.
Corupție în uniformă, la Drochia. Doi polițiști au fost reținuți de CNA și procurorii din Bălți, în urma unei operațiuni anticorupție desfășurate în nordul țării.

Cazul vizează fapte de corupție sistemică. Potrivit autorităților, funcționarii din cadrul Inspectoratului de Poliție Drochia ar fi pretins și primit bani de la șoferi, în schimbul nedocumentării unor contravenții. Acțiunile s-ar fi petrecut în perioada februarie–mai, iar investigațiile vizează în total 9 agenți publici.
În urma măsurilor speciale de investigație, au fost pornite 22 de cauze penale pentru corupere pasivă. Doi dintre suspecți au fost reținuți pentru 72 de ore, timp în care ofițerii CNA au descins cu percheziții în locuințele și automobilele acestora. Acțiunile se desfășoară sub conducerea procurorilor din Bălți.
Reamintim că, potrivit legii, orice persoană se prezumă nevinovată până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive. CNA precizează că, pe parcursul derulării anchetei vor reveni pe marginea acestui caz.
Moldova
O mașină s-a inversat în urma unui impact cu un alt vehicul, lângă Gara Feroviară din Chișinău. Momentul impactului
Accident violent în preajma Gării Feroviare din Chișinău. Un șofer a ajuns la spital după ce s-a izbit cu mașina într-un alt vehicul, iar apoi s-a răsturnat.

Camera de bord instalată în cel de-al doilea automobil implicat a surprins momentul impactului.
Totul a avut loc în seara de 29 mai, aproape de ora 23.00, pe bulevardul Iurii Gagarin. Potrivit informațiilor preliminare, oferite de către ofițerul de presă al Poliției Capitalei, Svetlana Scripnic, totul s-ar fi întâmplat după ce un șofer în vârstă de 49 de ani, nu ar fi păstrat distanța de siguranță față de mașina din fața sa, și a lovit-o în plin. Vehiculul tamponat, ce aparține unei companii de taxi, era condus de un bărbat de 30 de ani. În urma impactului puternic, automobilul condus de șoferul de 49 de ani s-a răsturnat pe carosabil.
Bărbatul a suferit răni și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. La fața locului au intervenit echipaje de poliție, medici cu ambulanța, dar și o echipă de salvatori care au avut misiunea de a pune vehiculul inversat înapoi pe roți. Polițiștii urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs accidentul, iar șoferul vinovat va fi tras la răspundere conform legii.
Moldova
/VIDEO/ Cascadorii printre elevi: Un tânăr a făcut drifturi periculoase în curtea unei școli din Căușeni
Ultima zi de școală a fost marcată de un incident șocant în orașul Căușeni. În dimineața zilei de 29 mai, în jurul orei 10:30, liniștea unei instituții de învățământ a fost tulburată de un tânăr care a intrat cu un automobil în curtea școlii și a început să facă drifturi periculoase, chiar în timpul pauzei mari.

Tânărul nu este elev al instituției, au precizat reprezentanții școlii. Imaginile filmate de adolescenți cu telefoanele mobile surprind momentul în care acesta gonește cu viteză printre elevi, punându-le viața în pericol.
Conducerea școlii a alertat imediat poliția. Oamenii legii au identificat făptașul și au pornit o anchetă. Acesta riscă sancțiuni contravenționale, iar acțiunea sa ar putea fi calificată drept huliganism.
Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită. Poliția continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele.
Moldova
/VIDEO/ Speluncă, luată cu asalt. Polițiștii au găsit droguri și aparate suspecte, într-un apartament din capitală.
Un bărbat de 38 de ani din Chișinău este cercetat penal după ce și-a transformat apartamentul, situat pe o stradă din sectorul Rîșcani al capitalei, într-un adevărat focar de consum de droguri.

Polițiștii de la Inspectoratul Rîșcani au descins în locuință cu un mandat de percheziție, în cadrul unei anchete privind consumul și distribuția de substanțe interzise. În apartament, oamenii legii l-au găsit pe proprietar împreună cu alți trei bărbați, cu vârste cuprinse între 35 și 39 de ani, care prezentau un comportament suspect.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate aparate artizanale pentru consumul drogurilor, pachețele tip zip-lock ce conțineau o substanță albă cu miros specific, dar și seringi. Toate probele au fost transmise pentru expertiză, iar bărbații au fost escortați la inspectorat pentru documentare și testare narcologică.
Proprietarul locuinței este acum cercetat penal. Dacă va fi găsit vinovat, riscă o amendă sau până la patru ani de închisoare, potrivit legislației în vigoare.
-
Moldova4 zile în urmă
Descoperire macabră în Chișinău. Trei cadavre găsite într-un apartament, după un apel anonim
-
Moldova3 zile în urmă
Mita l-a lăsat fără epoleți. Polițistul din Strășeni care ar fi cerut 300 de euro mită de la un șofer, condamnat.
-
Moldova2 zile în urmă
Viol închipuit, pedeapsă reală: O tânără a ajuns în fața magistraților, după ce a inventat un viol din supărare.
-
Moldova4 zile în urmă
Caz de agresiune la o grădiniță din Anenii Noi. Educatoarea și asistenta, concediate
-
Moldova4 zile în urmă
Medicii luptă pentru viața sa: Care e starea șoferului de BMW, rănit în accidentul din apropierea comunei Ciorescu
-
Moldova4 zile în urmă
Accident spectaculos la Chișinău, surprins pe video: un Mercedes a tamponat un alt vehicul și a doborât un pilon electric
-
Moldova4 zile în urmă
Incendiu pe traseu: Flăcări violente au distrus cabina unui autocamion la Rădeni
-
Diaspora2 zile în urmă
O femeie din Republica Moldova, cercetată penal în România după ce a forțat mai multe tinere să se prostitueze în Oradea