Moldova
Copii aflați în pericol! Doi minori au fost salvați de pompieri, al treilea- căutat ore în șir de poliție.
Doi copii de 6 și 15 ani au fost salvați de pompieri, în acest weekend. Unul a urcat pe o stâncă și nu putea coborî, iar altul a căzut într-o fântână de canalizare.

Unul dintre cazuri a avut loc pe data de 3 mai, în orașul Ungheni. Un copil de doar 6 ani a căzut într-o fântână de canalizare. Micuțul ieșise la o plimbare cu sora mai mare și, din imprudență, a călcat pe capacul improvizat al unei fântâni de canalizare, care a cedat, iar copilul s-a prăbușit în interior. La fața locului au intervenit de urgență salvatorii, care l-au extras pe băiat de la o adâncime de 7 metri. Micuțul a suferit o fractură la picior și a fost preluat de o echipă de medici pentru îngrijirile de rigoare, fiind în stare stabilă.
Un alt caz periculos a avut loc tot pe data de 3 mai, în satul Fetești din raionul Edineț. Un adolescent de 15 ani a urcat pe o stâncă de pe teritoriul unei cariere din localitate și nu putea coborî.
La fața locului au intervenit două echipe de salvatori din nordul țării. Aceștia au reușit să coboare băiatul de la o înălțime de 15 metri, cu ajutorul echipamentului specializat. Din fericire, băiatul nu a avut de suferit, alegându-se doar cu o sperietură zdravănă.
Într-un alt caz, o fetiță de 4 ani a pus pe jar poliția din raionul Cahul, după ce a dispărut din curtea casei. Părinții au căutat copila câteva ore în șir fără succes, apoi au solicitat ajutorul poliției. Din fericire, aceștia au reușit să găsească fețita pe o stradă din localitate în timp ce se juca cu alți copii.
În acest context, autoritățile fac apel repetat către adulți să nu lase copiii fără supraveghere și să discute cu aceștia despre eventualele pericole.
Totodată, poliția reamintește faptul că în orice situație de risc, oamenii trebuie să apeleze de urgență Serviciul unic 112.
Moldova
Tragedie pe un drum din Bădiceni: Un tânăr de 19 ani, fără permis și beat criță, a provocat un accident fatal.
Accident de groază în raionul Soroca: un tânăr de 19 ani, beat criță, a urcat la volan și a provocat un incident rutier fatal, în urma căruia un bărbat a decedat, iar altul a fost grav rănit.

Totul s-a întâmplat în seara zilei de 30 iunie, în satul Bădiceni. Șoferul de 19 ani, aflat la volanul unui autoturism, a pierdut controlul asupra mașinii și s-a izbit violent de un copac aflat pe marginea drumului.
În autoturism se aflau, pe lângă șofer, doi pasageri, bărbați în vârstă de 22, respectiv 37 de ani. Din nefericire, pasagerul în vârstă de 37 de ani a decedat la fața locului, din cauza rănilor incompatibile cu viața, înainte ca echipele de intervenție să ajungă.
Celălalt pasager a fost transportat de urgență la spital, fiind diagnosticat cu multiple traumatisme. Starea lui este în continuare monitorizată de medici.
Primele cercetări ale poliției au relevat aspecte grave: tânărul șofer nu deținea permis de conducere și a fost depistat conducând sub influența alcoolului. Testul alcoolscopic efectuat cu aparatul Drager a arătat o concentrație de 0,90 mg/l vapori de alcool în aerul expirat.
În urma incidentului, șoferul a fost reținut, iar pe numele său a fost inițiat un dosar penal pentru conducere în stare de ebrietate și producerea unui accident rutier soldat cu deces.
Poliția continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele care au dus la această tragedie.
Moldova
A lovit un vehicul, apoi a ricoșat în alte două și a ajuns în pădure: traseul haotic al unui șofer, soldat cu cinci mașini avariate și doi răniți la Chișinău
A lovit un vehicul, apoi a ricoșat în alte două, reușind să părăsească carosabilul și să ajungă într-o fâșie forestieră. Este traseul haotic al unui șofer de 65 de ani implicat într-un accident rutier produs în dimineața de 1 iulie la intersecția străzilor Milescu Spătaru și Vadul lui Vodă din Capitală. În total, cinci mașini au fost avariate, iar doi pasageri au avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență.

Potrivit poliției, inițial un șofer de 65 de ani a intrat în coliziune cu un alt autoturism, în circumstanțe care urmează a fi clarificate de anchetatori. Impactul a generat o reacție în lanț: mașina condusă de bărbatul de 65 de ani a ricoșat într-un al treilea vehicul, după care a părăsit carosabilul și a trecut printr-o fâșie forestieră din apropiere.
La ieșirea din acea zonă, autoturismul scăpat de sub control a lovit un alt automobil aflat pe strada Vadul lui Vodă, iar acesta, la rândul lui, a fost împins într-o a cincea mașină.
În urma acestor coliziuni succesive, doi pasageri din unul dintre vehicule au suferit leziuni și au fost transportați la Institutul de Medicină Urgentă pentru investigații și tratament.
Echipajele de poliție au intervenit rapid pentru a securiza zona și a fluidiza traficul, care a fost temporar îngreunat. O anchetă a fost deschisă pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului.
Autoritățile fac apel la șoferi să circule cu maximă atenție, mai ales în intersecțiile aglomerate din oraș, pentru a preveni astfel de evenimente nedorite.
Moldova
/VIDEO/ Șantaj cu 10.000 de euro: o femeie, reținută în timp ce încasa banii pentru un video defăimător.
Șantaj finalizat cu dosar penal. O femeie de 32 de ani a fost reținută de polițiștii din Chișinău, după ce ar fi șantajat un bărbat de 45 de ani cu un video compromițător. Complicele ei, un bărbat de 33 de ani, este cercetat penal în libertate.

Cei doi ar fi cerut victimei 10.000 de euro, amenințând că, în caz contrar, imaginile vor fi făcute publice.
Femeia a fost prinsă în flagrant în momentul în care primea o tranșă parțială de 5.000 de euro. Reținerea a avut loc în urma unei acțiuni coordonate de Direcția de Poliție a municipiului Chișinău și procurorii din cadrul Procuraturii Chișinău.
Ulterior, instanța a decis plasarea femeii în arest la domiciliu. Complicele ei este cercetat în continuare, dar în stare de libertate.
Potrivit legii, șantajul în proporții considerabile se pedepsește cu până la 7 ani de închisoare. Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea altor persoane implicate.
-
Moldova4 zile în urmă
Un moldovean, suspectat că a ucis la comandă fiica unui afacerist în Germania, prins la granița României
-
Moldova6 zile în urmă
Din polițist în „antiexemplu”: Un om al legii ar fi provocat un accident violent și a fugit de la fața locului, la Ungheni.
-
Moldova5 zile în urmă
Accident grav la Sîngerei, provocat de o depășire riscantă: O persoană a ajuns la spital
-
Moldova4 zile în urmă
Imagini apocaliptice, în sudul țării. Zeci de hectare de teren, compromise de incendii. Mai multe locuințe au fost afectate de foc
-
Moldova4 zile în urmă
Un polițist, reținut după ce ar fi ajutat tânăra deținută la Penitenciarul 13 să evadeze
-
Moldovao zi în urmă
După faptă și răsplată: Indivizii care ar fi dat buzna într-o casă din Durlești și au bătut proprietarul, condamnați.
-
Moldova6 zile în urmă
BMW răsturnat la Hîncești: Șofer era beat – pasagerii luptă pentru viață
-
Moldova6 zile în urmă
/ÎN CĂUTARE/ Dispărut de aproape două săptămâni: Un bărbat de 64 de ani, căutat cu disperare de rude și poliție.