Moldova
/VIDEO/ Canal de migrație ilegală destructurat: Patru străini opriți la frontieră, iar doi moldoveni în rol de călăuze, reținuți.
O operațiune de amploare desfășurată de Poliția de Frontieră, sub coordonarea Procuraturii Hâncești, a dus la anihilarea unei rețele infracționale specializate în migrație ilegală. Doi moldoveni care acționau în rol de călăuze au fost reținuți, iar patru cetățeni străini – trei indieni și un nepalez – au fost opriți înainte de a încerca să treacă ilegal frontiera moldo-română.
Acțiunea s-a desfășurat în noaptea de 30 martie, în apropierea Punctului de Trecere Leușeni, după mai multe săptămâni de supraveghere operativă și investigații. Autoturismul Nissan X-Trail în care se aflau migranții a fost oprit pentru control, iar verificările au confirmat tentativa de trecere ilegală a frontierei.
În urma măsurilor speciale de investigații, s-a stabilit că cei doi moldoveni – cu vârste între 25 și 35 de ani – asigurau transportul și coordonarea străinilor până în apropierea frontierei de stat. Migranții plătiseră între 2.000 și 4.000 de euro pentru serviciile oferite de rețea. Unul dintre suspecți figurează și în alte dosare similare.
Autoturismul a fost indisponibilizat, iar cei doi organizatori – reținuți și plasați în arest preventiv pentru 30 de zile. Pe numele acestora au fost inițiate proceduri penale, iar cercetările continuă pentru identificarea tuturor membrilor implicați în rețea.
Potrivit legii, suspecții riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 5 la 12 ani și amendă de la 6 000 la 8 000 de unități convenționale. Toți cei implicați beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.
Moldova
Tragedie de neimaginat într-o familie din raionul Șoldănești: Un copil a murit după ce un șopron cu paie a luat foc
Tragedie de neimaginat într-o familie din raionul Șoldănești. Vă atenționăm că urmează detalii cu un puternic impact emoțional.
Un copil de numai cinci anișori a decedat după ce șopronul unde se juca cu un prieten a luat foc. Flăcările au izbucnit în după-amiaza de 10 martie, în jurul orei 16.00, într-o gospodărie din satul Răspopeni.
Pompierii au fost chemați prin intermediul serviciului 112, iar odată ajunși la fața locului au constatat că arde o construcție auxiliară cu suprafața de 4 metri pătrați, în care erau depozitate paie. În interior, salvatorii au depistat în interiorul șopronului corpul neînsuflețit al unui copil în vârstă de 5 ani. Conform informațiilor preliminare, înainte de izbucnirea incendiului, în interiorul construcției au fost obervați doi copii care se jucau.
Unul dintre aceștia, în vârstă de 11 ani, a reușit să iasă la timp din șopron, în timp ce copilul mai mic a rămas în interior.
Incendiul a fost lichidat de către populație. Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite.
Moldova
Și-a primit sentința: Un tânăr va petrece următorii 12 ani în detenție pentru că ar fi violat o minoră de 13 ani.
Ar fi violat o minoră de 13 ani, iar pentru asta a fost trimis după gratii de magistrați. Este vorba despre un tânăr de 21 de ani, care acum doi ani ar fi abuzat sexual o copilă în prezența unor prieteni de-ai inculpatului. Astfel, individul a fost condamnat la 12 ani de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.
Potrivit unui comunicat emis de Procuratura Generală, infracțiunea deosebit de gravă s-a produs pe 25 mai 2023, într-o clădire nefinisată din apropierea unei instituții de învățământ din centrul țării.
Inculpatul i-ar fi cerut fetei să întrețină un raport sexual cu el, oferindu-i și bani. După ce minora a refuzat, acesta a amenințat-o cu violența și a obligat-o să întrețină mai multe acte sexuale, totul în prezența a doi prieteni ai săi, care au asistat la agresiuni. Specialiștii au prezentat rapoarte de expertiză judiciară, care au demonstat că acțiunile inculpatului au cauzat minorei leziuni fizice și suferințe psihice.
De menționat că, tânărul, în ședința de judecată, nu și-a recunoscut vina.
Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel, timp în care inculpatul beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
Moldova
/VIDEO/ Narco-curier plasat în arest: În urma perchezițiilor, polițiștii au depistat acasă la suspect circa 30 de „doze” de droguri.
Un tânăr de 25 de ani din Chișinău a fost reținut de polițiștii sectorului Botanica, fiind suspectat de implicare în circulația ilegală a drogurilor pe teritoriul capitalei.
Potrivit oamenilor legii, acesta ar fi membru al unui grup infracțional organizat și ar fi avut rolul de curier, fiind responsabil de plasarea și distribuirea substanțelor narcotice în diferite ascunzișuri.
Suspectul a fost prins în flagrant în timp ce plasa droguri. În urma percheziției corporale, dar și a celei efectuate la domiciliul acestuia, polițiștii au depistat și ridicat 29 de pachețele cu substanțe narcotice, printre care hașiș, marijuana și cocaină. Potrivit anchetatorilor, drogurile erau ambalate și pregătite pentru distribuire.
Tânărul a fost plasat în arest pentru 30 de zile. Conform legislației în vigoare, pentru o asemenea infracțiune acesta riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 15 ani.
Acțiunile procesual-penale continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea altor persoane implicate în activitatea infracțională.
-
Moldova6 zile în urmăAr fi căzut de la înălțime: Un tânăr de 25 de ani, găsit mort în curtea unui bloc din capitală.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Furt de proporții în chișinău: O femeie ar fi sustras peste un milion de lei din apartamentul unor cunoscuți.
-
Moldova24 de ore în urmăImpact devastator la Strășeni: Doi oameni au murit, iar alți doi au ajuns la spital.
-
Moldova2 zile în urmăUn șofer beat, reținut după ce a lovit cu mașina un pilon electric și a părăsit locul accidentului, la Tohatin.
-
Moldova5 zile în urmăA băgat o pasageră în spital: O femeie, rănită după ce microbuzul în care se afla a lovit din spate o mașină, la Telenești.
-
Moldova2 zile în urmăWeekend dramatic în capitală: Un tânăr a murit după ce a căzut de la etajul 8, iar altul a fost salvat de pompieri după ce s-a aruncat în gol.
-
Moldovao zi în urmăAccident la ieșirea din Bucovăț: Un șofer a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce mașina sa a fost lovită de un camion.
-
Moldova6 zile în urmăÎnchisoare pentru un cumul de infracțiuni: Un tânăr, condamnat pentru furt, conducerea mașinii în stare de ebrietate și fals în declarații.
